153 de ani de statistică oficială în România

0

 

În urmă cu 153 de ani, la 12 iulie 1859, promulgând Ordonanţa Domnească nr. 276, Alexandru Ioan Cuza a statuat înfiinţarea statisticii oficiale în România.


În acest fel, pe eşichierul celor mai importante instituţii publice ale ţării apărea cea care, de-a lungul anilor, a devenit principalul furnizor de informaţii privind starea economică şi socială a ţării, pe baza cărora s-au edificat toate proiectele de dezvoltare care au condus România la condiţia de stat modern, membru cu drepturi plenare al Uniunii Europene. Recunoaşterea oficială a meritelor câştigate prin vreme de statisticieni în exemplara exercitare a profesiunii lor s-a concretizat, în 2002, prin instituirea, prin Hotarârea de Guvern nr. 592 a “Zilei Statisticianului”, sărbătorită anual în a doua duminică a lunii iulie.

În acest an, acest moment se realizează în conformitate cu regulamentele şi standardele internaţionale, sub semnul finalizării, a două cercetări statistice de exceptională importanţă pentru România: Recensământul General Agricol, pentru care au fost publicate recent rezultatele definitive şi Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor pentru care am difuzat rezultatele provizorii la începutul lunii februarie.

Reuşita acestor cercetări, ca şi a celorlalte activităţi statistice din acest an, statisticienii români le-au dedicat întregul lor profesionalism, demonstrând că sunt la înălţimea exigenţelor, tot mai mari, pe care le implică respectarea întrutotul a standardelor comune ale statisticii europene.

Pentru cei care doresc să cunoască, la ea acasa, activitatea statisticii oficiale a României, Institutul Naţional de Statistică îşi deschide porţile în data de 11 iulie, între orele 10-14.

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate