150 de elevi invaţă tainele înotului cu sprijinul CJ Neamt

1

 

150 de copii de vârstă şcolară din judeţul Neamţ vor deprinde tainele înotului cu sprijin financiar şi logistic asigurat de Consiliul Judeţean Neamţ.

Cursurile de înot se desfăşoară la piscina “Vyp San-gim” din Piatra Neamţ iar beneficiarii nu sunt doar din municipiul reşedinţă de judeţ ci şi din alte localităţi (Dochia, Alexandru cel Bun, Dragomireşti, Târgu Neamţ, Roznov etc). Transportul celor din zonele extra-Piatra Neamţ este asigurat de autorităţile locale, iar cursurile de înot desfăşurate cu profesori profesionişti din domeniu sunt suportate de Consiliul Judeţean Neamţ (din sumele alocate pentru finanţarea ONG-urilor).

Cei 150 de elevi au fost selectaţi pe criteriul performanţelor şcolare şi, de asemenea, au avut prioritate cei care provin din familii fără resurse financiare deosebite.

Proiectul (finanţat de CJ Neamt cu 30.000 lei) se numeşte “Inotul ,mijloc de dezvoltare fizică armonioasă, supravieţuire şi obţinere de  performanţe” şi este derulat de AS Clubul Sportiv “Valentin”.

La deschiderea cursurilor, profesorul Valentin Gavril a subliniat încă o dată importanţa implicării copiilor în activitaţi sportive care asigură şi nevoia de mişcare dar reprezintă şi o oportunitate de selecţie a viitorilor sportivi de performanţă.

“Mă bucur ca a fost posibilă finanţarea de către Consiliul Judeţean Neamţ a acestui proiect. Avem un număr mare de beneficiari, e vorba mai ales de copii ai căror familii nu puteau susţine financiar acest curs, aşa că eu sunt convins că aceşti bani vor fi cheltuiţi cu folos. Sportul, în general şi înotul, în special asigură dezvoltarea armonioasă nu doar a corpului ci şi a gândirii. Sunt bucuros că oferim această şansă acestor copii minunaţi”, a declarat Vasile Pruteanu, preşedintele CJ Neamţ.

Cabinet Preşedinte CJ Neamţ

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Gelu spune

    Trebuie sa recunosc ca ma bucura acest gen de stire.
    Stiu si de la alti antrenori ca s-a gasit mereu intelegere pentru sportul de masa la Consiliul Judetean.
    Bravo dom’profesor Pruteanu!
    (in rest imi pastrez opiniile destul de nefavorabile,dar genul asta de actiuni facute in sprijinul copiilor nostri ma inmoaie…)
    Poate ar trebui ca
    „alesii” sa inceapa sa se gandeasca ca o singura piscina acoperita intr-un judet intreg este rusinos pentru noi,care ne clamam europeni…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate