107 ani de la nașterea dr. Gheorghe Iacomi

0
FOTO: Complexul Muzeal Național Neamț/FACEBOOK

Doctorul Gheorghe Iacomi, bărbat puternic, uscăţiv şi drept ca un brad, fire veselă, optimist, tenace și muncitor, de o modestie exemplară, s-a născut pe 19 aprilie 1914 la Piatra-Neamţ, unde a urmat şcoala primară și Liceul Petru Rareş. A studiat medicina la Cluj și București, iar în 1939 absolvă Facultatea de Medicină “Carol Davila” și ulterior obține doctoratul în științe medicale cu meritul “Magna Cum Laude”. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost medic pe front.

În anul 1966 a obtinuţ brevet de invenţie (colectiv) pentru patul de terapie intensivă; a fondat “Filiala Neamţ a Uniunii Societăţilor de Sţiințe Medicale din România” şi de asemenea a fost iniţiatorul “Consfătuirilor Chirurgicale din Moldova” în anul 1971.

Drept recunoaştere a activității sale şi ca urmare a faptului că a fost întemeietorul şcolii moderne medico-chirurgicale în ţinutul Neamţului, în 1981 i s-a conferit premiul „Bisturiul de aur”, a devenit Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ, iar odată cu trecerea sa în eternitate, una din sălile de operaţii din complexul medical, o stradă a oraşului şi Clubul Eco-Turistic, Reuniunile Chirurgilor din Moldova poartă numele său.Pasiunea pentru fotografie, vizând atât aspectele anatomice necesare profesiei cât și peisajele din natură, i-a fost răsplătită în anul 1970 când a luat premiul Național pentru Fotografie.

Dr. Gheorghe Iacomi a dovedit şi o dragoste deosebită pentru natură, cu precădere pentru munte.Marea sa dragoste a fost însă Ceahlăul pe care l-a învăţaţ, l-a cunoscut şi l-a stăpânit cu pasiunea şi severitatea profesionistului. Interesul său nu a vizat doar muntele ca formă de relief, ci și acea lume pe care doar el o poate ascunde: oamenii şi obiceiurile lor, într-un spaţiu geografic limitat şi guvernat de legile aspre ale naturii.

A promovat şi susţinut activităţi privind cunoaşterea şi protejarea mediului înconjurător ca mijloc de educare şi întreţinere a sănătăţii, punând bazele turismului montan şi ale Salvamontului în judeţul Neamţ. A fost, împreună cu bunul lui prieten profesorul Gheorghe Amaicei, iniţiatorul concursurilor de drumeţie și orientare turistică „Ştafeta munţilor” şi „Amicii drumeţiei” (prima ediţie desfăşurându-se în Ceahlău, în 1974). A fost preşedinte al Asociaţiei Turistice „Prietenii Ceahlăului” şi preşedinte de onoare al „Alpin Club Petrodava” Piatra-Neamţ.

A scris despre muntele magic, Ceahlău, înbogăţind literatura de turism şi ocrotire a naturii colaborând cu articole în publicaţii naţionale precum România Pitorească, Muntele; în ziarele locale pietrene, semnând rubricile: Atlas turistic, Ocrotiți natura, Drumețind în Ceahlău cu Dr. Iacomi. Este autorul lucrărilor: Ceahlăul, Ghid turistic, București 1969; Ceahlăul și Lacul de la Bicaz, București 1963; Masivul Ceahlăul, Hartă turistică, București, 1983; Ceahlăul în spiritualitatea românească, Cluj, 1991; Din trecutul vieții monahale și creștinești în zona Ceahlău, Iași, 1998, Ghid turistic şi din istoria turismului în Ceahlău – invitaţie la pelerinaj – 2000.

Material informativ preluat din: Dr. Gheorghe Iacomi, Ceahlăul – ghid turistic, Editura Trinitas 2006;Dr. Gheorghe Iacomi, Cărări în Ceahlău, Editura Acțiunea 2011;S. Nicolau, V. Simpliceanu, D. Popescu, Gh. Iacomi – Ceahlaul Ghid Turistic, Editura Uniunii de Cultură fizică și sport;https://melidoniumm.wordpress.com/http://www.cetiacomi.ro/

Fotografii preluate din:http://greenstone.bjc.ro/

Muzeograf,

Ionela Alexandra Boboc

Sursa: Complexul Muzeal Național Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate