Fără patimă: Vânare de vânt cu Victor Ponta

Raidul întreprins de fostul prim-ministru, la Piatra-Neamţ şi Roznov, în ajunul ajunului sărbătoririi lipsite de strălucire a Micii Uniri, a fost lipsit de minime sclipiri. Asta nu prea s-a comentat, deşi s-a văzut.

Declaraţiile lui Ponta, în principal, nu au avut nimic spectaculos. N-a spus absolut nimic memorabil, cu toate că are resurse s-o facă. Strict pentru Neamţ, avea şi o datorie morală să dezvolte cel puţin tema trădărilor de la alegerile din vara lui 2011, din Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor, celebrele promisiuni publice din aceeaşi vară, de la Hanul Răzeşilor, neonorate însă vreodată sau cum de a tolerat cu încăpăţânare, la vremea domniei USL, după 2012, parteneriatul PSD – PDL din consiliul judeţean, combinaţie pusă în operă împotriva fostului preşedinte Culiţă Tărâţă.

Nimic, linişte! Înţepăturile cumva paşnice şi banalizate deja la adresa unor „clienţi” consacraţi din PSD aminteau mai degrabă de scene comice din desenele animate. Mai mult decât atât, nu e nevoie să vii până într-o urbe aflată într-o cumplită dificultate financiară sau să saluţi Roznovul, o fostă comună cu viitor, dar un oraş vizibil abuziv înfiinţat, pentru a cimenta în teritoriu nişte declaraţii politice… tipizate. Iar dacă scopul principal a fost certificarea, binecuvântarea, încurajarea conducerii provizorii a partidului, o putea face mult mai afectuos şi eficient, în cuvinte uşor de reţinut.

Bunăoară, altfel îl repoziţionezi, îl întăreşti pe Liviu Harbuz asumându-ţi ceea ce apropiaţii şi prietenii celebrului medic veterinar oricum ştiau: nu şi-a spus ultimul cuvânt în politică! Simplele mulţumiri sunt perfect banale. Apoi, în privinţa lui Vasile Panaite, nu ratezi ocazia să afirmi clar şi răspicat că vezi în el un candidat redutabil pentru primăria pietreană. Aşa însă, mulţi au rămas cu imaginea plimbării şi expunerii senatorului Adrian Ţuţuianu ca un fel de proaspătă achiziţie publică în politică, una cu serioase dificultăţi în a trece exact la public.

Din repertoriul etalat, nu a lipsit interpretarea poveştii comisarului. Nu, nu e fostul comisar-şef de poliţie Radu Berejan, căruia i se prevede un viitor interesant în politică. E comisarul european Corina Creţu, al cărei transfer de la PSD nu a dat pe spate nici poporul, nici partidul strunit de Liviu Dragnea, aşa cum greşit se aşteptau mulţi. De altfel, n-a fost o surpriză.

Până şi în Piatra Neamţ se cunoştea de pe la începutul lunii decembrie că fosta colaboratoare de nădejde a lui Ion Iliescu va figura pe lista Pro România la alegerile pentru Parlamentul European. Ba se vorbea şi se vorbeşte răspicat (în culise) că tot ea ar fi bună să candideze la preşedinţia României. O fi, n-o fi, prea puţin contează acum.

Să vedeţi de ce. Corina Creţu a ajuns comisar într-un context tensionat, dar favorabil. E păcat să uităm cum Traian Băsescu s-a zbătut să-l impună tot pe Dacian Cioloş, cel alintat la vremea mandatului său peste agricultura comunitară drept al doilea comisar al Franţei. Şi e un păcat cu adevărat apăsător să uităm de nesuferitul de Adrian Severin. Dacă nu intervenea acel scandal de corupţie, aproape că-l vedeam într-o funcţie de vicepreşedinte al Comisiei Europene, ceea ce însemna o forţă redutabilă. Nu e zvon deloc, e chiar pe bune.

Aşa că tot accentul pus pe comisarul pentru politici regionale mai trebuie şlefuit. Teribila-i competenţă în domeniu şi devotamentul pentru ţară, despre care se vorbeşte într-una, nu pot fi puse în acelaşi pahar. La competenţă, sunt câţiva specialişti cunoscuţi în afaceri europene, prin consiliile judeţene, care-o bat de sare antrenorul politic din colţul ringului şi aruncă prosopul.

Cât priveşte ţara, socoteala e alta. La Bruxelles, de fapt şi de drept, nu are cum favoriza România. Asta a rezultat dintr-un alt context, în condiţiile în care ea pur şi simplu şi-a făcut doar treaba, dar a intrat în coliziune cu papagalii, incompetenţii şi iresponsabilii din guvernul nostru. Altfel zis, cam lung drumul până la un profil, până la anvergura unui preşedinte de ţară.

Sigur, nu e imposibil. Trebuie lucrat din greu, iar obstacolul principal e – surpriză, oare? – însuşi Victor Ponta. Pe îl aşteaptă lumea să-l înfrunte (direct sau indirect) pe Liviu Dragnea. Atunci ar fi momentul adevărului. Cu porţi deschide pentru pesediştii de omenie, renăscuţi ca identitate din conflictele cu Dragnea şi echipa lui apropiată, rişti să te blochezi dând faţă umană forţată câte unuia ca Mihai Tudose.

La limită, devine rezonabilă în regim de speculaţie de sezon o glumă de anul trecut, care spunea că PSD va câştiga următoarele runde de alegeri după ce se transferă cu bucata la Pro România.

Glumă sau ne-glumă, pentru moment, e doar o vânare de vânt. Cu sau fără contribuţia presupusului stat paralel.

Viorel COSMA