Ziua Imnului Național al României, sărbătorită și la Piatra-Neamț

2

Miercuri, 29.07.2015, începând cu orele 10.00, în Piața Tricolorului din municipiul Piatra Neamț, s-a desfășurat ceremonia militară prilejuită de Ziua Imnului Național al României.
imnProgramul activităților a constat în adunarea oficialităților locale în sala rondă a Prefecturii, deplasarea în Piața Tricolorului din municipiul Piatra-Neamț, sosirea persoanelor oficiale, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național, rugă și închinare pentru poporul român – fără cântare, alocuțiunea Prefectului județului Neamț, referitoare la sărbătoarea Zilei Imnului Național, interpretarea Imnului Național al României (4 strofe)- vocal, de întreaga asistență și defilarea Drapelului de Luptă și a Gărzii de onoare.
Pe 29 iulie 1848, “Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
În 24 ianuarie 1990, la moment aniversar, acest cântec a fost proclamat ca Imn Naţional al României, consfinţind perenitatea idealurilor de libertate naţională şi demnitate a românilor de pretutindeni. Constituţia României, aprobată prin Referendum Naţional, prevede în art. 12 că Imnul Naţional al României este „Deşteaptă-te, române!”, iar Legea nr. 75/1994, adoptată în baza Constituţiei, stabileşte norme cu privire la intonarea Imnului Naţional al României.
Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Naţional al României – “Deşteaptă-te, române !”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.
În varianta prescurtată imnul este intitulat Deşteaptă-te române şi conţine 4 strofe, selectate din cele 11 strofe ale poeziei Un răsunet, scrisă de Andrei Mureșanu.
”Sărbătoarea care ne reunește astăzi reprezintă unul din acele momentele în care simţirea românească vibrează la unison, în care ne afirmăm cu mândrie identitatea națională. Cinstim în această zi un simbol național – IMNUL ȚĂRII.
Manifestările omagiale dedicate acestei zile reprezintă, an de an, cel mai modest omagiu pe care îl putem aduce românilor care au luptat pentru libertate şi dreptate socială de-a lungul timpului. Ca un permanent program de luptă, imnul nostru este un reper pentru simţămintele patriotice şi ne defineşte ca popor.
Uniţi în jurul acestui simbol naţional „Acum ori niciodată”, cum spune imnul ţării, să învingem greutăţile și să păstrăm vii, în suflet și în minte, idealurile și valorile care ne-au definit ca nație”, a declarat prefectul de Neamț, Vlad Angheluță.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. legio spune

    Mihaela nu ai grija ,se cinstesc aceiasi aploiatii de anii de zile ,numai festivisme.

  2. Mihaela spune

    Cinste lor, cinste celor care participa la omagierea simbolurilor nationale ale Romaniei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate