Un primar din Neamț vorbește: ”Există mafia lemnului și are rădăcini în Neamț”

4

Iulian Găină, primarul comunei Tarcău, este unul dintre puținii primari care a avut curajul să vorbească despre mafia lemnului și primul care ne confirmă oficial că inclusiv un terorist internațional a făcut bani din lemnul din Neamț.
Primarul ne mai confirmă și faptul că lemnul din zonă este licitat la prețuri aberant de mari în mod special ca cei care au de tăiat să fie doar ei în pădure și să facă ce vor. Și ne mai spune lucruri interesante domnul primar, unul dintre puținii care a avut curajul să vorbească în cadrul unui interviu.

Domnule primar, o discuție foarte grea: lemnul din zona Tarcău. În decursul istoriei am văzut că, de la Omar Hayssam până la noua firmă cu sediul în Panama, toată lumea vine, ia, pleacă, nimeni nu lasă nimic în urmă în comună, nici măcar nu se vede profitul pe care îl fac din această comună.

Este foarte adevărat că din industria lemnului, fiind o vale cu patru ocoale silvice și cu cea mai mare suprafață de pădure pe suprafața unui UAT, ce reprezintă 39.000 de hectare, Tarcău este o comună bogată, dar vă spun că, în același timp, este și săracă pentru că din industria lemnului și din lemn nu rămâne absolut nimic la Tarcău și este un fapt pe care îl simt și se vede și încerc de fiecare dată să sensibilizez factorii de răspundere pentru că ceea ce se întâmplă nu este corect. În legătură cu ceea ce a fost în cazul Omar Hayssam… Omar Hayssam a plecat cu câteva luni înainte de a intra noi la primărie, echipa pe care o avem. Nu pot să vă confirm sau să infirm că nu au fost dedesubturi de masă lemnoasă care ajungea în gaterul lui fără documente de proveniență legală, fapt care s-a întâmplat ulterior prin evoluția mecanismelor de control asupra lemnului. S-a realizat un lucru deosebit. Nu s-a stârpit întru totul plecarea materialului lemnos, dar s-a diminuat foarte mult, întrucât noi, din 2005, am făcut un punct de control foarte controversat și am crezut că vom avea un punct de sprijin de la Direcția Silvică, lucru care nu s-a întâmplat pentru că, ce-i drept, nu pleacă niciun lemn din pădure fără știrea unui silvicultor și aici trebuie să revin la faptul că în țara românească există mafia lemnului și are rădăcini și în Neamț, inclusiv pe Valea Tarcăului. Eu am fost expus în fața mafiei lemnului de foarte multe ori pentru că sunt forestier de meserie, nu am făcut altceva nimic, și am fost îndepărtat din breaslă întrucât prezența mea prin pădure era foarte vulnerabilă pentru cei care se ocupă de așa ceva. Vreau să spun că în ultima perioadă s-a diminuat foarte mult, dar nu s-a terminat. Există locuri izolate în care se întâmplă  lucruri, pe care le știu, le semnalez totdeauna, pun întrebări, dar am devenit incomod în fața acestei structuri pe care mulți nu o recunosc deși ei știu foarte bine că există.

Uitându-ne puțin la partea economică a comunei dumneavoastră, observăm că sunt firme care au sediul principal în alte localități sau chiar în Panama sau alte offshore-uri și produc din afaceri din comuna dumneavoastră milioane de euro din care nu rămâne un euro la comună.

Este foarte adevărat și e dureros. Să vă spun și de ce. Pentru că eu nu m-am gândit că după 12 ani de activitate în comună să găsesc sprijinul să asfaltez singurul drum comunal de pe Valea Tarcăului care are 23,3 de km unde se strâng 351 de km de drum forestier. Accesibilitatea spre lemn și portanța pentru mașinile de mare tonaj au făcut prielnică Valea Tarcăului și s-a vândut lemn cu de trei, patru ori până la cinci ori valoarea de pornire a materialului lemnos, pentru că pe Tarcău poți să circuli și fără asigurare și fără rovinietă și fără cântar, ai toate facilitățile. Eu nu am dreptul deocamdată să fac așa ceva. Punctul de control este un punct incomod, a fost distrus de către mafia lemnului pentru că erau în cercetări și a trebuit să dispară tot din cameră. Au luat calculator, au luat tot, deci nu mai puteam face dovadă la vremea respectivă. Și au fost destui colaboratori pe care i-am avut și sunt sprijiniți și de Poliția Locală, au fost sprijiniți și de Poliția Comunitară, pe care am desființat-o în momentul în care am văzut că nu mai este ropice comunei, dar în fine. Problemele sunt foarte grave pentru că banii se duc cu totul și cu totul în altă parte iar veniturile proprii, ale comunei Tarcău, sunt de 700.000 RON. Dacă vă vine să credeți, suntem echivalentul unei comune sărace, de țară, de câmpie, unde nu are păduri, pentru că toată lumea duce banii în locul unde își au sediu.

Cine le permite așa ceva?

Codul fiscal! Și este grav. Codul fiscal permite așa ceva.

Tot din punctul de vedere al omului care nu cunoaște foarte bine mecanismele mafiei lemnului, vedem licitații pe zona dumneavoastră pentru lemn mai scump decât în alte părți…

Nici un ocol silvic din țara românească, căci le știu, licitațiile sunt publice, nu vinde lemn mai scump decât Ocolul Silvic Tarcău și Brateș.

Asta nu înseamnă că ei mai taie cel puțin încă jumătate pe lângă?

Poate jumătate nu, dar ceva mai taie.
Nu se justifică.
Absolut. Păi, închipuiți-vă să iei lemn pe picior la prețul cherestelei acum? Eu, i-am făcut până la ieșirea din licitație calculul, am scăzut lemnul de foc, am scăzut coaja și pierderile, te ajunge lemnul de gater 1200 RON dus acasă. Știi ce mi-a răspuns? ”Da’ nietale îmi ții mie sama la banii miei?”

Deci ei cumpără mai scump decât vând.
Absolut, absolut

Nu ar trebui niște autorități să se întrebe oare cum fac oamenii ăștia?

Absolut. Eu nu am văzut niciodată, nici presa nu am văzut niciodată acolo, nici să comenteze, sau să îl întrebe vreodată pe ăla care a cumpărat lemnul ăla, ”cum îl poți vinde?”, pentru că se știe foarte clar, iar criza creată a lemnului de foc este una artificială pentru că omul, în momentul în care vine iarna, nu se gândește la hrană, la prea multe, dar de lemne se gândește totdeauna. S-a făcut o presiune în așa fel încât eu să îți ofer atâția bani, te rog, numai dă-mi, să nu mor de frig. Este o moarte ușoară să mori de frig dar dacă nu mori ai sechele. Omul este dispus să își vândă și caii din ogradă și căruța din ogradă pentru așa ceva. Este inadmisibil. Pe o vale unde se exploatează 200 de mii de metri cubi de lemn…
Asta oficial, căci neoficial…
Oficial, pentru că asta e creșterea, restul nu e treaba mea. Vreau să vă spun că s-a diminuat foarte mult treaba asta, prin procedurile electronice, cu sumalul și așa mai departe, dar totuși cred că mai sunt scăpări. Nu sunt direct implicat în control pentru că nu avem dreptul, dar…

Cine ar trebui în Neamț să rezolve această problemă? Să-și pună întrebări? Care e autoritatea care ar trebui să se întrebe de ce cumpără omul ăsta lemnul mai scump decât îl vinde?

Una, Consiliul Concurenței, și a doua, Protecția Consumatorului. Și am avut o discuție cu ei, iar cei care ar trebui să se întrebe ”Cum se face și ce se face” sunt tocmai cei care îi sprijină să iasă cu lemn de pe Valea Tarcăului. Și am spus clar și repet, nu pleacă un lemn din pădure fără știrea unui silvicultor, și o mențin asta peste tot. Am discutat cu ministrul, cu șeful regiei naționale, au dus și vor face în așa fel încât până la finele anului ăsta să ducă Regia Națională a Pădurilor să o ducă în cap. Nu au bani de salarii, nu au bani de funcționare, au renunțat la paza propriilor instituții… păi nu există așa ceva. O regie care aducea profit țării, să ajuți să îți bați joc de averea țării… Este a noastră, a tuturor, nu este a lor. Pentru că nu știu ce-i așteaptă. Vor reuși să pună mâna să privatizeze sau să ia altcineva Regia Națională a Pădurilor dar jumătate din personalul silvic va dispărea, ăia nu vor avea nevoie de așa ceva pentru că ăla pune acolo unde am pus eu punctul de control și nu mai iese cu lemne de acolo și atunci, dacă nu mai pune să ieși cu el să pleci, nici nu mai pot fura sau să faci alte și alte artificii. Este exclus treaba asta

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Lidia Hodorogea spune

    As vrea sa stiu un depozit legal de unde sa ma duc sa mi cumpar lemne de foc(fag)

  2. Lidia Hodorogea spune

    Si nou cei ce ne ibcalzim cu lembe stiticu cat cumparam mc.E ceva de strigat la cer Si te mai si pacalesc la cantitate.Uite asa se razbuna padurle si iau totul in cale dar e pacat ca sufera si altii nevinovati .Doambe pana cand,ca si asa e prea tarziu

  3. Tatar spune

    Are mare dreptate domnul primar,şi eu am fost şi am anuntat Directia Silvica,Garda forestiera şi DNA-ul şi nimeni nu a facut nimic,ba chiar mia raspuns ciudat de unde şti tu ca taie ilegal ia veziți de treaba ta şi circulă.
    Este ingrijorator ce fac firmele Pan forest -Den forest-şi alte firme a direcției silvice,rusine sa le fie.

  4. Stefan spune

    Da , cam așa este!Ar trebui completat cu „organele” care protejează mafia lemnului!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate