Salvatorii din umbră: Beatrice și Dan, un cuplu care salvează vieți și schimbă destine

13

Soții Sava. Beatrice și Dan. Doi oameni alături de care continuăm seria de articole „Salvatorii din umbră” prin intermediul cărora dorim să aducem în atenția publică implicarea comunității activiștilor în domeniul protecției animalelor din județul Neamț, activitate care este de multe ori trecută cu vederea sau percepută eronat de opinia publică.

Beatrice și Dan au vechime în acest sens, iar poveștile lor sunt adevărate lecții de viață. Am intrat de multe ori în contact cu lupta lor permanentă pentru îndreptarea unor situații, pentru schimbarea mentalității oamenilor, pentru salvarea unor suflete. I-am văzut ajutând animale și oameni deopotrivă. Găsesc timp și resurse, printre job-uri și viața personală, să întindă o mână de ajutor ființelor aflate în nevoi.

Pentru că nimic nu este imposibil atunci când ajungi să înțelegi că viața are un scop, iar scopul personal al lui Beatrice și Dan e să lase în urmă o lume mai bună decât au găsit-o.

Mai jos, un interviu cu oameni frumoși.

De cât timp vă implicați în salvarea animalelor fără stăpân și care sunt motivele din spatele acestei implicări personale?

Noi am iubit și am empatizat mai mult cu suferința animăluțelor decât a oamenilor de când am pășit timid pragul maturității, însă cred că momentul „de cotitură” a fost atunci când l-am găsit pe Norocel, a cărui poveste frumoasă și tristă în același timp o vom relata pe scurt.

Ce înseamnă pentru voi să fii salvator de animale și ce sacrificii sunt în spatele acestei „profesii” care mai mult v-a ales ea pe voi, decât voi pe ea?
Nu știu dacă ne-am câștigat încă dreptul de a ne numi „salvatori”, însă știm că orice ajutor acordat unor suflete care, din păcate, nu pot vorbi, nu se pot apăra și nu spune ce le doare e mai mult decât bine-venit. Cât despre sacrificii, da, tendința e să vorbești despre cele financiare, în primul rând, însă pentru noi cele de ordin emoțional cântaresc mai mult… Sunt momente când suntem dărâmați, când ne încărcăm cu suferința lor și când pragul neputinței pe care o resimțim atinge cote alarmante. E o suferință pe care, de cele mai multe ori, o resimțim chiar și organic. E sfâșietor, uneori.

Cu siguranță rețineți fiecare caz pe care l-ați gestionat. Spuneți-ne 2-3 povești care s-au încheiat cu un final fericit.
Da, categoric, fiecare blănos ajutat va rămâne mereu în mintea și sufletul nostru. Primul caz, începutul declinului nostru emoțional, dacă putem spune așa, a fost Norocel, despre care vă relatam mai sus, un metis de ciobănesc german, bătrân, de aproximativ 13 ani, găsit abandonat lângă spitalul de pneumoftiziologie, într-un mijloc de iunie, fără apă, fără mâncare, cu bazinul strâmb, cu eczeme, cataractă, constipație acută, intestine torsionate, pe scurt… cam tot ce putea merge rău în viața unui cățel. Veterinarii nu i-au dat șanse mari, starea lui era deplorabilă, însă au încercat și îi iubesc tare mult pentru asta. L-au tratat, l-am dus la curtea unui prieten bun, și un an și 5 zile cât a mai trăit a trăit cu demnitatea și linistea pe care le merită orice „moșneguț”…

Apoi am găsit-o pe Stella, în aceeași zonă, alături de cele 8 mogâldețe de aproximativ 3 săptămâni, pe care le ocrotea cu sfințenie. Un început de noiembrie rece și disonant și o parcare de unde a răsărit Stella, alergând în urma mașinii noastre, parcă cu scopul de a ne ruga să o ajutăm. A fost dragoste la prima vedere, greu de explicat în câteva cuvinte care și-ar pierde esența. Foster pentru ea și cele 8 suflete mici nu am găsit, așa că pe moment i-a improvizat soțul o cutie, mai departe de stradă, iar a doua zi am luat-o, împreună cu puii, și am adăpostit-o într-o clădire dezafectată din Viișoara. Îmi amintesc cum a mers soțul meu în portbagaj, ghemuit, la -18 grade, ținând cușca din interior spre exterior (pentru că nu încăpea în portbagaj), pentru a o duce Stelluței și puilor, urmând a fi căptușită cu fân și paie. Următoarele 7 luni am făcut 2 drumuri pe zi, Mărăței-Viișoara ( ne mai ajuta și o prietenă, când eram depășiți), cu mâncare caldă, apă, lapte cald, tratamente, paie de schimb. Trei pui au murit, doi au dispărut, iar ultimilor trei am reușit să le găsim familii. Stella are și ea un „tătic” de nota 10, unul din acei oameni despre care citești în cărți, însă nu îți imaginezi că există în realitate.

Nu putem să îl uităm pe Oscar, un amărât de cățel găsit în adăpostul de stat, căutând de fapt alt cățel care dispăruse din zona unde locuia prietena mea. Un pui slab, resemnat, deshidratat, fără nicio sclipire în ochișori. L-am dus de urgență la vet, a fost diagnosticat cu parvoviroză și au urmat 8 zile în care ne-am simțit ca protagonistul lui Irwing Stone. În agonie și extaz. Au fost momente în care ne bucurăm că se însănătoșește, alternate cu momente în care îl țineam în brațe și ne luam rămas-bun de la el. Mititelul a învins, acum e membrul unei familii superbe, are curte, hamac și un frățior labrador pe nume Rudi.

Care a fost cel mai dramatic caz pe care l-ați gestionat?
E greu să comparăm, însă credem că Stella a fost cazul care ne-a solicitat cel mai mult. Ne cuprindea panica atunci când erau nopțile geroase și de multe ori săream în mașină la 11 noaptea cu supa caldă după noi, să treacă peste noapte. Nu a fost deloc ușor, dar a meritat tot efortul! La un moment dat Stella a avut nevoie de tratament injectabil pentru că făcuse o luxație și cum nu o puteam duce la veterinar pentru că nu își lăsa puii, a trebuit să îi facem noi tratamentul. Ce să mai vorbim, adrenalină curată!

De ce credeți că problema animalelor fără stăpân este încă nerezolvată în Neamț?
Cred că suntem în continuare cu ani lumină în urmă. Trăim în continuare cu reminiscențele comuniste, crezând că unica menire a unui câine pe acest pământ e să „bată” și să mănânce zoaie sub povara unui lanț ruginit. Din păcate, în lipsa unor campanii agresive de conștientizare în grădinițe, școli, licee, prin mijloace mass-media, vom rămâne mulți ani sclavii unor tipare învechite care se perpetuează. E un cerc vicios.

Ce ați avea să le reproșați autorităților?
Destule. De la lipsa de implicare până la modul superficial de gestionare a situației câinilor, a animalelor în general. Mulți din cei care ar putea schimba ceva nu au nicio idee despre cât de greu este pentru noi, cei minoritari, să compensăm indiferența colectivă. Înțeleg faptul că sunt aspecte mai importante, pentru ei, pe ordinea de zi, însă dacă vor să ne aliniem unor norme europene, așa cum susțin, ar trebui să facă și ceva, concret. Mi-ar plăcea să îi văd, măcar pentru o săptămână, voluntari în adăpost. Poate așa ar înțelege cam cât de greu este. Să fim serioși, nici măcar un spațiu amărât de joacă pentru căței nu avem în acest „Piatra-Neamț European”.

Cum credeți că situația ar putea fi îmbunătățită și ce soluții aplicate aveți în gând, strict pentru Neamț?
Cred că cel mai frustrant este faptul că nu avem legi care să ocrotească animalele, decât pe hârtie. În realitate, știm cu toții cât de ridicată este rata abandonului, câți câini se înmulțesc din inconștiența și lipsa de asumare a stăpânilor, câte animale sunt maltratate, schingiuite, înfometate, omorâte, private de tratamente. Toate aceste lucruri, „pe hârtie” se pedepsesc. Practic, când semnalezi un abuz, un abandon, un caz de maltratare… ai face bine să te înarmezi cu mâncare, apă, cafea și calm, pentru că vei deveni o minge de ping-pong între poliție și DSV. Nu voi înțelege niciodată de ce nu există și în România poliția animalelor. E de ajuns să se aplice câteva amenzi sănătoase ca roțile să se pună în mișcare, dar… cine să o facă? Apoi, nu ar strica mai multe campanii de sterilizare gratuită, târguri de adopții, colecte. Dacă aceste evenimente devin din ce în ce mai frecvente, într-un final, oamenii vor începe să se obișnuiască, iar puterea exemplului uneori este subestimată.

Un mesaj pentru celelalte persoane din Neamț care fac aceleași acțiuni independente de salvare de animale.
Să nu devină victime ale frustrării cauzate de sentimentul de neputință. E o luptă care nu știu dacă va putea fi vreodată câștigată, însă merită purtată cu demnitate și încăpățânare!

Citiți și: Salvatorii din umbră: Poveștile lui Ines și Mia

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
13 Comentarii
  1. Coca Dan spune

    ,,JOS PALRIA”pentru acesti oameni cu suflet mare.Dumnezeu sa va daruiasca sanatate si sa va binecuvinteze!

  2. Elena Iolanda Tomescu spune

    Respect! Fiți binecuvântați!

  3. sofron monica spune

    Dedicare si implicare totala, trup si suflet! Ma bucur pentru animalute ca au 2 protectori care isi dedica viata acestei cauze atat de compleze si vitregite ca sprijin local si comunitar, dar sunt trista in acelasi timp, caci am „pierdut” 2 voluntari atat de entuziasti pentru cazurile medicale si sociale ale Asociatiei Umanitare Codrin – in care s-au implicat atat de mult in ultimii ani. Le doresc mult succes in tot ceea ce doresc sa faca pentru aceste suflete atat de sincere!

  4. Catalina spune

    Ii cunosc pe acesti oameni,cu care am inceput o colaborare comuna de salvare a acestor sufletele,doi oameni remarcabili…oamenui care ma duc cu gandul la o iarna geroasa,cand au gasit o mamica si 8 puiuti,apoi s-au mai alaturat si altii…benzina cu care mergeau zilnic de 2-3 ori,cu mancarica calda,paturele,castronele si cartoane…atunci am cunoscut cu adevarat acesti 2 oameni…mi-am dat atunci seama,ca nu sunt singura „nebuna”,care nu are copii si din lipsa de altceva,s-a apucat sa aiba grija de suflete nevinovate…ii pup si ii iubesc maxim!

  5. eu spune

    doi oameni remarcabili .daca ar fi cat mai multi ca ei.din pacate situatia cu animalele abandonate e una foarte neplacuta si va continua atata timp cat lumea nu va intelege responsabilitatea pe care o au fata de un caine ,pisica sau cal cum s-a vazut de multe ori.ma bucur ca acest ziar promoveaza animalele ..iar celor doi le urez sa fie sanatosi sa poata ajuta si alte suflete

  6. Liliana Delia Morariu spune

    Și eu sint implicată în salvarea animalelor și îi înțeleg perfect. E greu, frustrant mai ales cînd te iubești de mentalități medievale, dispreț si indiferență față de prietenii noștri cu patru lăbuțe. Dar nu trebuie să disperăm ci să ne implicăm în continuare, dind exemple concrete celorlalți.

  7. Mariana Amihaesei spune

    RESPECT!!! Felicitari si Dumnezeu sa va binecuvanteze !!❤

  8. DAN GEORGE IONITA spune

    Remarcabil ce pot face acesti tineri.Fiind si coleg cu dansul,trebuie sa remarc faptul ca a reusit sa ma depaseasca cu mult in aceasta misiune pe care ar trebui sa o avem toti:de a salva,de a te implica,de a darui.
    O lectie de viata pentru multi dintre noi….

  9. DeeaAndreea spune

    Doi oameni tare faini! Cu suflet !

  10. Tamara spune

    Felicitări!

  11. Flori spune

    Un articol cu adevarat interesant,oameni cu suflet ,dornici sa ajute ,sa faca un bine acolo unde este nevoie intradevar, pacat ca nu exista legi ptr animale in Rom,pacat ca nu se iau masurile necesare impotriva abuzului bietelor animalute !!! Bravo lor le doresc ca tot acest bine sa se intoarca inapoi la ei intr o zi ptr ca fac o treaba,exceptionala .RESPECT sant niste oameni cat tara asta !!!

  12. Petronela Bl spune

    Felicitări…Dumnezeu să vă binecuvânteze..un bun exemplu pentru noi toți…noi vă salutăm!

  13. Teodora Rotaru spune

    Felicitari! De-ar fi mai multi OAMENI ca voi…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate