România, prin Jandarmeria Română, a prezidat Ceremonia de schimbare a comandantului EUROGENDFOR

0

Cu prilejul ceremoniei de schimbare a Comandantului Forţei de Jandarmerie Europene (EUROGENDFOR), inspectorul general al Jandarmeriei Române a transmis din partea domnului Gabriel OPREA, prim-ministru interimar al Guvernului României, viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne,aprecierile pentru buna cooperare dintre forţele de jandarmerie din Europa, subliniind angajamentul ferm pe care România și l-a asumat la preluarea preşedinţiei acestui for internaţional, în acest an.
Ceremonia a fost organizată vineri, 26 iunie a.c., la Vicenza (Italia), fiind prezidată de inspectorul general al Jandarmeriei Române general-maior dr. Mircea OLARU, în calitate de preşedinte al Comitetului Interministerial de Nivel Înalt al EUROGENDFOR – CIMIN.
În cadrul ceremoniei, funcţia de comandant al EUROGENDFOR a fost predată de domnul colonel Francisco ESTEBAN PEREZ (din Garda Civilă Spaniolă) domnului colonel Philippe RIO (din Jandarmeria Franceză).

În discursul susţinut cu acest prilej, domnul general-maior dr. Mircea OLARU a mulţumit domnului colonel Francisco ESTEBAN PEREZ pentru activitatea desfăşurată în ultimii 2 ani, în special pentru coordonarea misiunilor EUROGENDFOR din Afganistan, Mali şi Republica Centrafricană.
Totodată, au fost conferite post mortem 3 medalii ale EUROGENDFOR pentru trei jandarmi, doi din Spania şi unul din Italia, care şi-au pierdut viaţa în misiunea desfăşurată în Afganistan.
La activitate au participat reprezentanţi ai celor 7 state membre cu drepturi depline ale EUROGENDFOR (Franţa, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, Polonia şi România). De asemenea, ceremonia s-a bucurat de prezenţa unor delegaţii din Lituania – membru partener şi din Turcia – membru observator, precum şi a unor oficialităţi locale şi diplomaţi străini.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate