Astăzi, 14 martie, protest spontan al salariaților Agenției pentru Protecția Mediului Neamț

3

Salariații Agenției pentru Protecția Mediului Neamț și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Neamț au protestat spontan, în această dimineață, 14 martie.
Protestul pașnic a avut loc în fața Agenției Protecția Mediului Neamț, salariații manifestându-și nemulțumirea față de adâncirea inechităților salariale din sistemul public.

„Salariații Agenției pentru Protecția Mediului protestează spontan, astăzi, între orele 10:00- 12:00, pentru eliminarea discriminării salariale care s-a făcut în sectorul bugetar. Cred că noi avem salariile cele mai mici din Familia Ocupațională de Funcții  Bugetare  „Administrație”. Toți ceilalți bugetari au primit creșteri salariale, vrem și noi să fim în rând cu ei. Ultima creștere salarială a fost în decembrie 2015,  de 10%, creștere pe care au primit-o toți bugetarii.”  a declarat unul dintre protestatari.

Comunicat de presă Protecția Mediului Neamț și ai Gărzii Naționale de Mediu

Salariații Agenției pentru Protecția Mediului Neamț și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Neamt anunță întreruperea programului de lucru astăzi, 14.03.2017, între orele 10,00 – 12,00, manifestându-și nemultumirea profundă cauzată de adâncirea inechităților salariale din sistemul public, fapt care, zilnic, ne diminuează nivelul de trai.

Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a Țării pentru perioada 2015 – 2019, angajaţii din domeniul protecţiei mediului sunt remunerați în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar.
În perioada 2009 – 2015, salariile personalului Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului și Gărzii Naționale de Mediu (2.748 angajați ), nu au mai fost modificate.

În prezent, salariile angajaților APM Neamț și GNM-CJ Neamț sunt cele stabilite în luna decembrie 2009, în contextul în care salariile colegilor noştri bugetari din aceeași familie ocupațională, au făcut recent obiectul unor acte normative individualizate, crescând substanțial (direcțiile sanitar-veterinare județene, casele de asigurări de sănătate județene, casele județene de pensii, agențiile județene pentru plăți și prestații sociale, direcțiile de sănătate publică, consiliile județene, administațiile județene a finanțelor publice). Și altor categorii de bugetari, din familiile ocupaționale învățământ și sănătate, le-au fost acordate importante majorări și alte drepturi de natură salarială.

Nu considerăm că este firesc să fim discriminați doar pe considerent numeric, toți angajații agențiilor județene, ai agenției naționale pentru protecția mediului și ai gărzii de mediu însumând 2748 de salariați în prezent.
SOLICITĂM luarea unor măsuri în regim de urgenţă pentru a nu intra în colaps sistemul pentru protecţia mediului, prin susținerea în GUVERN de către MINISTERUL MEDIULUI a majorării salariilor noastre astfel încât cuantumul acestora să fie adus la nivelul celor din aceeași familie ocupațională – ADMINISTRAȚIE / instituție teritorială, respectând astfel conținutul Deciziei CCR nr.794/2016.
În situația în care nu se va soluționa favorabil solicitarea angajatilor din sistemul pentru protectia mediului se va ajunge la:

  • diminuarea ratei de absorbție a fondurilor europene,
  • imposibilitatea funcționării sistemului pentru protecția mediului,
  • sistarea emiterii actelor de reglementare necesare accesării fondurilor europene, 
  • neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană,
    nerespectarea termenelor de raportare de către România, în calitate de stat membru UE, poate genera riscul declanșării procedurii de infringement, situații care vor determina costuri mult mai mari din partea Statului Român decât costurile generate de o creștere salarială pentru 2748 de salariați.
    Dacă revendicările noastre juste nu vor fi soluționate favorabil, suntem decişi să declanşăm conflictul colectiv de muncă întrerupându-ne activitatea pe timp nelimitat.

P

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. costel spune

    De acord cu Stefan. Cati au demisionat din cauza salariilor de care se plang??? Nu fac nimic sau prea putin pentru banii incasati. Dovada muntii de gunoaie aruncate aiurea, deversari ilegale in apa de la grajduri, fose(???) septice de la vile din Pangarati, Vaduri etc.
    Sa treaca in mediul privat sa vada cum se munceste pentru salarul minim pe economie.
    Deja n-am enervat si mi-am stricat ziua.

  2. Stefan spune

    Daca nu le convine, sunt destule locuri de munca in sistemul privat…

  3. Aiurica spune

    Astia sunt inutili, sa-i dea afara de tot.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate