Primăria Piatra-Neamț își dorește extinderea zonei pietonale Curtea Domnească

7

Primăria Piatra-Neamț lucrează la Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, o strategie de dezvoltare a mobilității cetățenilor și mărfurilor în municipiul Piatra-Neamț, fiind un instrument de planificare teritorială și de dezvoltare pe următorii ani, în domeniul transportului public, a infrastructurii rutiere, pietonale și pentru bicicliști.

”În cadrul Planului de Mobilitate, una dintre intervențiile pe care dorim să le realizăm cu finanțare europeană este prin pietonizarea străzii Piața Ștefan cel Mare, între intersecția cu Bld. Republicii și Str. Mihai Eminescu și realizarea unui culoar pentru transportul public. Acest proiect va duce la creșterea calității mediului urban din zona centrală și va întări importanța punctului de atracție actual reprezentat de zona Curții Domnești.”, precizează reprezentanții primăriei.

Valoarea proiectului este estimată la 0,5 milioane de euro fără TVA, și este propusă spre finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 4.

Cum vi se pare această idee de investiție? Credeți că va crește atractivtiatea zonei centrale odată cu implementarea acestui proiect?  Împărtășește-ne impresiile pe Facebook sau scrie-ne la adresa [email protected] .
Documentul elaborat poate fi consultat de cetățeni pe site-ul Primăriei Piatra Neamț: https://www.primariapn.ro/…/101…/2266500/PMUD_iulie_2016.pdf
Poți să îți spui părerea și aici: https://docs.google.com/…/1FAIpQLScfNMiEDxcTUYiFrN…/viewform

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. das reich spune

    Ce pompos suna….. Plan de mobilitate urbana durabila.
    Eu cred ca tot centrul poate fi transformat in zona pietonala. Cu piste de biciclete. Cu parcuri si monumente istorice construite in 500 de ani de existenta a localitatii. Cu alei in care pensionarii joaca table, sah . Cu copii scosi de profesori la orele de pictura, stiintele naturii sau istorie,,,,,

    Cum? Nu aveti asa ceva? Atunci…inseamna ca o sa fie mai mult loc pentru mizeriile alea de tonete care vand vata pe bat, moristi, pistoale cu led-uri si sucuri tinute in soare
    Or sa fie si mai multe extensii de parter cu cabinete ginecologice, proctologice, SH-uri si farmacii!

    Mobilitate urbana cu o centura mizerabila, fara trotuare si cu zona de aprovizioanare a unei piete care se blocheaza permanent.

    Va doresc success!

  2. nae spune

    Sa se ia masuri cu tiganii care lasa munti de gunoaie pe Aleea Ulmilor zona bl 40 ca si acolo traiesc pietreni .

  3. Ivan spune

    Da’ o fabrica, ceva care sa produca locuri de munca, bani la buget? Asa ceva nu are primaria in plan? In afara de pasaje fara niciun rost nu fac nimic astia! Ce planuri de viitor are primaria? A contactat vreun investitor? La Roman se poate! Noi o sa ne dam cu placa prin centru. Wow!
    De curand s-au montat limitatoare de viteza in fata pietei Darmanesti… Acum populatia de culoare are pietonalul ei acolo. Merg agale pe strada. Fain, ce sa zic? Pe langa faptul ca e statie de microbuz fara alveola si linie continua! Haos! Unde e comisia rutiera acum? Sa ne invete cum depasim microbuzul? Pe dedesubt?

    1. robocop spune

      Flacau , nu mai e comunism. Intrati vreodata in lumea moderna oare , stalinistilor ?? De cand fac primariile fabrici ?

  4. Iulian Luca spune

    ..povesti…

  5. Maria spune

    Sar putea face o pista de biciclete pe variantele oraşului si astfel vom avea cum sa facem ocolul oraşului pe bicicletâ
    Dar ar trebui strânşi câni comunitari findca sunt periculosi daca esti în mers pe bicicletâ

  6. alexandru spune

    Ar fi foarte bine sa se realizeze.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate