PNL și PSD încă nu își asumă candidații

6

Deși mai toată lumea aștepta să audă ceva de candidații PSD și PNL pentru primăria municipiului Piatra- Neamț, dar și pentru Consiliul Județean, cele două mari partide devin deja suspecte de blat amânând nepermis de mult nominalizările.blat
La primărie, PSD a zis ceva de vreo 4 candidați și PNL de vreo 8, ambele partide tot moșmondesc sondaje de opinii și alte negocieri interne evitând să iasă concret cu un candidat, deși pe surse se cam știu cine vor fi cei doi care se vor bate pe fotoliul de primar.
La Consiliul Județean, din partea PSD nu cred că mai e cineva care să nu știe că va fi Ionel Arsene capul de listă, dar la PNL situația e ciudată. La un moment dat se autoproclamase Alexandru Drăgan candidat, dar s-a făcut liniște, semn că PNL-ul a analizat situația și …. parcă nu ar fi bine cu Drăgan, dar nici pe altul nu au.
Dacă până la sfârșitul lunii cele două partide care se dau mari nu vor anunța public candidații, înseamnă ca avem de-a face cu un blat și vor apărea schimbări ciudate de candidați de care nici nu s-a vorbit până acum.
Aceste amânări nu arată nici pe departe vreo strategie inteligentă, ci probleme mari pe linie de cadre la cele două partide care nu prea mai știu ce să aleagă din ce au în propriile curți.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
6 Comentarii
  1. me spune

    Au numa ciurucuri printre membrii de partid.

  2. Lidia spune

    Se pare ca pana la urma candidat la Piatra din partea PNL va fi tot Gheorghe Stefan (adica Chitic). PNL nu e in stare sa aduca oameni noi in fata, merge tot pe fosta echipa de blat.

  3. janel iosub spune

    Ba da, insa, cei care au vrut sa-l scoata din joc nu au avut incotro pt ca in paralel facuse si Bucurestiul un sondaj. In plus, sforarul PNL nu este iubit la centru de cativa oameni cu greutate in partid. Pt altii candidatura lui Chitic este „mana cereasca”!

  4. GABI spune

    DRAGAN ! DA DA e capel maistru in GAL uri , REZULTATE un sondaj pe valea muntelui , nu vor ei sa realizeze ? SAU poate ei cred ca de la Alexandru cel Bun , se termina JUDETU ! DE BICAZ ARDELEAN , DAMUC , POIANA , FRUMOSU ,FARCASA , LUNCA , BORCA , PLUTON , STANCA, PIPIRIG , astea toate sunt in alte judete , dealtfel cum si ALTII au parerea ,impresia ca BUCURESTIUL e Toata TARA , pentru ca acolo se fac CARTILE .

  5. janel iosub spune

    Din cate cunosc eu, s-au inteles ca primaria Piatra-Neamt sa revina PSD-ului, iar primaria Roman liberalilor! Problema este ca Pnl-ul va renunta la Dragos Chitic, aruncandu-l in lupta pe profesorul Obreja care va fi „umplutura” pe lista PNL-ului!! Un mare baron local din PNL a stabilit aceasta strategie, el urmand sa primeasca spre incredintare directa toate lucrarile de la APA SERV, lucrari care se ridica la multe zeci de milioane de euro!! Cam acesta este adevarul nestiut de cetatenii orasului nostru si imi pare rau ca trebuie sa va prezint aceasta situatie!! La momentul oportun, va voi prezenta alte combinatii marca ” PARTIDUL PIATRA-NEAMT” ,CINE SUNT SFORARII SI CUM S-AU FURAT FOARTE MULTI BANI CU PARTICIPATIUNEA VOITA A LIDERILOR PARTIDELOR POLITICE CU STAIF DIN JUDETUL NOSTRU!!! Ideea indusa candva de cineva cu multa putere si influienta din municipiul nostru privind infiintarea PARTIDULUI PIATRA-NEAMT, le surade unor dezacsati politici care cred ca functiile sunt eterne si copacii cresc pana in ceruri!! Sunt tare curios daca cineva imi va deschide usa studioului pt prezentarea in clar a unor blaturi ordinare cu caracter mafiot, deoarece complicitatile vinovate sunt extrem de imbarligate si au angrenat multe jigodii pline de bani furati de pe spinarile contribuabililor!! Apropo, mai este un candidat „tampon-trompeta” care are un trecut si un prezent de tepar in ale firmelor de constructii cu dosare pe rol, un pacalici impins in fata de 3 politruci perversi, cu scopul de a arunca cu noroi intr-un candidat al carui nume nu il descriu, acesta(adica trompeta) afirmand intr-un cerc restrans:”daca nu mai este……..candidat, nu mai am cu ce iesi in presa !! Nasol COANE!! vA DORESC LECTURARE PLACUTA, IAR PUPINCURISTILOR CARE VOR FI EXTREM DE IRITATI, SPOR LA INJURATURI!

    1. Sergiu spune

      Se pare ca n-ati fost suficient de bine informat. Chitic tocmai a fost anuntat candidat al PNL.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate