Pe 24 iunie, Piatra-Neamț sărbătorește Ziua Universală a Iei

1

ziua ieiCentrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț (instituție finanțată de Consiliul Județean Neamț) și Primăria Municipiului Piatra-Neamț vă invită să celebrați, pe 24 iunie, începând cu ora 13.00, Ziua Universală a Iei. Concepută iniţial ca o manifestare de spiritualitate autentică a comunităţilor de români din străinătate, Ziua Universală a Iei a fost treptat integrată în întreg spaţiul cultural românesc şi începe să fie marcată de aproape toate instituţiile de cultură din ţară.
Pe platoul Curții Domnești din Piatra-Neamț, vor avea loc mai multe manifestări interactive dedicate celei mai importante şi reprezentative piese de port popular românesc. De la ora 13.00, vor fi organizate ateliere demonstrative de meşteşuguri tradiţionale, precum țesut-cusut (meșter popular Rodica Ciocârtău-Pipirig), împletituri din sfoară și măști populare (meșteri populari Elena și Vasile Ciocârlan- Ștefan cel Mare, olărit, modelaj lut (coordonator: Viorica Bugeaclău-Piatra-Neamț) , cusături tradiționale („Șezătoarea” din cadrul Școlii Populare de Arte Piatra-Neamț), împletituri fibre vegetale, inclusiv coronițe de Sânziene (coordonator: Carmen-Lenuța Mititelu- Horia).
Începând cu ora 14.00, pe platoul Curții Domnești, va avea loc spectacolul artistic al elevilor clasei de canto popular și muzică ușoară coordonată de Georgiana Șerban în cadrul Școlii Populare de Arte, spectacol continuat, apoi, de la ora 15.00 până la ora 17.00, de evoluția ansamblurilor folclorice din Tupilați, Borca, Săbăoani și Vînători, cu programe de dans popular din zona Neamț.
Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” va oferi lecții de dans popular gratuite pietrenilor dispuși să îmbrace o ie și să învețe să danseze românește, începând cu ora 17.00.
De la ora 19.00, Ansamblul „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” va aduce în fața publicului din Piatra-Neamț obiceiurile de Sânziene, într-un spectacol folcloric încărcat de simbolistica riturilor premaritale.
Seara va fi dedicată invitaților speciali ai manifestării –solistul Dinu Iancu-Sălăjanu și taraful său -, care vor susține un spectacol extraordinar, începând cu ora 20.00, tot pe platoul Curții Domnești.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Prisoschi Dan spune

    Respectarea, traditiilor romanesti, defineste statutul nostru de romani ! Felicitari, anticipate, organizatorilor !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate