Pacient internat de urgență la SJU Piatra-Neamț cu plăgi contaminate cu viermi

5

Pe surse, am primit informații conform cărora azi, la spitalul pacient-viermi-piatra-neamtdin Piatra-Neamț, unui pacient, o femeie de aproximativ 50 de ani, care era internat recent, i s-au descoperit viermi într-o plagă.

Din cercetările efectuate de noi și din informațiile primite oficial de la spital reiese că pacientul a venit deja cu plăgile contaminate cu viermi de acum câteva zile, de când s-a internat.

Ce nu am înțeles noi este cum de azi s-au mai descoperit niște larve într-o plagă, dacă ranile au fost curățate și dezinfectate la internare? Din păcate, la această întrebare și altele ceva mai incomode nu am putut primi răspunsuri de la medicul în grija căruia este acest pacient din motive pe care preferăm să nu le mai discutăm. În schimb, am avut toată deschiderea și sprijinul noii conduceri a spitalului și a celor de la Consiliul Județean Neamt care în timp foarte scurt au reacționat și chiar am primit un răspuns oficial de la purtătorul de cuvânt al spitalului.

Punct de vedere oficial al Spitalului de Urgența din Piatra-Neamț:Un pacient cunoscut cu diabet zaharat a venit dezechilibrat în noaptea dinspre 9 spre 10 la Spital. Pentru că era dezechilibrat a fost internat la terapie intensivă unde s-au observat plăgile care erau contaminate. Inclusiv ieri s-a practicat decontaminarea plăgilor de către doamna doctor. Pacientul a fost reechilibrat după care a fost transferat la secția de Diabetologie. După transferul în secție s-au continuat pansamentele, iar în cursul zilei de astăzi s-a observat că au apărut viermii și în altă plagă, nu doar în plaga calcaneană în care au fost observați inițial în noaptea internării. Astăzi au fost observați și în alt loc, au fost decontaminate plăgile  și s-a continuat tratamentul cu substanțe specifice.”

Actualizare articol, joi, 11 august, ora 15:40

Purtătorul de cuvânt al SJU Neamț a revenit cu următoarele precizări:

Îmi cer iertare pentru informatiile eronate pe care le-am furnizat. Am văzut personal cazul și foaia pacientei, care prezintă, într-adevăr, următoarele leziuni: ulcer perforat calcanean infectat și hiperkeratoza haluce bilateral. Nu este vorba de alți viermi așa cum am înțeles eu, pur și simplu este o altă plagă, urmare a diabetului dezechilibrat.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. MARCEL spune

    MICKEY ! BIne ca erau Viermi Acolo ? Poate e BINE !! Dar daca e asa cum spui ca viermii consuma infectia , La cel din Buc ,de la spitalu de arsi ,de ce nu era Bine ,ca colcaiau aceia in Plagi ?

    1. mickey999 spune

      Nu stiu despre ce vorbesti .
      Mai exact niciodata nu inteleg comentariile tale.
      Insa daca vrei sa mai inveti cite ceva uite aici o frintura dintr-un articol:

      „In prezent, larvele mustei verzi sunt preferate de majoritatea medicilor in cazurile de debridare a ranilor. Larvele se hranesc cu tesutul infectat si bolnav, astfel incat stimuleaza cresterea celulelor sanatoase care regenereaza si refac in acelasi timp tesutul, impiedicand aparitia unor infectii ulterioare
      „Terapia cu viermi, cum este cunoscuta popular, era o practica comuna in lumea medicala din Statele Unite pana in anul 1930, cand a fost inlocuita de tratamentul cu antibiotice.
      Situatia actuala impune, insa, reintoarcerea la tratamentul cu viermi datorita aparitiei bacteriilor rezistente la antibiotice din genul MRSA, alaturi de recrudescenta stafilococului auriu care este refractar la tratamentul cu meticilina.
      “Viermii lichefiaza sau dizolva tesutul mort cu ajutorul enzimelor secretate in rana prin cavitatile lor bucale. Astfel, rana este curatata in timp ce tesutul infectat si puroiul sunt consumate drept hrana. Larvele mustei verzi fiind in stadiu imatur nu se pot reproduce in interiorul ranii, inlaturand astfel pericolul adancirii ranii respective. In plus, companiile medicale americane acorda o asigurare medicala gratuita persoanelor care accepta tratamentul cu viermi datorita costurilor implicit mai mici decat in cadrul unui tratament clasic”, afirma Ronald Sherman, director al companiei BioTherapeutics, Education & Research din California.”

      Ai inteles ACUM de ce am spus… „BINE CA ERAU VIERMI”?

      1. MARCEL spune

        Multumesc ! Ptr Informatie , Ce ne am face NOi fara cei din USA ! Pusesem Intrebarea in Contextul in care acum o luna a Fost la Tv ,un caz cu un Pacient Din B ,de la Spitalul De Arsi ,care avea niste Viermi prin Plagi si Toti ,in Frunte cu o Doctorita din Spitalul respectiv , erau Oripilati ! Acum inteleg din ce ai Postat ca e Bine sa Pui ,ai Viermi in Tine, pe Tine ,daca stai ,locuiesti in USA primesti Asigurare Gratuita ! Problema e cu Vizele , Altfel Cred ca o gramada de lume , oameni de la Noi din RO ar lua calea Americii ptr tratamentul cu Viermisori NUMAI Asigurarea Medicala sa fie MOCa .

  2. Sava Cristinel spune

    Imi cer iertare pentru informatiile eronate pe care le-am furnizat. Am vazut personal cazul si foaia pacientei, care prezinta, intr-adevar, urmatoarele leziuni: ulcer perforat calcanean infectat si hiperkeratoza haluce bilateral. Nu este vorba de alti viermi asa cum am inteles eu, pur si simplu este o alta plaga, urmare a diabetului dezechilibrat

  3. mickey999 spune

    La prima vedere pare ceva cumplit insa spun ca a avut noroc.
    Bine ca erau viermi acolo. Viermii consuma infectia.
    Daca era infectie isi pierdea piciorul la internare sau o termina cu viata.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate