Milioane de euro investite în șmecheria cu gunoiul de la Neamț. Rechinii încă nu se înțeleg asupra prăzii

7

La Neamț s-a implementat un proiect european de management al deșeurilor. Milioane de euro s-au scurs în buzunarele bandiților fără ca vreo autoritate să intervină în marea hoție care s-a intitulat sugestiv ”derularea proiectului”. Nici acum, după ce e clar că treaba nu funcționează, nimeni nu vede nimic, iar cei de la Mediu parcă au orbit definitiv.
Groapa de gunoi de la Girov ar fi trebuit să reprezinte un etalon din punct de vedere ecologic unde gunoiul să vină sortat de la stațiile de sortare din județ. Nici pe departe nu e așa. Gunoiul vine nesortat și este introdus în depozitul teoretic ecologic la preț de gunoi sortat, iar nimeni nu vede absolut nimic.
Pubelele care au fost achiziționate la prețuri colosale zac acum pe marginea gropii de gunoi și așteaptă să fie luate de cineva. Chiar suntem curioși cine vor fi iresponsabilii care vor lua acele pubele supraevaluate pe inventar.
În tot acest timp, bătălia intereselor din spatele licitațiilor care ar trebui să desemneze operatorii de la Girov și cei din județ de la colectare și sortare sunt dincolo de orice imaginație, sumele de care se vorbește ca parandarăt fiind colosale. Încă cei care joacă aceste contracte nu au reușit să se lămurească care și ce parte de cașcaval să ia.
Deși 90% din ce am menționat mai sus sunt chestiuni evidente și la lumina zilei, instituțiile din Neamț sunt blocate în continuare de corupție și interese politice care nu pot fi plasate în sarcina unui anume partid sau lider … bănuim că mai toți se bat pe același cașcaval în timp ce fraierii  nemțeni plătesc.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. MARCEL spune

    ECO , BIO As ti ai Gasit ! daca i vorba de Sortare asta ar trebui sa se faca decand se duce gunoiul ! Da cine o face , Eventual unii amarati ,care cauta prin pubele , In rest a fost Doar PUBLICITATE ! IN cazul celei de la Girov , in afara de acele Proteste ale unor locuitori care au Aparut prin media , alte Spoturi publicitare NU au fost ,ca in caz BRATNER , unde sa facut de Pomana ca rezultate .

  2. Ivanescu Cezar spune

    Coruptia e peste tot. Pana si in gunoaie :))

  3. gabriel spune

    Ce au, frate, rechinii acestia, de sunt intangibili? Orasul acesta ,cu judet cu tot, a devenit tarla proprietate personala? Presa sesizeaza si nimeni nu face nimic! De ce? Poate toate acestea ni se trag si de la faptul ca noi, cetatenii, nu ne cunoastem drepturile.

    http://www.dreptonline.ro/legislatie/ordin_119_2014_norme_igiena_sanatate_publica_mediul_de_viata_al_populatiei.php

  4. Flory Subea spune

    asa este si la GRINTIES Neamt locurile facute pentru depozitare arata la fel nu stiu de ce ? ,,acei ce sunt responsabili nu isi fac datoria…rusine .

  5. Iuliana Nastase-Onu spune

    Am ajuns sa nu ma mai mir atunci cand vad ca lucrurile sunt incurcate .M-as fi mirat daca mergeau bine.Ce vremuri ciudate traim.

  6. Valeria Scurtu spune

    Aia de la ANAF de ce nu își fac datoria .pt ce iau bani !! Ce face DNA pt ce nu controlează !!!

  7. Ceapa Corina spune

    La noi ca la nimeni , hoția este generalizată ….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate