In memoriam – THEODOR DANETTI

0

Scena teatrală și cinematografia au mai pierdut un mare actor, care și-a dăruit talentul, pentru zece ani, Teatrului Tineretului.
Născut la Corabia, pe 23 august 1926, a urmat cursurile I. A. T. C., pe care le-a absolvit în 1955, clasa Costache Antoniu, fiind repartizat la Teatrul de Stat din Baia Mare. A urmat o peregrinare pe la teatrele din Arad, Reșița, Iași, Craiova, Târgu Mureș. Apoi a fost angajat la Teatrul Tineretului Piatra Neamț, în 1965, unde a jucat până în 1975.
Pe scena nemțeană a interpretat următoarele roluri: Mitrofan în „Sfântul Mitică Blajinu” de Aurel Baranga, regia Gheorghe Miletineanu (1965); Sache în „Sosesc deseară” de Tudor Muşatescu, regia Gabriel Negri (1966); Ballested, Arnholm în „Femeia mării” de Henrik Ibsen, regia Gabriel Negri (1966); Doctorul Măseluță în „Afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu“ de Alecu Popovici, regia Ion Cojar (1966); Hatmanul în „Răzvan şi Vidra” de Bogdan Petriceicu Haşdeu, regia Gabriel Negri (1967); Avocatul în „MĂŞTI” spectacol coupé: Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Ion Luca Caragiale (Articolul 214 de Ion Luca Caragiale), regia Eduard Covali (1967); Enache în „33 de scrisori anonime“ de G. Méhés, regia Zoe Anghel Stanca (1967); Doctorul în „Micul infern“ de Mircea Ștefănescu, regia Gabriel Negri (1968); Tomovici în „Ziariştii” de Alexandru Mirodan, regia Ion Cojar (1968); Mareșalul în „Heidelbergul de altădată“ de Meyer Forster, regia Gabriel Negri (1969); Paul în „Al patrulea anotimp” de Horia Lovinescu, regia D.D.Neleanu (1969); Burrus în „Britannicus” de Jean Racine, regia Aurel Manea (1969); Doctorul în „Woyzeck” de Georg Büchner, regia Radu Penciulescu (1970); Verde-Împărat în „Harap- Alb“ după Ion Creangă, regia și adaptarea scenică Zoe Anghel Stanca (1970); Lord Edgard în „Balul hoţilor” de Jean Anouilh, regia Radu Penciulescu (1970); Chirileanu în „Ștafeta nevăzută“ de Paul Everac, regia Emil Mandric (1971); Bucșan în „Ultima oră“ de M. Sebastian, regia E. Mandric (1972); Eberkopf / Begriffenfeldt în „Peer Gynt” de Henrik Ibsen, regia Cătălina Buzoianu (1972); ); Procurorul în „Dragostea noastră” de Silvia Andreescu şi Teodor Mănescu, regia Moni Ghelerter (1973); Profesorul în „Zigger–Zagger” de Peter Terson, regia Cornel Todea (1974); Leonard Botal în „Farse medievale”- Spectacol coupé din dramaturgia medievală franceză, regia Conel Todea (1974); Sustek în „Mai înainte de a cânta cocoşul” de Ivan Bukovcan, regia Eduard Covali (1975); Șandru în „Valiza cu fluturi“ de Iosif Naghiu, regia Moni Ghelerter (1975).
După plecarea de la Piatra-Neamț a jucat la Teatrul Bulandra şi la Teatrul Evreiesc de Stat. A avut peste 40 de roluri în filme, dintre care amintim „Trenul vieţii” (1998), regia Radu Mihăileanu; „Amen“ (2002), regia Costa-Gavras; „Modigliani” (2004), regia Mick Davis, alături de Andy Garcia.
Fie-i somnul lin!
(Raluca Naclad – secretar literar)

 

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate