Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”, ediția a XIX-a. Prezentarea formațiilor (I)

0

Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul” a fost creat în 1991 cu scopul de a celebra bogăţia şi frumuseţea tradiţiilor adânc înrădăcinate în cultura diverselor popoare. Prin promovarea dansurilor, cântecelor, obiceiurilor şi portului din toată lumea, Festivalul şi-a propus, încă de la început, să crească interesul asupra diversităţii culturale, dar şi asupra prezervării formelor de artă tradiţională care conferă unei culturi identitatea sa.

În cadrul celor 18 ediţii de până acum, au participat peste o sută de ansambluri folclorice din douăzeci şi opt de ţări ale Europei, Asiei, Africii şi ale celor două Americi. Festivalul a adus, prin urmare, de-a lungul anilor, în judeţul Neamţ, peste trei mii de invitaţi din Mexic, Italia, Spania, Franţa, Armenia, Vietnam, Bulgaria, Polonia, Belgia, Albania, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Elveţia, Finlanda, SUA, Cehia, Slovacia, Slovenia, Israel, Serbia, Muntenegru, Turcia, Macedonia, Ungaria, Ucraina, Congo şi Republica Moldova.

„Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul” este unul itinerant, bucurându-se, la fiecare ediţie, de prezenţa unui public numeros, care are ocazia să descopere diversitatea culturală din toate colţurile lumii. În afara spectacolelor în aer liber de la Piatra-Neamţ, Festivalul a transformat într-o tradiţie organizarea de evenimente şi în alte localităţi ale judeţului Neamţ, precum Roman, Tîrgu Neamţ, Bicaz, Roznov sau Durău.

La fiecare ediţie, Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul” este o adevărată sărbătoare a culorilor, muzicii şi dansului. Evoluţiile scenice extraordinare ale ansamblurilor internaţionale şi ale celor româneşti, impresionantele parade folclorice, întâlnirile pe tema dansului şi cântecului tradiţional sau serile de socializare între invitaţii de pretutindeni creează, cu adevărat, o atmosferă specială”, precizează organizatorii.

Iată aici o scurtă prezentare a trei formații, care cu siguranță vor încânta publicul iubitor de folclor.

EGIPT

GRUPUL DE DANSURI POPULARE „QENA”, QENA/KENA

Grupul de Dansuri Populare „Qena” din orașul Qena/Kena, situat în partea superioară a Egiptului, este unul dintre ansamblurile care activează sub egida Ministerului Culturii din această ţară.festival-ceahlaul-qena-egipt- (1)

Formaţia a fost înfiinţată în 2001 şi a ajuns, în prezent, la un număr de cincizeci de membri, precum şi la un palmares bogat, cu participări la festivaluri în ţară şi străinătate. Printre acestea, se numără Ismailia International Festival for Folk Art, Egipt (2004), Săptămâna Culturală Egipteană în Uzbekistan (2006) şi Azerbaidjan (2007), International Festival of Folk Arts, Canada (2008), African Dance Festival, Rwanda (2010), World Dancers Festival, Grecia (2010) şi Indonesia (2012), World Art Festival, Italia (2013), The International Festival for Drums and Traditional Arts, Etiopia (2016). Grupul a participat şi la festivaluri internaţionale în ţări arabe, precum Oman, Iordania, Libia sau Sudan. Trei ani la rând, între 2004 şi 2006, a fost câştigător al premiului I la un festival local în Egipt.

Formaţia se constituie într-un adevărat mesager al artelor din zona superioară a Egiptului, reprezentată de “Tahteeb” (un dans cu nuiele) şi de ceramica de Qena.

SERBIA

Ansamblul Folcloric „KUD SOKO”, Bujanovac

Ansamblul Folcloric „KUD Soko” a fost înfiinţat pe 12 iulie 2013, în cadrul Societăţii Cultural Artistice „Soko” din Bujanovac. Coregraful Nenad Mitic a fost cel care a avut iniţiativa înfiinţării unui ansamblu folcloric local şi, în scurt timp, a creat o adevărată echipă care şi-a început activitatea la Casa de Cultură din Bujanovac. Ansamblul are acum aproximativ două sute de membri, împărţiţi în cinci categorii de vârstă. Repertoriul include zece momente coregrafice complexe, care acoperă întreg teritoriul Serbiei, precum şi câteva din regiunile fostelor ţări iugoslave.festival-ceahlaul-kud-soko (1)

Palmaresul Ansamblului numără participări la importante festivaluri în Serbia, Cehia, Macedonia şi Muntenegru. În luna iulie 2015, oraşul Bujanovac a fost gazda primului Festival Internaţional de Folclor, printre ţările invitate numărându-se Macedonia şi România. În august 2015, Ansamblul a participat la Festivalul Internaţional de la Bosilegrad, unde a ocupat locul al treilea într-o competiţie la care au concurat cincizeci de formaţii din Serbia şi din Europa. Obiectivul declarat al formaţiei este atât promovarea folclorului şi a tradiţiilor din regiunea pe care o reprezintă, cât şi promovarea folclorului din întreaga zonă de sud a Serbiei.

ROMÂNIA

Ansamblul Folcloric Aromân „DOR”, Sarighiol De Deal

Acum 38 de ani, la Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea, a luat fiinţă Ansamblul Folcloric Aromân de Cântece şi Dansuri, format din patruzeci de tineri entuziaşti, dansatori, solişti vocali şi instrumentişti.

Conducătorul Ansamblului, Dumitru Caimacan Popescu, profesor drd. inginer şi director de şcoală, s-a identificat, încă din primele momente, cu visele şi aspiraţiile noului colectiv.festival-ceahlaul-dor-tulcea (1)

Personalităţi în domeniu (Tita Sever, Elise Stan, Gheorghe Baciu, Emilia Comişel şi mulţi alţii) au apreciat elogios, în decursul anilor, interpretarea artistică şi autenticitatea Ansamblului, în spectacole sau festivaluri judeţene, naţionale şi internaţionale. Formaţia a evoluat pe numeroase scene ale ţării (Bucureşti, Baia Mare, Bistriţa, Constanţa, Rădăuţi, Iaşi, Braşov, Zalău, Slatina, Tulcea, Botoşani, Suceava) şi a avut apariţii în mai multe emisiuni culturale de radio şi televiziune.

În perioada anilor 2013-2015, Ansamblul a susţinut peste 80 spectacole, obţinând Marele Premiu – Trofeul „Regele Brazilor”-, la Festivalul Internaţional de Folclor „Regele Brazilor”, Bistriţa-Năsăud şi Marele Premiu la Festivalul „Serbările Deltei” de la Sulina.

Director şi instructor al Ansamblului Folcloric Aromân „Dor” din Sarighiol de Deal este prof. drd. ing. Dumitru Caimacan Popescu.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate