Expoziție foto-documentară dedicată grevei minerilor din august 1977

0

Astăzi, 11 octombrie, la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ a avut loc vernisajul expoziției „Greva minerilor din Valea Jiului, 1-3 august 1977” .

Inedita expoziție, organizată în colaborare cu specialiştii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, și-a propus o incursiune în istoria grevei minerilor din Valea Jiului din vara anului 1977.

Expoziţia foto-documentară a fost realizată de o echipă de cercetători de marcă a C.N.S.A.S: Raluca Nicoleta Spiridon, Elis Pleşa, Theodor Bărbulescu (documentare) şi Teodora Roxana Pop (grafică).

Expoziția a fost vernisată în prezența unui public numeros format din profesori de istorie, dar mai ales al unui număr apreciabil de liceeni pasionați de această disciplină.

Evenimentul a fost deschis de doamna Mihaela Verzea, directorul adjunct al Complexului Muzeal Județean Neamț, care a precizat că această expoziție este o continuare a procesului de cunoaștere a realităților anului 1977, considerat ca foarte important în evoluția regimului comunist în România.

„Anul 1977 a fost unul frământat de trei mișcări: cutremurul din ’77 a mișcat pământul, greva minerilor a mișcat nemulțumirea oamenilor, iar mișcarea Paul Goma, poate cea mai profundă, a reușit să miște conștiința românilor.”,  a  menționat doamna Mihaela Verzea despre contextul acelui an.

Despre acest proiect au vorbit și cei doi invitați speciali: istoricul Silviu N. Moldovan, şeful Serviciului Cercetare, Editare din cadrul C.N.S.A.S. şi Raluca Nicoleta Spiridon, consilier principal în cadrul aceleaşi instituţii, originară din Piatra-Neamț.

„Acest proiect nu este unul oarecare, deoarece multă vreme nu am crezut că putem să reconstituim istoria concretă a acestui eveniment despre care nu se cunosc toate detaliile, cu excepția celor care au fost acolo. Pentru Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii această manifestare este una foarte importantă, pe care vrem să o continuăm, în parteneriat cu distinsele noastre gazde.”,  a declarat, printre altele, istoricul Silviu Moldovan.

O introducere în greva minerilor din vara anului 1977, de la primele semnale până la consecințele ei, a fost făcută de cercetătorul Raluca Spiridon.

„În această expoziție ne-am străduit să reconstituim firul cronologic și tematic al evenimentelor. Greva minerilor din 1977 nu a fost o mișcare anticomunistă. Cauzele ei au fost în principal cele sociale și economice. Putem defini greva acelor mineri ca o revoltă împotriva condițiilor economice și sociale. De asemenea, ne-am străduit să recompunem, în special cu imagini, un mic istoric al mineritului, pentru că este vorba despre Valea Jiului din Ardeal (zona Hunedoarei), unde mineritul are o foarte mare vechime.”, a precizat în discursul său doamna Raluca Spiridon. 

Publicul interesat va putea vizita expoziția în perioada 11 octombrie 2017-11 ianuarie 2018, între orele 9.00-17.00.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate