Deputatul USR Iulian Bulai a fost nominalizat pentru a fi desemnat „Politicianul anului” în domeniul asistenței sociale

1

Deputatul USR Neamț Iulian Bulai a fost nominalizat de către Colegiul Național al Asistenților Sociali pentru a primi premiul „Politicianul anului” în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, eveniment ajuns la ediția cu numărul 5.

Încă de la preluarea mandatului, Iulian Bulai și-a propus ca primul proiect important ca parlamentar să fie modificarea Legii Adopției, proiect legislativ care urmează să fie depus la Camera Deputaților. În primul an de activitate parlamentară, a organizat deja dezbateri publice pe tema adopției în România și a avut întâlniri de lucru cu experți în domeniul protecției sociale. De asemenea, în aceeași perioadă, Iulian Bulai a depus mai multe interpelări la Ministerul Muncii și Justiției Sociale cu privire la diferite cazuri de abuzuri petrecute în centrele de plasament din țară

Este o reală onoare și plăcere să aflu că sunt nominalizat pentru acest premiu în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială. Pe aceeași listă se află și alți oameni dedicați acestei cauze și, indiferent dacă voi fi premiat sau nu, eu îmi voi continua proiectele în acest domeniu de activitate. Pentru mine este o confirmare că activitățile mele nu sunt în van și asta îmi dă putere să merg mai departe. Suntem foarte aproape de momentul depunerii amendamentelor la Legea Adopției și sper să avem susținerea colegilor parlamentari de la toate partidele”, a declarat deputatul Iulian Bulai.

Toate persoanele nominalizate în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, inclusiv deputatul USR Neamț Iulian Bulai la categoria „Politicianul Anului”, pot fi votate accesând linkul http://poll.cnasr.ro/.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. ion taranu spune

    Un mic moment de mandrie locala,prin nominalizarea deputatului USR,care sper sa nu fie trecut cu vederea de mass media locala,chiar daca suntem influentati de realitatea hidoasa a polticianului populist si dezinteresat de soarta copiilor fara sanse, si legea uitata la coltul VOTULUI politic.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate