A debutat Festivalul Internaţional Vacanţe Muzicale, ediţia a 43-a. Galerie Foto

0

Duminică, 3 iulie, lângă Turnul lui Ştefan cel Mare, a debutat ediţia cu numărul 43 a Festivalului Internaţional Vacanţe Muzicale.
Deschiderea prestigioasei manifestări organizate de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a fost marcată de Filarmonica din Braşov, la pupitru dirijoral aflându-se Nayden Todorov (Bulgaria), solist fiind violoncelistul Anton Niculescu.
Prestigiosa filarmonică a încântat publicul meloman, aflat în număr mare, cu un repertoriu variat: uvertura operei „Nunta lui Figaro” (W.A. Mozart), Concertul în Si bemol Major pentru violoncel şi orchestră (Luigi Boccherini), solist Anton Niculescu, şi Simfonia a IV-a „Italiana” (Felix Mendelssohn Bartholdy).
Seara deschiderii festivalului a fost una memorabilă, în care publicul a putut audia muzică de cea mai bună calitate.

Mâine, 4 iulie, programul Vacanţelor Muzicale va cuprinde două concerte speciale. Primul se adresează iubitorilor muzicii corale, invitat fiind cel mai valoros ansamblu coral al ţării, Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, iar al doilea eveniment al serii de luni se va constitui într-un regal folcloric oferit de Orchestra Fraţilor ADVAHOV, ansamblu foarte apreciat dincolo de Prut.

Program

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate