Daniel Harpa, primarul orașului Târgu Neamț, primul primar care a înțeles ce vor oamenii din stradă

10

Daniel Harpa, primarul orașului Târgu Neamț este primul primar care a înțeles ce vor oamenii din stradăharpa-daniel
Primarul Târgu Neamțului a comandat un audit intern la primăria pe care o conduce. În urma auditului domnul primar Harpa va reorganiza și restructura unde este nevoie, serviciile din primărie. Asta înseamnă că toate posturile de șefi de servicii vor fi scoase la concurs iar comisia de examinare se dorește a fi formată din persoane calificate din afară instituției. Mai mult de atât, primarul a decis ca posturile de șefi de servicii să se ocupe doar pe considerente de competență, sens în care caută pârghiile legale ca la probele de ocupare a posturilor scoase la concurs să poată asista oricine, inclusiv presa.
Acest concept de ”toate posturile la concurs și concursurile să fie publice” face din Daniel Harpa primul primar care înțelege și aplică ceea ce cer oamenii care ies în stradă și protestează.
Câți primari vor mai avea curajul să facă ce a făcut primarul din Târgu Neamț e greu de spus, dar cert este că aceasta este atitudinea pe care o așteptăm cu toții.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
10 Comentarii
  1. V. spune

    Va merge la concurs și actualul prefect care are ” rezervat” postul de director la direcția de asistență socială a primăriei? Oare la numărul de populație târg nemțeana se justifica această direcție cu personalitate juridică(adică cu buget independent )?

  2. Aliss spune

    Mai bine ar injumatatii numarul peroanelor care lucreaza la primarie, pe banii nostri,tinand cont de numarul populatiei orasului.Avem o armata de neispraviti unul mai incopetent decat altul.Pe cealalta jumatate s-o reangajeze pe baza de concurs ,astfel se va promova valoarea nu pilele si rubedeniile venite pentru un loc caldut.Consiliul local este format din aceiasi incompetenti de dupa Revolutie care,indiferent de ce primar sau ce partid a fost la putere au mancat banii nostri prin firmele particulare si ale cunostintelor.Pe aceleasi criterii de competenta ar trebui sa se ocupe locurile de conducere in orice institutie a Orasului Tg.Neamt,nu pe criterii politice ,de rudenie sau cu spaga cum s-a facut pana acum.asta ar trebui sa inteleaga macar in al doisprezelea ceas,domnul primar Harpa.Nu se mai poate asa!!!!….Domnule Harpa! Daca veti lua atitudine in aceste directii ,atunci am considera ca ati inteles ce doresc tinerii din strada. Atunci veti aduce schimbarea pe care am dorit-o cand v-am ales primar…

  3. Razvan spune

    Consider articolul ca o mica dezinformare propagandista.
    Sa nu uitam sedinta de consiliu local in care se vota, dupa cum confirmase dl. Harpa, ACEEASI structura de organizare. In realitate, unul din consilieri si-a dat seama ca anumite birouri deveneau servicii; de aici, sefii de birouri deveneau automat sefi de servicii. Era un abuz pe care dl. Harpa incercase sa il treaca neobservat. Acel consilier local a atras atentia ca nu este posibil ca un sef de birou sa fie numit in mod automat sef de serviciu, ci este neaparat nevoie de concurs, prin lege, pentru a ocupa acel post. Dl. Harpa s-a conformat si a promis ca va scoate la servici respectivele posturi.
    De aici si acest articol. Am o intrebare: daca dl. Harpa e asa corect, de ce nu spune nimic de sedinta respectiva in care fusese tras de urechi ca incearca sa treaca sefi de servicii fara concurs?
    Domnule Iosub, incercati sa fiti mai obiectiv deoarece din ce observ eu si alti colegi, uneori dati de banuit ca nu sunteti o presa atat de libera pe cat va asumati; de aici si rezultatul sondajului de pe acest site de unde reiese increderea mica a populatiei in presa online.
    Pentru a nu fi inteles gresit: Dl. Harpa a facut multe lucruri bune dar e recunoscut faptul ca e inconjurat de paraziti in primarie. Sunt curios de structura noua va avea noua organigrama.

  4. ioana spune

    Poate citeste si dl Chitic despre aceasta laudabila initiativa. Ca la noi la primarie (ca de fapt in toata tara) numai de profesionisti nu poate fi vorba, doar de rude…

  5. lampa de sare spune

    …. simplu …. VRĂJEALĂ …. urmăriți ce se va întâmpla …

  6. xx spune

    In stufarisul de legi si ordonante se vor gasi articole care sa-i blocheze remarcabila initiativa.Unde sa-si bage partidele lacheii cu care a cistigat alegerile,neamurile,amantele si apoi sa faca si ei un ban cinstit?

  7. oradan rares spune

    daniel harpa sa traiesti o mie de ani

  8. Vali S. spune

    Este reala si verificata aceasta informatie ?
    Daca da!
    Ar trebui sa o distribuim pe toate canalele sa ajunga si in cel mai indepartat colt al internetului.

    Poate… Poate …. Ii vor urma si alti primari exemplul.

  9. Mihaela Istrati spune

    Primaru a hotarit foarte bine sa vedem rezultatele

  10. Mihaela Istrati spune

    Tot asa inainte!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate