COLEGIUL NAȚIONAL „CALISTRAT HOGAȘ” – 108 ANI SUB ZODIA VALORII

  • Zilele dedicate aniversării colegiului se desfășoară în săptămâna 7-11 mai;
  • Valori naționale – valori europene la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”;
  • Olimpicii colegiului;
  • Oferta educațională pentru anul școlar 2018-2019.
  • Zilele dedicate aniversării colegiului se desfășoară în săptămâna 7-11 mai

CNCHPofilul unei instituții europene

Colegiul Național „Calistrat Hogaș” își scrie, în această săptămână, cea de-a 108-a filă din cronica existenței sale, filă ce consemnează evenimentele și reușitele adunate pe parcursul întregului an școlar 2017-2018. Fără să-și neglijeze misiunea, aceea de a oferi învățământ de calitate și de a susține performanța școlară, instituția s-a angajat, în acest an, într-un dialog energic și prolific cu diferiți parteneri ai educației formale și nonformale din Europa și chiar de peste continent. Linia tradițională a promovării educației pentru performanță și linia modernă, a deschiderii spre orizonturile pluriculturalismului au refăcut cartea de vizită a colegiului care, în acest an, s-a îmbogățit cu:

  • titlul de Școală eTwinning și de Școala Microsoft;
  • Diploma de Onoare acordată de Parlamentul României pentru performanțele școlare, semnată de Ecaterina Andronescu (decembrie 2017);
  • Diploma de Onoare acordată de Ministerul Educației Naționale pentru rezultatele obținute la olimpiadele și concursurile internaționale, în urma performanței de argint a elevului Mihnea Bâlici la Olimpiada Internațională de Filosofie de la Rotterdam, diplomă semnată și înmânată de fostul ministru al educației Liviu Marian Pop;
  • reacordarea Stegului verde și a titlului de Eco-Școală.

La toate acestea, se adaugă statutul de centru abilitat să organizeze examene pentru obținerea certificatelor Cambridge, Goethe-Deutsch Zertifikat și de centru de pregătire și examinare în vederea acordării permisului ECDL. Instituția a depus în acest an și documentația necesară reconfirmării titlurilor de Școală Europeană și de Colegiu Național.

Faptul că liceul a devenit un reper important pe harta educației din România e reprezentat și de cele două vizite oficiale pe care Colegiul Național „Calistrat Hogaș” le-a întâmpinat în acest an școlar, prima în decembrie 2017, a fostului ministru al educației, Liviu Marian Pop, iar a doua a Excelenței Sale, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm. Excelența Sa a dialogat, în cadrul întâlnirii din 27 martie 2018, cu elevii colegiului pe tema Holocaustului, dar și pe teme comune ale istoriei contemporane.

  • Valori naționale – valori europene la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”

Deschidem fereastra gândului îndrăzneț al elevului de azi, întru devenirea cetățeanului european de mine!

În contextul zilelor colegiului, un eveniment reprezentativ se va desfășura miercuri, 9 mai 2018, când, cu ocazia Zilei Europei, vor fi diseminate activitățile și proiectele internaționale derulate la Hogaș în cursul acestui an. Este vorba de opt proiecte, dintre care șase de tip Erasmus+, care au facilitat schimbul de experiență și de bune practici între elevii colegiului și instituții din țări precum: Franța, Italia, Spania, Germania, Grecia, Turcia, Marea Britanie, Portugalia, Belgia, Estonia, Statele Unite ale Americii ș.a. S-a dovedit astfel că elevii liceului au devenit extrem de selectivi în privința alegerii experiențelor de învățare care să le influențeze devenirea, participând în număr impresionant la buna derulare a proiectelor, îmbrățișând provocări, toleranța, multiculturalismul, sau mai exact, acele experiențe care să-i ajute să devină deschiși în fața unei lumi noi în care diferențele culturale nu se mai resimt aproape deloc. Peste 100 de elevi au luat parte la proiecte și evenimente precum:

  1. Dialogul prin contact radio dintre Stația Spațială Internațională (ISS) și elevii Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, alături de elevii Colegiului Glanmire Community din Cork, Irlanda, în cadrul programului ARISS, inițiat de NASA, dialog în care elevii au avut ocazia să adreseze întrebări astronautului italian Paulo Nespoli. Evenimentul a fost coordonat de dna prof. Nadia Cîrcu și de dna prof. Mariana Frenți și s-a desfășurat în octombrie 2017.

  1. Programul Flex, în cadrul căruia Theodor Nichifor a obținut o bursă de studii în Indiana, SUA, urmând un an întreg școlar (clasa a X-a) într-un alt sistem de învățământ.

  2. Să scriem istoria noastră! Să creăm planeta noastră! – proiect din categoria Erasmus+, coordonat de dna prof. Alina Zaharia, adresat elevilor de gimnaziu care vor învăța, alături de partenerii lor din Spania, Italia, Portugalia și Estonia cum să protejeze și să ducă mai departe resursele și valorile umanității, prin apel la istorie, la literatură și la geografie.

  3. Euroscola – program în cadrul căruia 28 de elevi ai colegiului, însoțiti de doi profesori, dintre care și coordonatorul, prof. Petruța Lostun, au ocupat, pentru o zi,17 noiembrie 2017, la Strasbourg, locul parlamentarilor în fotoliile forului decizional european, au discutat în comisii, au formulat propuneri legislative și au avut șansa, de la tribuna europarlamentară, să-și prezinte școala și țara. Selecare elevilor de la Hogaș a ținut cont de înscrierea lor prealabilă printr-o dovadă a preocupării lor pentru problemele sociale și demografice ale Europei actuale, materializate într-o piesă de teatru pe tema crizei refugiaților.

  4. AngajabilitatE+ prin practică la locul de muncă – proiect de mobilități VET care a oferit celor 21 de elevi din Hogaș ocazia să participe la un program de formare profesională, prin practică la locuri de muncă puse la dispoziție de patru firme de IT din Granada, Spania. Proiectul a fost coordonat de prof. Petruța Lostun și de prof. Alina Zaharia și s-a desfășurat în intervalul a trei săptămâni, 1-21 aprilie 2018.
  5. Bioplastics: The Future of Food Packaging? – este un proiect tot din categoria Erasmus+, adresat elevilor de la profilul Științele naturii care vor colabora cu alți elevi pasionați de științe și ecologie din Germania, Marea Britanie și Grecia în vederea găsirii unei alternative la materialele poluante din plastic, anume bioplasticul. Proiectul este coordonat de dna prof. Nadia Cîrcu și are sprijinul specialiștilor de la Universitatea din Mosbach, Germania, parteneră cu MIT, Statele Unite ale Americii. Alături de acești parteneri, Colegiul Național „Calistrat Hogaș” a fost invitat să participe la proiectul internațional Climate Action, alături de școli din 64 de țări din Europa, SUA, Noua Zeelandă, Asia și Africa. Întâlnirea din România a avut loc în aprilie 2018 și, în cadrul Săptămânii Științelor organizate de Europeean Schoolnet, elevii au avut posibilitatea să promoveze online convingerile lor cu privire la necesitatea educației ecologice. Toate țările implicate în proiect au luat parte și la o întâlnire cu primarul local, Dragoș Chitic, prilej cu care au discutat despre importanța unor acțiuni de identificare a unor alternative nepoluante față de agresiunea contemporană a plasticului.
  6. Proiectul francofon Erasmus+, Conștientizarea importanței patrimoniului cultural imaterial al diferitelor funcții ale calului, conservarea sa și sensibilizarea comunității locale, naționale și europene este un parteneriat strategic între trei școli, Colegiul Național „Calistrat Hogaș” și alte două licee din Spania și din Franța. Proiectul urmărește să promoveze patrimoniul cultural imaterial asociat diferitelor utilizări ale calului, păstrarea, respectarea și sensibilizarea la nivel local, național și european. Produsul final al acestui proiect a fost punerea în scenă a unui spectacol de teatru, acrobație aeriană și coregrafie, Îmbrățișare, spectacol regizat de doi artiști francezi, Sybille Planque și André Mandarino.

  7.  MOVE YOUR BODY AND MIND – HEALTHY LIFESTYLE FOR ADOLESCENTS!, tot din categoria Erasmus+, este un parteneriat școlar cu Bulgaria, Franța, Polonia, spania, Marea Britanie, Turcia și Letonia, coordonat de dna prof. Nadia Cîrcu, care își propune să promoveze un stil de viață sănătos printre liceeni, adaptat în funcție de individualitatea fiecărui tânăr. Proiectul, prezentat de Theodor Nechifor în cadrul Concursului Național Made for Europe de la Constanța din acest an, a câștigat locul I.

Pe lângă aceste evenimente și proiecte care au consolidat renumele instituției, trebuie amintite și alte demersuri de succes ale elevilor care, astfel, au contribuit la imaginea pozitivă a colegiului în cadrul comunității locale, naționale și internaționale. Vorbim despre evenimente culturale precum participarea trupei de teatru YUPPIES, formată din elevii colegiului coordonați de actorii Sabina Brândușe și Valentin Florea, la Festivalul Național „AmFiTeatru” de la Botoșani, din aprilie 2018, participare în urma căreia doi elevi au primit Premiul Juriului pentru cel mai bun rol principal feminin, Berariu Alexandra, și pentru cel mai bun rol secundar masculin, George Cioflânc. Ambii sunt elevi în clasa a X-a F la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”. Tot în categoria promovării prin cultură, le amintim pe poetele colegiului, elevele Diana Burlacu și Teona Farmatu, care și-au lansat anul acesta școlar volumele de poezii, Ne-văz (Diana Burlacu) și Umbra clepsidrei (Teona Farmatu). Un alt motiv de mândrie pentru colegiu este selectarea elevei Maria-Raluca Ghilea pentru participarea la tabăra de vară organizată de Consiliul European pentru Cercetare Nucleară (CERN). Raluca Ghilea este prima și singura elevă din România care va participa la acest eveniment, grație performanțelor ei în domeniul fizicii, remarcate și apreciate de organizatorii taberei.

  • Olimpicii colegiului

Ca în fiecare an, pregătirea elevilor pentru performanță prin concursuri și olimpiade școlare este o prioritate a colegiului. În acest an, participarea la fazele locale și județene ale disciplinelor școlare a arătat interesul sporit al elevilor de a-și măsura și evidenția cunoștințele și abilitățile. Dintre cei 75 de elevi care au reprezentat colegiul la etapa județeană a concursurilor și competițiilor școlare, au reușit să meargă mai departe, la etapa națională, 19 elevi. Astfel, bilanțul premiilor obținute numără două premii I, trei mențiuni ale ministerului, cinci premii și mențiuni speciale și opt diplome de participare.

REZULTATE LA OLIMPIADE ŞI CONCURSURI ŞCOLARE – ETAPA NAŢIONALĂ

Premiul I

  1. Teleucă Ștefania, clasa a XII-a F– Olimpiada de limbi romanice (limba italiană)
  2. Theodor Nichifor, clasa a XI-a A, prof. Nadia Cîrcu – Concursul național de proiecte Made for Europe

Mențiune MEN

  1. Farmatu Teona-Elena, clasa a XII-a D, prof. Adriana-Zâna Ioniță – Olimpiada de limba și literatura română
  2. David Andrei, clasa a XII-a F, prof. Elisabeta Tofan – Olimpiada de geografie
  3. Burghelea Maria, clasa a V-a, prof. Loredana Săndulescu – Olimpiada de educație tehnologică și aplicații practice

Premii și mențiuni speciale

  1. Gavriluță Elena-Iustina, clasa a XI-a C – Olimpiada de limbi romanice (limba italiană)
  2. Cazan Alessia-Elena, clasa a IX-a A – Olimpiada de limbi romanice (limba italiană)
  3. Ciocănaru Lavinia-Maria, clasa a X-a A– Olimpiada de limbi romanice (limba spaniolă)
  4. Dandu-Pop Andrei-Nicu, clasa a X-a D, prof. Elisabeta Tofan – Olimpiada de geografie
  5. Fîrțigu Andreea-Georgiana, clasa a XI-a F, prof. Elisabeta Tofan – Olimpiada de geografie

Participare

  1. Popu Bianca-Maria, clasa a IX-a A, prof. Vechiu Ana-Maria – Olimpiada de limba engleză
  2. Gheorghiu Alexandra, clasa a X-a A, prof. Tania Bucur – Olimpiada de limba engleză
  3. Filioreanu Dragoș, clasa a XI-a F, prof. Vechiu Ana-Maria – Olimpiada de limba engleză
  4. Teodorescu Delia-Veronica, clasa a XII-a E, prof. Vechiu Ana-Maria și prof. Tania Bucur – Olimpiada de limba engleză
  5. Budiș-Nechita Viviana, clasa a IX-a C, prof. Mihaela Gravriluță – Olimpiada de limba germană modernă
  6. Gurbet Teodora, clasa a XI-a A, prof. Mihaela Gavriluță și prof. Elena Mitrea – Olimpiada de limba germană modernă
  7. Căderea Ioan, clasa a X-a C, prof. Brîndușa Andrei – Olimpiada de chimie
  8. Gavriluț Bogdan, clasa a XII-a F, prof. Elena Bogos – Olimpiada de Logică, argumentare și comunicare

În curs de desfășurare

  1. Acatrinei Carmen-Lorena, clasa a X-a E, prof. Carmen Corfu – Concursul naţional de matematică aplicată Adolf Haimovici

REZULTATE LA OLIMPIADE ŞI CONCURSURI ŞCOLARE – ETAPA JUDEŢEANĂ

Locul I Limba şi literatura română

Farmatu Teona-Elena, clasa a XII-a D, prof. Adriana-Zâna Ioniță

Limba engleză Tună Ilinca-Alexandra, clasa a VII-a, prof. Anca Ionescu

Irimia Diana-Ecaterina, clasa a VII-a, prof. Anca Ionescu

Popu Bianca-Maria, clasa a IX-a A, prof. Vechiu Ana-Maria

Gheorghiu Alexandra, clasa a X-a A, prof. Tania Bucur

Filioreanu Dragoș, clasa a XI-a F, prof. Vechiu Ana-Maria

Teodorescu Delia-Veronica, clasa a XII-a E, prof. Vechiu Ana-Maria și prof. Tania Bucur

Limba spaniolă

Ciocănaru Lavinia-Maria, clasa a X-a A

Limba italiană

Cazan Alessia-Elena, clasa a IX-a A

Gavriluță Elena-Iustina, clasa a XI-a C

Teleucă Ștefania, clasa a XII-a F

Limba germană modernă

Budiș-Nechita Viviana, clasa a IX-a C, prof. Mihaela Gravriluță

Gubendreanu Vlad-Nicolae, clasa a X-a C, prof. Mihaela Gavriluță

Miron Rareș, clasa a X-a C, prof. Mihaela Gavriluță

Gurbet Teodora, clasa a XI-a A, prof. Mihaela Gavriluță și prof. Elena Mitrea

Concursul naţional de matematică aplicată Adolf Haimovici Acatrinei Carmen-Lorena, clasa a X-a E, prof. Carmen Corfu
Chimie Căderea Ioan, clasa a X-a C, prof. Brîndușa Andrei
Geografie

Dandu-Pop Andrei-Nicu, clasa a X-a D, prof. Elisabeta Tofan

Fîrțigu Andreea-Georgiana, clasa a XI-a F, prof. Elisabeta Tofan

David Andrei, clasa a XII-a F, prof. Elisabeta Tofan

Discipline Socio-umane

-Logică, argumentare și comunicare

Gavriluț Bogdan, clasa a XII-a F, prof. Elena Bogos

Educație tehnologică și aplicații practice

Burghelea Maria, clasa a V-a, prof. Loredana Săndulescu

Concursul național de proiecte Made for Europe

Theodor Nichifor, clasa a XI-a A, prof. Nadia Cîrcu

Locul II

Limba engleză

Onică Mara, clasa a VIII-a, prof. Adriana-Zâna Ioniță

Limba franceză

Turnea Anda-Ioana, clasa a X-a C, prof. Oana Hizan
Limba germană modernă Tabacariu Georgiana-Elena, clasa a X-a E, prof. Gavriluță Mihaela
Limba italiană

Irimia Raluca-Elena, clasa a X-a F

Caea Anna-Maria-Gabriela, clasa a XI-a B

Biologie Cuciuc Mihail-Serafim, clasa a XI-a C, prof. Dorel Ciobănucă
Istorie Macarie Mircea, clasa a XII-a F, prof. Irina Gireadă
Discipline Socio-umane 

-Economie

 

 

Popa Teodora-Cristina, clasa a XII-a F, prof. Elena Bogos

Religie Olteanu Petru, clasa a IX-a D, prof. Carmen Olariu

Locul III

Limba şi literatura română Bucur Andreea, clasa a X-a E, prof. Cătălina Tărcăoanu
Lectura ca abilitate de viaţă Vasiliu A. Cristina-Georgiana, clasa a XII-a B, prof. Ana-Maria Vizitiu
Limba germană modernă Baltag Anastasia, clasa a IX-a E, prof. Mihaela Gavriluță
Limba italiană Străjeru Fabiana, clasa a IX-a E

Arminici Ioana, clasa a X-a D

Bratinca Maria-Paula, clasa a XI-a E

Limba spaniolă Caia Bianca, clasa a XII-a
Fizică Hanganu Ioan-Tudor, clasa a VI-a, prof. Mariana Frenți

Chihai Silviu, clasa a IX-a A, prof. Mariana Frenți

Chimie Moroşanu Ana-Diana, clasa a IX-a C, prof. Mihaela Vișan

Machidon Ștefania-Alexandra, clasa a X-a C, prof. Brîndușa Andrei

Istorie

Dandu-Grigoraș Diana-Elena, clasa a IX-a D, prof. Daniela Mătăsaru-Ionescu

Alexandru Petronela-Laura, clasa a X-a F, prof. Daniela Mătăsaru-Ionescu

Popa Daniela, clasa a XI-a D, prof. Irina Gireadă

Discipline Socio-umane  

-Filosofie

 

Sava Pavel, clasa a XII-a F, prof. Elena Bogos

Religie Drăgușanu Gabriel-Florin, clasa a IX-a D, prof. Carmen Olariu

Tatar Adela-Georgiana, clasa a X-a B, prof. Carmen Olariu

Bălțat Matei-Ioan, clasa a XII-a C, prof. Carmen Olariu

Menţiune

Limba şi literatura română Pavlidis Maria-Bianca, clasa a VII-a, prof. Cătălina Tărcăoanu

Oatu Carla-Nicole, clasa a VIII-a, prof. Adriana-Zâna Ioniță

Bobric Ioana-Roxana, clasa a IX-a E, prof. Monica Zaharia

Bumbar Elisabeta-Maria, clasa a IX-a A, prof. Cristina Neculăeș

Tabacariu Georgiana-Elena, clasa a X-a E, prof. Cătălina Tărcăoanu

Nemțanu Elena-Diana, clasa a X-a D, prof. Adriana-Zâna Ioniță

Vasiliu Cristina-Georgiana, clasa a XII-a B, prof. Ana-Maria Vizitiu

Panaite Narcisa-Andra, clasa a XII-a A, prof. Adriana-Zâna Ioniță

Lingvistică

David Eva-Maria, clasa a V-a, prof. Ana-Maria Vizitiu

Enache Andi-Ioan, clasa a X-a C, prof. Cristina Neculăeș

Ghilea Maria-Raluca, clasa a XII-a A, prof. Adriana-Zâna Ioniță

Hodrea Vlad-Ionuț, clasa a XII-a E, prof. Monica Zaharia

Limba germană modernă

Ouatu Jenifer-Cristina, clasa a IX-a C, prof. Mihaela Gavriluță

Limba italiană

Irimia Raluca-Elena, clasa a X-a F

Concursul naţional de matematică aplicată Adolf Haimovici

Dandu-Pop Andrei-Nicu, clasa a X-a D, prof. Carmen Corfu

Pațilea Ioana-Alexandra, clasa a XII-a C, prof. Marius Merișor

Fizică Chilu Mihnea-Ioan, clasa a VII-a, prof. Constantin Ailincăi

Luchian Cristian, clasa a VII-a, prof. Constantin Ailincăi

Enache Andi-Ioan, clasa a X-a C, prof. Mariana Frenți

Chimie Enache Andi-Ioan, clasa a X-a C, prof. Brîndușa Andrei
Istorie Berger Daniel, clasa a IX-a E, prof. Daniela Mătăsaru-Ionescu

Rusu Maria, clasa a IX-a D, prof. Daniela Mătăsaru-Ionescu

Avadanei Elena-Iustina, clasa a XII-a D, prof. Irina Gireadă

Discipline Socio-umane

-Logică, argumentare și comunicare

-Psihologie

 

 

Chirilă Octavia, clasa a IX-a E, prof. Ecaterina Romaşcu

Lazăr Loredana-Gabriela, clasa a XI-a D, prof. Petruța Lostun

 

  • Oferta educațională pentru anul școlar 2018-2019

Pentru anul școlar 2018-2019, Colegiul Național „Calistrat Hogaș” îi întâmpină pe absolvenții de școală gimnazială cu oferta specifică.

Profil

Specializare

Număr locuri

Ultima medie în 2017

Real

Matematică – Informatică intensiv engleză

28

8,74

Matematică-Informatică

28

8,74

Științe ale naturii*

28

9,02

Umanist

Filologie

28

8,47

Filologie – bilingv engleză

28

8,30

Științe sociale*

28

8,46

*La aceste specializări sunt alocate câte 14 locuri pentru studiul limbii engleze în regim intensiv.

De asemenea, pentru clasa a V-a, Colegiul Național „Calistrat Hogaș” anunță înființarea unei clase cu regim intensiv de predare a limbii engleze, cu 30 de locuri disponibile.

Pentru viitorii absolvenți de clasa a VIII-a interesați să studieze oferta educațională și să se familiarizeze cu atmosfera colegiului, liceul organizează marți, 8 mai 2018, Ziua Porților Deschise, eveniment care implică asistarea la ore specifice profilului pe care vor să-l urmeze și turul colegiului oferit de actualii elevi ai Hogașului. Oferta educațională reflectă, așa cum proiectele și performanțele liceului demonstrează, o stare de echilibru deloc precar între preocupările umaniste și gustul pentru știință proaspăt descoperit. Etichetat neoficial drept școală cu preocupări preponderent umaniste, instituția a dovedit, mai ales în acest an, că poate asimila tendințele actuale ale societății informatizate și digitalizate și poate face performanță și în câmpul științelor realiste. Colegiul Național „Calistrat Hogaș” se dovedește astfel un loc al dialogului mereu deschis nu doar între arte și științe, ci și între generații și, mai ales, între culturi și civilizații cu care trebuie nu să țină pasul, ci să le anticipeze devenirea.

Programul zilelor CNCH 2018

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate