Cercetări de ochii lumii în cazul femeii plimbate 7 ore printre spitale

2

Medicii ieşeni au fost nevoiţi să amputeze piciorul unei femei, victimă a unui accident rutier produs la intrarea în Roman, pentru a-i salva viaţa. Femeia a fost plimbată timp de şapte ore între spitale. Unii zic că medicul de la SAJ, cât şi medicul din Unitatea de Primiri Urgenţe din Roman au refuzat sprijinul echipajului SMURD Iaşi pentru transferul imediat al victimei la Spitalul ”Sfântul Spiridon” Iaşi, alți zic că nu e așa, totul este o bolmojeală exact cum suntem obișnuiți noi la Neamț.

Acum, ce să vezi, medicul de pe ambulanță și cei de la Urgență din Roman sunt cercetați, așa ca sa scoată ochii fraierilor plătitori de taxe și impozite. Adică din nou vorbim numai de efecte, nu și de cauze.

Într-un județ normal la cap nu ar trebui să ne întrebăm de ce au greșit unii de au plimbat femeia 7 ore între spitale, ci cum de au fost lăsați să greșească, cum e posibil să se întâmple așa ceva. Dincolo de suspiciunea de culpa a personalului medical vorbim de lipsa totală a unor reguli foarte clare in situațiile de acest gen. Niște amărâte de reguli care să spună personalului medical că dacă este un elicopter pe drum spre locul unde este victima nu ai voie să o iei cu ambulanța să o duci tu de nebun la un spital sau dacă vezi că e grav accidentată o duci din prima la cel mai apropiat spital cu personal și aparatură performantă, nu la Roman unde au ușa de la urgență priponită cu 2 lemne. Vorbim de protocoale de care absolut nimeni nu s-a ocupat serios în acest județ.

Înainte de a întreba un medic de ce nu a luat o decizie optimă pentru un caz, ar trebui să îi întrebăm pe cei plătiți pentru a face reguli de ce medicul respectiv nu a avut reguli clare de urmat într-un astfel de caz. Managementul situațiilor medicale limită nu e treaba medicului. El, în lipsa unor reguli stricte, face ce crede el că e mai bine. Haideți să ne întrebăm cine e responsabil de lipsa acestor reguli. Cine e responsabil de faptul că un pacient așteaptă ore întregi ca să fie transferat de la un spital la altul? Cine este vinovat că astfel de bâlbe legate de transferul pacienților sunt ceva obișnuit la Neamț?

Chiar nu ne mai interesează cine se bâlbâie în spital, ci a început să ne intereseze cine sunt incompetenții plătiți pentru a verifica bâlbele, a sancționa bâlbele și mai ales a face seturi de reguli pentru a nu se mai întâmpla bâlbe. Ei sunt cauza, iar ce vedem noi zilnic sunt efectele. E ca și cum am bate încontinuu copilul că nu știe tabla înmulțirii fără să ne dăm seama ca el face matematica cu un profesor care nu predă nimic și copiii desenează în timul orei.

Noi, la Neamț, de fiecare dată vedem hoțul care fură, nu și paznicul care doarme, copilul care pică examenul, nu și profesorul care vine beat la ore, mașina care a intrat în copac nu și asfaltul care e derdeluș, vedem numai efectele și nu îndepărtăm și nu corectam niciodata cauzele, ci stăm și ne mirăm de ce nu merge nimic cum trebuie în acest județ.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Ana spune

    Ce protocoale, domnilor? Orgoliile sunt mai presus.
    Concret: in urma cu doi ani, un pacient este preluat cu ambulanta de-acasa la ora 9.30. Diagnostic prezumtiv (dupa semne clinice si istoric) – AVC.
    Transportat la Bicaz. O halta de vreo ora. Diagnostic : AVC.
    Ajunge la UPU Piatra Neamt – preluat cam in 30 de minute.
    Apartinatorii intreaba ce diagnostic are.
    „Nu stim, facem investigatii”.
    „Dar ni s-a spus ca e AVC!!!”.
    „Vom vedea!”
    Altfel spus, nu mergem pe mana celor de la salvare sau de la spitalul Bicaz.
    Pacientul plasat pe un pat si lasat 24 de ore. Intre timp, pentru stabilire diagnostic (?) recoltat probe sange.
    A mai urmat mai spre dimineata un RMN, pe care l-au interpretat medici de la Iasi. In tot acest timp pacientul a stat fara apa (ca doar era perfuzat) si nu i s-au schimbat hainele ude de pipi.
    Dupa 24 de ore, repet, pacientul ajunge la neurologie. A doua zi pe la 10.30, cam asa.
    Rezultatul?
    In curand facem parastas de 2 ani. Dumnezeu sa-l ierte!

  2. VIRGIL spune

    Cauze , pai in cazul de fata mai mult de 100% a fost ca n cazul LAZARESCU , Moartea D lui , adica ,, CE Vin cei de la Smurd ,ori alte servicii de ambulanta sa ne invete pe NOI medicina , meserie ? Ori cum a mai fost si in alte Cazuri , Un Prost Protocol ! Cum daca , cine a Venit din serviciile de ambulanta la locul Accidentului , Medic SAJ , ori Nu , poate fi echipaj fara medic , ambulanta de tip C , B , ori ce tip mai au , NU a dorit ,era obosit , samd Dar aici puteau rudele victimei , copii sa ceara Transferul la IS , cu atat mai mult ca Spitalul Roman Nu are sectie de ortopedie , Numai ca la NOI Cineva ? Nu doreste sa se curme Karate KID 2 prin Spitale intr e Rude , apartinatori si cadre medicale . ORI mai exista si varianta ca , atunci cand apelezi SNUAU 112 sa spui CLAR OPERATOAREI ,despre ce eveniment e vorba si cate victime sunt si ce ,cum se prezinta fiecare , Ptr ca apare iar Protocolu si se Trimite Cea care este mai aproape de locul accidentului , ambulanta , Desi daca e cu victime multiple Ar trebui sa apara una singura ,dar mai mare tip MANTRA . E cu totu altceva , se stabilesc altfel situatiile , Aceea Nu merge cu 1 ranit la un spital , iar cu alti 3 la altu , sa aibe Misiuni cu sute de km .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate