ALDE și-a prezentat doi candidați pentru Consiliul Local Piatra-Neamț

7

Duminică, 3 martie, ALDE Neamț, prin deputatul Cătălin Drăgușanu, și-a prezentat în cadrul unei conferințe de presă doi dintre candidații pentru funcțiile de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Piatra-Neamț. Este vorba despre fostul viceprimar al municipiului Piatra-Neamț, Adrian Grigoraș, care și-a anunțaț aderarea la ALDE, și Cristian Tihenea, copreședinte ALDE Piatra-Neamț.

Adrian GrigorasAdrian Grigoraș este consilier local, fost viceprimar al municipiului Piatra-Neamț timp de un an și jumătate, având experiență în administrația publică, în special odată cu ocuparea unei funcții de conducere în cadrul ADI Urbtrans.

„Experiența acumulată de domnul Adrian Grigoraș în Asociația de Dezvoltare Intracomunitară URBTRANS ne va ajuta să îmbunătățim sectorul de transport public de călători din Piatra-Neamț.”, a declarat deputatul Cătălin Drăgușanu.

„Voi pune la dispoziția locuitorilor municipiului Piatra-Neamț experiența mea acumulată în perioada 2012-2016 la Primăria Piatra-Neamț unde am deținut funcția de consilier local, viceprimar, apoi director la ADI Urbtrans. Am văzut în echipa ALDE oameni noi, idei. Cred în ALDE că va trimite în Consiliul Local oameni onești, care să îi respecte pe cetățenii care i-au votat. Am o oarecare experiență în domeniul transporturilor, de aceea voi încerca să fac anumite schimbări, dar acestea se pot face doar cu o echipă bine determinată.”, a declarat Adrian Grigoraș.

tiheneaCristian Tihenea, copreședinte ALDE Piatra-Neamț, și-a manifestat la rândul său intenția de a candida la Consiliul Local. Absolvent al ASE-ului, în prezent acesta ocupă funcția de director zonă la Kober și are o experiență în mediul privat de peste 15 ani. Cristian Tihenea a declarat că intenționează să se implice în realizarea unor proiecte de amenajare a spațiilor verzi, precum și în înființarea „Parcului de recreere și joacă – Gara Veche”, pentru creșterea siguranței copiilor din această zonă și asigurarea activității de recreere pentru aceștia. De asemenea, domnia sa a menționat că va demara o serie de proiecte pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ gimnazial și after-school.

Ceilalți candidați ALDE Neamț vor fi făcuți cunoscuți publicului începând cu săptămâna care urmează.

dragusanuÎn paralel cu lansarea celor doi candidați ALDE, deputatul Cătălin Drăgușanu a punctat două subiecte legate de activitatea parlamentară din această săptămână.

Primul subiect a fost legat de indemizația de creștere a copilului. Plenul Camerei Deputaților a adoptat în unanimitate proiectul de lege care prevede o serie de modificări substanțiale la legislația privind acordarea concediului și indemnizației de creștere a copilului.

Principalele prevederi, pe scurt, sunt:

  • nu mai există plafonul maxim al indemnizației de 3400 lei/lună.
  • mamele vor primi indemizație lunară în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizațe în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani, însă nu mai puțin de 85% din salariul minim brut pe țară – având în vedere că salariul minim brut pe țară va fi 1250 lei începând cu 1 mai, valoarea acestei indemnizații minime va fi de 1060 lei/lună.
  • se acordă indemnizația până la împlinirea vârstei de 2 ani de către copil.
  • dacă decid să se întoarcă la muncă, mamele vor primi stimulent de inserție în cuantum de 50% din indemnizația minimă (adică 85% din salariul minim brut) – circa 500 lei lunar.
  • nivelul indemnizației lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară pentru fiecare copil născut într-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.
  • părintele care s-a întors din concediul de creștere a copilului nu poate fi concediat timp de 6 luni de la revenire.

Modificările vor intra în vigoare de la 1 iulie 2016.

Al doilea subiect abordat de deputatul Cătălin Drăgușanu a fost cel despre demersul PNL privind demiterea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. „Deocamdată vorbim despre o procedură pe care noii reprezentanți ai PNL-ului au demarat-o. Nu știu ce susținere au, dar nu este ceva nou din partea PNL. (…) Faptul că președintele Senatului a atras atenția cu privire la respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor este văzut de cei din PNL ca fiind un atac al președintelui Tăriceanu la adresa justiției. Pentru liberalii din România această afirmație este deplasată, ceea ce nu denotă decât un singur lucru – acela că PNL-ului îi este frică de Călin Popescu-Tăriceanu, implicit de ALDE.”, a punctat deputatul Cătălin Drăgușanu.

M. I.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. LUCA SONIA spune

    VA UREZ SUCCES
    TOT RESPECTUL

  2. Aurelian spune

    Nu e rău. Băieți tineri, cu un pic de școală, fără probleme penale. Orașul acesta trebuie sa aibă un viitor și numai cei tineri mai pot asigura acest viitor. Eu va votez și va urez succes!

  3. Viorica Malei spune

    Mincinosilor unde ati fost pana acum? De ce nu ati avut idei?

  4. Angela Licau spune

    PANA UN PREZENT, NIMIC WOW!
    Mi – as dori in viitor, sa nu mai vad mastodonții de fier vechi care „poluează” panorama orașului si încurca circulația pd străzi…

  5. Lolita spune

    Tariceanu insprincenat duce ALDE voi la ….?

    Si ca sa nu ma apuc sa comentez de insertia dlui Kober in politica mai bine tac =><

  6. Rares Schiopu spune

    Succes Adrian!

  7. Silvia Popa spune

    Sper sa incepa sa se ocupe si de problemele orasului, ar cam fi timpul… Dupa 26 de ani!!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate