114 ani de la nașterea pictorului și poetului suprarealist Victor Brauner

Joi, 15 iunie, se împlinesc 114 ani de la nașterea pictorului și poetului suprarealist Victor Brauner. Fiu al unui fabricant de cherestea din Piatra-Neamţ şi frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei şi artistei plastice Lena Constante, Victor Brauner a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în Franţa.

Acesta urmează şcoala primară la Viena, unde familia se stabileşte pentru câţiva ani. După revenirea familiei sale în ţară, în 1914, Victor îşi continuă studiile la Şcoala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia.

Frecventează Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1919 – 1921) şi Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroşanu.Vizitează oraşele Fălticeni şi Balcic, şi începe să picteze peisaje „cezanniene”. Apoi, după propria-i mărturisire, trece prin toate fazele: „dadaiste, abstracţioniste, expresioniste”. În 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expoziţie personală, la Bucureşti, la „Galeriile Mozart”. În această perioadă îl întâlneşte pe poetul Ilarie Voronca, cu care va înfiinţa revista 75 HP, în care Victor Brauner publică manifestul „Pictopoezia” şi un articol „Supra-raţionalismul”.

În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlnește pe Brâncuși, care-l inițiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrietenește cu poetul evreu Benjamin Fondane și îl întâlnește pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiștilor. Locuiește pe strada Moulin Vert, în același imobil cu Giacometti și Tanguy. În acest an pictează „Autoportretul cu ochiul scos”, temă premonitorie.

În 1933 are loc prima expoziție personală la Paris, la „Gallerie Pierre”, prezentată de André Breton. Sunt expuse o serie de tablouri în care tema ochiului e mereu prezentă: „Puterea de concentrare a domnului K” și „Straniul caz al domnului K” sunt tablouri pe care André Breton le compară cu piesa „Ubu Roi” a lui Alfred Jarry, „o imensă satiră caricaturală a burgheziei.”

Victor Brauner participă la toate expozițiile suprarealiste.

În 1935 revine în țară, la București, iar în 7 aprilie 1935 are loc vernisajul unei expoziții personale, în sala Mozart. Despre aceasta, Sașa Pană, în romanul autobiografic „Născut în 02” scrie: „7 aprilie 1935… Expoziție de factură suprearealistă”.

Catalogul prezintă 16 picturi cu un vers, cu o imagine suprararealistă, delicioase prin insolitul lor, poate creații ale unui dicteu automat și, precis, fără nici o referire la pânza respectivă. Sunt redactate în franceză. Savoarea lor se păstrează și în româneasca lor transpunere. Expoziția a prilejuit apariția în ziare și reviste a numeroase, interesante articole critice și luări de atitudine cu privire la suprarealismul în arte și literatură.

În ziua de 27 aprilie, creează ilustrațiile pentru culegerea de poeme a poetului Gellu Naum „Drumețul incendiar” și „Libertatea de a dormi pe frunte”.
În 1938 se întoarce în Franța. La 28 august, își pierde ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între Dominquez și Esteban Frances. Victor Brauner, încercând să îl apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat la Dominquez: din păcate, premoniția s-a adeverit. Episodul îl inspiră pe scriitorul argentinian Ernesto Sabato, care îl folosește în romanul său „Despre eroi și morminte”.

În același an o întâlnește pe Jaqueline Abraham care-i va deveni soție. Creează o serie de picturi numite „lycantrope” sau uneori „chimere”. În 1940 părăsește Parisul însoțit de Pierre Malbille. Locuiește câtva timp la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (în Pirineii Orientali) și la Saint-Felin d’Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar păstrează legăturile cu suprarealiștii refugiați la Marsilia.

În 1941 obține permisiunea de a locui în Marsilia. Grav bolnav, este internat în clinica „Paradis”.

Pictează „Preludiu la o civilizație” (aflată în colecția Gelman). După război, ia parte la bienala din Veneția; călătorește în Italia. În 1959 se instalează în atelierul din strada Lepic. În 1961 călătorește în Italia. Se instalează la Varangéville, unde lucrează în cea mai mare parte a timpului.

În 1965, creează un ansamblu de tablouri-obiecte pline de inventivitate și vioiciune, regrupate sub titlurile „Mythologie”. și „Fêtes des mythes”. Mitologia lumii moderne, unde omul este înfățișat cu umor, tandrețe și pesimism totodată, înstrăinat de noile sale „mame” care sunt „L’automoma” și „L’aeroplapa”. Critica sau acceptarea acestei lumi, altădată „atât de înspăimântătoare” și în care „realitatea devenea un lucru teribil de vătămător”, dar pe care viața a făcut-o mai acceptabilă. Nu se va nega că aceste tablouri, pictate la Varangéville, în 1964 la Athanor, unde Victor Brauner s-a retras, sunt viziunile pline de umor și de fantezie a lumii viitorului, pe care voia să ni le lase, ca un dar (sărbătoare) pe care ni-l oferă ea acum. În această Mitologie se află și ultimul tablou prevestitor „La fin et le debut” (realizat în 1965) care amintește că „dacă viața pictorului s-a sfârșit, opera lui însă începe să trăiască” (Dominique Bozo, în „La petit journal des grandes Expositions” – „Victor Brauner” – au Musée National de l’Art moderne – Paris du 2 juin au 28 septembre 1977″).

În 1966 este ales pentru a reprezenta Franța la Bienala din Veneția, unde o sală întreagă îi este consacrată.

La 12 martie 1966, Victor Brauner moare la Paris, în urma unei boli îndelungate. Mormântul său, aflat în cimitirul Montmartre, are ca epitaf o frază extrasă din Carnetele sale: „Peindre, c’est la vie, la vraie vie, ma vie”.

În Piatra-Neamț un liceu de arte poartă cu mândrie numele de Victor Brauner, iar începând cu anul 2003, în orașul său de baștină sunt organizate evenimente dedicate acestuia și mișcării de avangardă.

sursa: Wikipedia