Ziua Pompierilor, sărbătorită la Shopping City Piatra-Neamț

0

Duminică, 15 septembrie, între orele 10:00 și 18:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț va organiza, în parcarea centrului comercial, o serie de activități cu scopul de a sărbători Ziua Pompierilor.

În România, Ziua Pompierilor se sărbătorește anual pe data de 13 septembrie și amintește de bătălia din Dealul Spirii din 1848 între compania de pompieri condusă de căpitanul Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman. În bătălie, subunitatea de pompieri s-a remarcat pentru eroismul de care a dat dovadă. Ziua Pompierilor a fost oficializată începând cu anul 1953.

Vizitatorii centrului comercial vor avea ocazia să descopere mai multe informații despre activitatea pompierilor, participând la o serie de activități precum:

Centru de informare preventivă

În cadrul evenimentului, vizitatorii vor fi informați cu privire la modalitatea în care ar trebui să acționeze în cazul unei situații de urgență și, de asemenea, cum trebuie să ofere primul ajutor.

Expoziție de tehnică și demonstrații cu accesoriile de pe autospeciale

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Pompierilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava”va întâmpina vizitatorii centrului comercial cu expoziție de tehnică. De asemenea, vor fi realizate demonstrații cu accesoriile cu care sunt dotate autospecialele, ceea ce le va permite vizitatorilor să vadă cum decurge o zi din viața pompierilor și la ce tehnici apelează aceștia pentru a salva vieți.

Traseu aplicativ pentru copii

Pentru cei mici a fost pregătit un traseu aplicativ de-a lungul căruia copiii își vor putea dezvolta atât abilitățile sportive, cât și pe cele de îndemânare.

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile aici.

Despre Shopping City Piatra-Neamț

Shopping City Piatra-Neamț, cel mai mare și mai modern centru comercial din județul Neamț, găzduiește atât branduri de prestigiu international, cât și local: Bershka, New Yorker, Benvenuti, Orsay, C&A, CCC, Deichmann,  Gatta, Intersport, Salamander, H&M, Marelbo, Office Shoes, Various Brands, Noriel, Bebe Ardealul, Kendra, Beauty Mania, DM, Altex și Telekom. Pe lângă un mix complet de retail pentru toate categoriile de vârstă și interese, Shopping City Piatra-Neamț oferă vizitatorilor și cel mai modern cinematograf multiplex Cinema City din regiune, cu șase săli ce dispun de cele mai avansate tehnologii, pentru vizionarea filmelor

în 2D şi 3D, la o calitate superioară. Shopping City Piatra-Neamt este situat pe Bulevardul Decebal, nr. 79, are o suprafaţă închiriabilă de 28.000 metri pătraţi și pune la dispoziția clienților săi 1.000 de locuri de parcare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate