(FOTO) S-a dat startul unei noi ediţii Neamț Music Festival

0

S-a dat startul joi, 12 septembrie, unei noi ediţii Neamț Music Festival. Ajunsă la cea de-a treia ediție, prestigioasă manifestare propune melomanilor nemțeni un periplu muzical de patru zile, pe durata cărora se va putea experimenta bucuria întâlnirii cu muzica, într-o mare varietate de expresii ale ei.

Această a treia ediție la care a ajuns festivalul găzduit de județul Neamț reprezintă o încununare a succesului celorlalte două ediții anterioare.

De remarcat, anul acesta evenimentul a căpătat şi o binemeritată recunoaștere, intrând sub aripa prestigiosului Festival Internațional „George Enescu”.

Astfel, pe 15 septembrie, semnalul sonor al Festivalului „Enescu“ va răsuna și la Piatra-Neamț, municipiul reședință de județ alăturându-se celor zece orașe importante României în care are lor cea mai extinsă ediție de până acum a evenimentului de talie internațională.

Neamț Music Festival, ediția a III-a, a debutat la „Cinema Mon Amour”, cu „BURJOAZIE & DEBAUCH”, un concert la două piane a cărui protagoniști au fost Daniel Ciobanu și Peteras Geniusas.

„Dualitatea”, este motto-ul festivalului din acest an, poate cea mai simplă și mai nimerită definiție a lumii într-un singur cuvânt.

Acest festival e un vis devenit realitate și mă bucur că ne lărgim familia de la an la an. Înseamnă că ceva pozitiv se întâmplă și avem atracție magnetică muzicală.”, a precizat Daniel Ciobanu, pianist și director artistic al Neamț Music Festival.

Vă mulțumesc că sunteți prezenți la unul dintre cele mai frumoase evenimente organizate de Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. Artiști internaționali vor urca pe această scenă, datorită lui Daniel. Mulțumesc că ai pus suflet în acest proiect la care ne-am alăturat anul trecut. Sper că vom face istorie de acum înainte. Vă mulțumesc dumneavoastră și, bineînțeles, finanțatorului nostru principal, Consiliul Județean Neamț, fără de care nu am fi putut fi aici, împreună cu acești artiști minunați.”, a declarat Carmen Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” și manager de proiect al Neamț Music Festival.

  • Fotografii realizate pentru Neamț Music Festival, oferite de Organizația pentru Excelență, TU – ACTIV

Programul propus de cei doi a cuprins lucrări de Maurice Ravel („Daphnes & Chloe”, Suite no.2, aranjament muzical – Vyacheslav Gryaznov), Igor Stravinsky („Rite of Spring”, aranjament muzical – Vyacheslav Gryaznov), Pierre Audiger („Pietrichiquea” – premieră) şi Maurice Ravel („La Valse”). Expresivitatea și ritmul muzicii a fost completată, în prima seară a festivalului, de dansul contemporan susținut de Stefanos Dimoulas și Natacha Trigg și de imaginile proiectate prin video mapping, semnate de regizorul de teatru și artistul vizual Cristian Luchian.

Concertul de Gală (15 septembrie) va avea avea loc, de asemenea, la „Cinema Mon Amour”, începând cu ora 19:00. Vineri, 13 septembrie, evenimentul se va muta la Rubik Hub – Ștrandul din Piatra-Neamț, iar sâmbătă, 14 septembrie, la Cetatea Neamț.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate