Ziua Naţională a Greciei, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

0

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ a găzduit joi, 29 martie, începând cu ora 11.00, un eveniment cultural dedicat Zilei Naţionale a Republicii Elene. Activitatea a fost organizată cu sprijinul Comunităţii Elene din Piatra-Neamţ şi în colaborare cu Fundaţia de Îngrijiri Comunitare „Crizantema”.

Comunitatea Elenă din Piatra-Neamţ, „sufletul” manifestării care a avut loc la sediul Bibliotecii Judeţene, a fost fondată în decembrie 1989 de regretatul doctor Nicolae Pavlidis, împreună cu un grup de etnici greci: Iani Zenembizis, Zenon Zenembizis, Elena Butnaru-Botez, Nicolae Viţu, Dan Gafta ş.a.

De asemenea, ca fidel admirator al culturii şi civilizaţiei elene, dl. ing. Valeriu Dâm şi-a adus din nou contribuţia la reuşita manifestării, prin realizarea ambientului muzical al evocării realizate cu acest prilej şi urmate de un moment coregrafic oferit de un grup elevi din cadrul şcolilor nr. 2 şi nr. 4 din Piatra-Neamţ, coordonaţi de doamna Nicoleta Vinerica.

Ziua Naţională a Republicii Elene, marcată la 25 martie, aminteşte grecilor din lumea întreagă jertfele martirilor căzuţi în lupta pentru eliberarea patriei de sub jugul otoman. „Pe 25 martie 1821, de Ziua Bunei Vestiri, Episcopul Ghermanos a declarat la Patras (în Peloponez), independenţa Greciei faţă de Turcia. Atunci a început, prin Revoluţia de la 1821, anevoiosul drum spre independenţă al grecilor, un drum care a durat 100 de ani. Întemeierea statului elen modern a fost consfinţită în 1921, prin Tratatul de Pace de la Paris” – a precizat în acest context dl. Nicolae Viţu, preşedintele Comunităţii Elene din Piatra-Neamţ.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate