Ziua Mondială a Apei, sărbătorită în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ”

0

sigle

apa1Compania Judeţeană APA SERV S.A. a marcat Ziua Mondială a Apei printr-un concurs interşcolar, desfăşurat în cadrul Proiectului major „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ” – proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin POS Mediu

Celebrarea Zilei Mondiale a Apei, o tradiţie în judeţul Neamţ

Sfârşitul lunii martie marchează un moment important pentru specialiştii din domeniul apei şi nu numai – Ziua Mondială a Apei. Data de 22 martie a devenit deja cunoscută ca fiind ziua în care oamenii aduc în discuţie problemele cu care se confruntă din punct de vedere al apei, ca resursă vitală, dar limitată şi insuficientă. La nivel mondial, instituţii, companii private, autorităţi, guverne profită de această zi pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia actuală şi la viitorul apei, dar şi pentru a identifica şi aplica soluţii comune în vederea protejării şi utilizării eficiente a resurselor de apă.
Întrucât anul 2013 este pentru Organizaţia Natiunilor Unite Anul internaţional al cooperării în domeniul apei şi tema Zilei apa2Mondiale a Apei din acest an a făcut referire la cooperarea în domeniului managementului apei.
Continuând tradiţia, Compania Judeţeană APA SERV S.A. a organizat şi în acest an un concurs pentru elevii şcolilor nemţene. Au răspuns invitaţiei noastre Liceul Tehnologic Spiru Haret, prin elevii Gafiţa Andrei, Marian Ştefan, Micu Andrada, coordonaţi de prof. Ploaie Ramona, Colegiul Tehnic, prin Nica Iona, Poenaru Andreea Carmen, Coteanu Ioana Evelina, coordonaţi de prof. Popa Valentina, Colegiul Naţional Gheorghe Asachi, prin Asavei Melania Andreea şi Archip Bianca, Colegiul Naţional Petru Rareş, prin – Viziteu Andrei, Arsene Angela, Zaharia Ioan, Neacşu Ciprian, Capelleanu Teodor şi Liceul Teoretic Bicaz, prin Deiceanu Răzvan Iulian, coordonat de prof. Călin Sorin.

Concurs de prezentări, pornind de la activităţile principale ale proiectului

Fiecare elev / grup de elevi a avut ca temă realizarea unei prezentări, pornind de la principalele activităţi derulate în cadrul proiectului, raportate la tema din acest an a Zilei Mondiale a Apei.
Cooperarea în domeniul apei reprezintă, pe lângă încurajarea parteneriatului şi dialogului în jurul apei, implementarea unor soluţii inovative de cooperare în domeniul apei şi consolidarea cooperării la nivel internaţional privind managementul apei. Această cooperare poate fi privită şi prin prisma finanţărilor acordate de Uniunea Europeană, pentru apa3proiectele de mediu. Sectorul de apă / apă uzată va beneficia de cea mai mare parte din fondurile europene alocate POS Mediu (60%). Investiţiile au în vedere extinderea / modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, construirea / modernizarea staţiilor de tratare a apei potabile şi a staţiilor de epurare, precum şi creşterea calităţii serviciilor publice de apă şi canalizare, în condiţiile unor tarife acceptabile pentru populaţie. Pentru acest sector vor fi finanţate proiecte mari de infrastructură, care acoperă mai multe localităţi la nivel regional / judeţean şi care vor aduce o contribuţie importantă la conformarea cu standardele europene de mediu şi vor avea un impact considerabil la dezvoltarea comunităţilor respective.
Prin proiectul major „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Neamţ” se va executa un nou tronson al aducţiunii Vaduri – Piatra Neamţ, pe o lungime de 7 km, iar reţelele de canalizare şi de apă vor fi extinse cu 160 km, respectiv 35 km, în municipiile Piatra Neamţ şi Roman, oraşele Bicaz şi Roznov şi comunele Săvineşti, Podoleni, Săbăoani şi Vînători. De asemenea, în Podoleni se va construi o staţie de epurare modernă, care va deservi localităţile Săvineşti, Roznov, Zăneşti şi Podoleni şi se vor reabilita staţiile de epurare a apelor uzate din Roman, Târgu Neamţ şi Bicaz.

Participanţii, premiaţi cu materiale promoţionale realizate în cadrul proiectului

Concursul s-a desfăşurat în data de 22 martie şi a fost jurizat de către o echipă de experţi din cadrul Companiei Judeţene APA SERV S.A.. S-au acordat premiul I – Viziteu Andrei, Neacşu Ciprian, Capelleanu Teodor de la Colegiul Naţional Petru Rareş, premiul II – Asavei Melania Andreea de la Colegiul Naţional Gheorghe Asachi, premiul III – Arsene Angela, Zaharia Ioan de la Colegiul Naţional Petru Rareş şi menţiune – Gafiţa Andrei, Marian Ştefan, Micu Andrada de la Liceul Tehnologic Spiru Haret.
Toţi participanţii au primit diplome şi au fost răsplătiţi cu materiale promoţionale realizate în cadrul proiectului.

apaserv
Date de contact

 

Compania Judeţeană APA SERV S.A.
Piatra Neamţ, str. Lt. Drăghiescu, nr. 20, 610125
Tel: 0233/233340; Fax: 0233/218937; E-mail: [email protected]
Persoană de contact: Alina Asavinei – Ofiţer Publicitate, Risc

Art.Pub.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate