Ziua Limbii Române – sărbătoare a identității poporului român

0

Pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost instituită prin legea 53/2013 –  Ziua Limbii Române.
Ziua Limbii Române se sărbătorește odată cu „Limba Noastră”, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

Limba română (limbă latină prin excelență) este cea mai apropiată de limba care se vorbea la Roma în urmă cu 2000 de ani și face parte ( împreună cu limbile franceză, italiană, portugheză și spaniolă) din grupa limbilor romanice.

„Maternă, oficială, literară, vorbită, scrisă, îmbogăţită sau ignorată, cultivată sau poluată, este o limbă cu multiple posibilități de a reflecta realitatea, de a reda sentimente, idei, noțiuni, subtilități ale gândirii.”, menționează prof. Bianca Roșu pentru revista Armonii Culturale .

Ziua Limbii Române  este marcată și în comunitățile istorice din jurul României,  perioada 30 august – 4 septembrie 2016, printr-o serie de evenimente culturale menite să promoveze limba română și identitatea românească, în conformitate cu Legea 53/2013. Anul acesta, proiectele se adresează românilor din Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate