Ziua a doua a Târgului de Carte „Libris” aduce în atenţia publicului editura NONA a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamț
Ziua a doua a Târgului de Carte „Libris”, ediţia a VII-a, aduce în atenţia publicului editura NONA a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.
Astfel, vineri, 15 septembrie, de la ora 14:30, în parcul din centrul oraşului, va fi lansat volumul de poezie „LA HOTARELE COPILĂRIEI”, autor Mihai Hanganu.
Scriitorul Mihai Hanganu a debutat literar în anul 2004 cu volumul de versuri „Nostalgii”. Dintre cele şaptesprezece volume editate în acest timp, amintim romanul „Avatarul roşu” (2015), volumele de proză „Constelaţia destinelor” (2008), „Bombe cu efect întârziat” (2008, „Sub judecata timpului” (2010), precum şi cărţile de poezie „Bucoavnele bucolicei Bucovine” (2005), „Apa regală” (2006), „Hoinar printre cuvinte” (2012).


