Zilele Comunei Tașca, o sărbătoare de succes

1



Weekend‑ul trecut a fost unul semnificativ pentru taşcani şi pentru comuna acestora. În perioada 19‑20 august, localnicii comunei, dar şi vizitatori din localităţile învecinate, au sărbătorit zilele comunei Taşca.

Doamna primar Daniela Ursache, primăria, Consiliul Local Taşca, Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ au organizat un eveniment de succes în care s‑au îmbinat momente cultural artistice şi religioase care au făcut deliciul publicului prezent în număr mare.

Sâmbătă, parcul „Sfînta Maria” a fost înţesat de lume care s‑a bucurat de prezenţa preotului Constantin Necula. Acesta a susţinut o conferinţă religioasă cu tema „Îndrăznim, El a biruit lumea!”; discursul preotului dar şi recitalul de pricesne în interpretarea lui David Avarvarei şi a corului Camena al preoteselor din Protopopiatul Piatra-Neamţ au stârnit interesul tuturor.

Duminica a fost una mai antrenantă şi plină de surprize folclorice, Primăria condusă de atât de implicata doamna primar, Ursache Daniela, a reuşit să aducă în faţa publicului artişti renumiţi precum Matilda Pascal – Cojocăriţa, Ansamblul „Ştefan Vodă” din Chişinău, Ciprian Istrate, alături de taraful „Ceteraş de pe câmpie”, dar şi interpreţii muzicii populare nemţene Daiana Vinca, Laurenţiu Marian şi Georgiana Şerban-Axinte, însoţită de un grup de eleve de la Şcoala Populară de Artă din Piatra-Neamţ, precum şi ansamblurile folcorice „Izvoarele Borcutului” şi „Floricică de la munte”.

Primarul comunei, doamna Ursache Daniela a urcat pe scenă şi le‑a vorbit oamenilor despre bucuria pe care o resimte de fiecare dată când se află în mijlocul lor.

Nu este prima dată când edilul localităţii îşi deschide sufletul în faţa celor pe care îi conduce cu atât interes şi devotament, mărturisind că împreună formează o familie.

Este cunoscut faptul că la Taşca evenimentele organizate sunt încărcate de emoţie şi întotdeauna sunt o reuşită, lucrul acesta văzându‑se în special pe feţele zâmbitoare ale oamenilor, iar ropotele de aplauze cu care se încheie dovedesc încă o dată că eforturile autoriţărilor nu sunt în zadar.

Pentru cei care sunt din Tașca nu este ceva nou, dar pentru cei care nu au avut ocazia să vină la această sărbătoare și mai ales pentru cei care nu au avut ocazia să vadă un primar care conduce comunitatea cu sufletul, le recomandăm să urmărească materialul video de mai jos.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Dorian Iacob spune

    Parinte,luminează pacatosii, ca un bec de 75 de wati, ca mare mai este puterea Satanei.Arunca din capul lumii, gandurile si ideile nedrepte,precum borduri, si altele. Amin

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate