Zilele Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț, ediția 2019

0

Zilele Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț vor fi sărbătorite, anul acesta,  în perioada 13-15 noiembrie 2019.

Timp de trei zile cele mai largi categorii de public vor avea parte de un program bogat și divers, din care nu vor lipsi întâlnirile profesionale ale reprezentanților bibliotecilor publice din țară, lansările de carte, vernisajele, conferințele, momentele muzicale, activitățile educative și recreative.

Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 13 noiembrie 2019, de la ora 10:00, în Sala Cupola a bibliotecii, cu discursul autorităților și mesajul reprezentanților Consiliului Județean Neamț, Instituției Prefectului Județului Neamț și Primăriei Municipiului Piatra-Neamț. De asemenea, va fi rostit mesajul Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (A.N.B.P.R.) de către drd. Dragoș Adrian Neagu, manager al Bibliotecii Județene „Panait Istrati“ Brăila și vicepreședinte A.N.B.P.R. Mihaela Mereuță, director-manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț, va prezenta mesajul gazdelor.

Programul va continua cu expunerea „G.T. Kirileanu“ – ctitor de bibliotecă“ prezentată de Mihaela Mereuță și Cristina Catana, bibliotecar Fondul Documentar „G.T. Kirileanu“, cu lansarea bio-bibliografiei „G.T. Kirileanu“, precum și cu conferința „G.T. Kirileanu“ susținută de scriitorul Constantin Bostan, fost director al Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu“ Neamț.

Partenerii și prietenii bibliotecii vor primi Diplome de excelență în cadrul festivității de premiere, care va avea loc începând cu ora 10:30.

Tot în Sala Cupola, de la ora 11:00, va avea loc lansare de carte în prezența fiicei autorului „Constantin Ciopraga. Scrieri din tinerețe“. Vor prezenta prof. dr. Nicolae Scurtu și prof. univ. dr. Magda Ciopraga. În continuare, prof. dr. Nicolae Scurtu va susține conferințele „Presa nemțeană în perioada interbelică“ și „George Demetru Pan – publicist, poet și traducător“.

Lucrările Zilelor Bibliotecii vor evolua, apoi, în Sala Info-Club II, unde va avea loc prima sesiune de comunicări științifice, moderată de dr. Daniel Nazare, manager al Bibliotecii „George Barițiu“ Brașov. Vor fi susținute conferințele „Tehnologii creative și proiecte inovatoare la Biblioteca Județeană «George Barițiu» Brașov“, de către dr. Daniel Nazare, managerul Bibliotecii Județene „George Barițiu“ Brașov; „Proiecte de promovare STEM – noul trend în bibliotecile din Republica Moldova“, de către Lilia Tcaci, director adjunct Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă“ Chișinău; „Finanțările nerambursabile – soluții alternative de finanțare a bibliotecilor publice“ de către Corina Ciuraru, șef Serviciu Informatizare Biblioteca Județeană „Panait Istrati“ Brăila, „Makerspace Biblioteca Județeană «Panait Istrati» Brăila“ de către drd. Dragoș Adrian Neagu, manager Biblioteca Județeană „Panait Istrati“ Brăila și „Modelare și imprimare 3D“ de către Alexandru  Dobre, antreprenor 3D DOT.

În paralel, în  Sala Cupola va avea loc „Sadoveniana“, ediția a XLVIII-a, cu un colocviu și decernarea Premiului Național de Proză „Mihail Sadoveanu“. Opera Omnia. Totodată, va fi lansat nr.55 al revistei Antiteze. Prezentarea va fi făcută de către dr. Cristian Livescu, președintele Societății Scriitorilor din Județul Neamț și al Reprezentanței Neamț a Filialei USR Iași.

De la ora 13.45, în Sala Info-Club II va continua susținerea comunicărilor științifice: „Sustenabilitatea bibliotecilor orheiene“ de către Țugui Stepanida, director al Bibliotecii Publice Raionale „Alexandru Donici“ Orhei; „Servicii și evenimente educative pe placul copiilor la Orhei“ de către Lucia Brehoi, director al Bibliotecii pentru copii „Ion Creangă“ Orhei; „Informațiile comunitare – parte integrantă a serviciilor de bibliotecă“ de către dr. Liviu-Iulian Dediu, director IME România, vicepreședinte A.N.B.P.R.; „Programe de învățare non-formală în Biblioteca Națională pentru Copii «Ion Creang㻓 de către Rodica Gangura, bibliotecar principal la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă“ Chișinău.

Sesiunea de comunicări științifice pe teme biblioteconomice va fi reluată a doua zi, cu prezentări ale bibliotecilor județene Călărași, Constanța, Galați, Gorj, Teleorman, Tulcea și Neamț.

Programul va continua în prima zi, după-amiază, în Sala Cupola, de la ora 17:00, cu vernisajul expoziției de pictură „Dan Cepoi – 70 de ani de la naștere“, la car prezentarea va fi făcută de pr. Dorin Ploscaru. Evenimentul va fi însoțit de un miniconcert susținut de elevii Liceului de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț. Vor interpreta Rareș Trufea la pian (prof. dr. Mihaela Spiridon) și  Krista Anne Timofte (clasa a IV-a, prof. Maricica Gheorghieș)  la vioară, acompaniată de prof. Adrian Stroici.

De la ora 17.30 va fi susținută conferința „110 ani de la nașterea lui Constantin Noica“ de către bibliotecarul Dan Iacob.

Și zilele de 14 și 15 noiembrie au un program dens, din care nu menționăm, deocamdată, decât o surpriză pentru elevi, și nu numai: Târgul de științe, la care vor fi făcute demonstrații cu microscopul electronic, dar și cu telescopul, cu roboți și cu imprimante tridimensionale.

Conform tradiției, în perioada Zilelor Bibliotecii, înscrierea va fi gratuită, pentru toate categoriile de utilizatori. Clasele de elevi pot efectua vizite de documentare la toate secțiile bibliotecii, pentru cunoașterea oportunităților de informare, studiu, lectură și recreere, precum și pentru asimilarea unor deprinderi de muncă intelectuală.

ZILELE  BIBLIOTECII  JUDEȚENE  „G. T. KIRILEANU“  NEAMȚ (13-15 NOIEMBRIE 2019)

13 NOIEMBRIE 2019

Ora 9.00 Cimitirul „Eternitatea“ Piatra-Neamț

  • IN  MEMORIAM  G.T. KIRILEANU
  • Depunerea de jerbe și flori la mormântul cărturarului G.T. Kirileanu

Ora 9.00 Hol Parter

  • Salon de prezentare de carte
  • Firma Softlink Central Europe Cluj-Napoca: produse, accesorii și consumabile pentru biblioteci
  • Max Computer: produse, accesorii și consumabile pentru biblioteci
  • Expoziție: Valori bibliofile din Fondul Documentar „G.T. Kirileanu“

Hol etajul II

Expoziția de pictură „Culoare în bibliotecă“ a Școlii de Artă Piatra-Neamț, profesor coordonator Crina Gogu Craiu și Palatul Copiilor Piatra-Neamț, profesor coordonator Lucian Gogu Craiu

Ora 10.00 Sala Cupola

  • Deschidere oficială

Discurs autorități. Invitați speciali: reprezentanți ai Consiliului Județean Neamț,  Instituției Prefectului Județului Neamț, Primăriei Municipiului Piatra-Neamț

  • Mesajul Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România  (A.N.B.P.R.), drd. Dragoș Adrian Neagu – manager Biblioteca Județeană „Panait Istrati“ Brăila, vicepreședinte A.N.B.P.R.
  • Mesajul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț – Mihaela Mereuță, director-manager Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț
  • G.T. KIRILEANU – ctitor de bibliotecă
  • Prezintă: Mihaela Mereuță – director-manager și Cristina Catana – bibliotecar Fondul Documentar „G. T. Kirileanu“.
  • Lansare bio-bibliografie G.T. Kirileanu
  • G.T. Kirileanu

 Prezintă: scriitorul Constantin Bostan, fost director al Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu“ Neamț

Ora 10.30 Sala Cupola

  • Slujbă religioasă în memoria patronului spiritual al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț oficiată de Pr. Valentin Tofan, Protopopiatul Piatra-Neamț
  • Festivitate de premiere. Acordarea Diplomelor de excelență partenerilor și prietenilor bibliotecii

Ora. 11.00 Sala Cupola

  • Lansare de carte în prezența fiicei autorului. Constantin Ciopraga. Scrieri din tinerețe. Prezintă: prof. dr. Nicolae Scurtu, prof. univ. dr. Magda Ciopraga
  • Presa nemțeană în perioada interbelică. Prezintă: Prof. dr. Nicolae Scurtu
  • George Demetru Pan – publicist, poet și traducător. Prezintă: Prof. dr. Nicolae Scurtu

Ora 12.00 Sala Info-Club II

  • Sesiune de comunicări științifice. Moderator – dr. Daniel Nazare, manager Biblioteca „George Barițiu“ Brașov
  • Tehnologii creative și proiecte inovatoare la Biblioteca Județeană „George Barițiu“ Brașov. Prezintă: dr. Daniel Nazare, managerul Bibliotecii Județene „George Barițiu“ Brașov

      – Proiecte de promovare STEM – noul trend în bibliotecile din Republica

     Moldova. Prezintă: Lilia Tcaci, director adjunct Biblioteca Națională pentru

     Copii „Ion Creangă“ Chișinău 

  • Finanțările nerambursabile – soluții alternative de finanțare a bibliotecilor publice. Prezintă: drd. Corina Ciuraru, șef Serviciu Informatizare Biblioteca Județeană „Panait Istrati“ Brăila
  • Makerspace Biblioteca Județeană „Panait Istrati“ Brăila. Prezintă:  drd. Dragoș Adrian Neagu, manager Biblioteca Județeană „Panait Istrati“ Brăila.
  • Modelare și imprimare 3D

Prezintă: Alexandru  Dobre, antreprenor 3D DOT

Ora 12.30 Sala Cupola

  • SADOVENIANA. Ediția a XLVIII– a. Colocviu. Decernarea Premiului Național de Proză „Mihail Sadoveanu“. Opera Omnia. Lansare nr.55 al revistei Antiteze. Prezintă: dr. Cristian Livescu, președintele Societății Scriitorilor din Județul Neamț și al Reprezentanței Neamț a Filialei USR Iași.

Ora 13.45-14.30 Sala Info-Club II

  • Sesiune de comunicări științifice. Moderator – dr. Daniel Nazare, manager Biblioteca „George Barițiu“ Brașov
  • Sustenabilitatea bibliotecilor orheiene. Prezintă: Țugui Stepanida, director Biblioteca Publică Raională „Alexandru Donici“ Orhei
  • Servicii și evenimente educative pe placul copiilor la Orhei. Prezintă: Lucia Brehoi, director Biblioteca pentru copii „Ion Creangă“ Orhei
  • Informațiile comunitare – parte integrantă a serviciilor de bibliotecă. Prezintă: dr. Liviu-Iulian Dediu – director IME România, vicepreședinte A.N.B.P.R.
  • Programe de învățare non-formală în Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă“. Prezintă: Rodica Gangura, bibliotecar principal Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă“ Chișinău

Ora 17.00 Filiala de Carte Străină

  • Dezbatere în limba franceză și prezentări audio-video, cu tema:

„Itinerarii francofone: Maroc – simbioză între măreția trecutului și imperativele prezentului“

     – prezintă: prof. Elena David

Ora 17:00, Sala Info-Club I

  • Lecție demonstrativă de limba engleză  English Today / Engleza azi

coordonator: prof. Doina-Cecilia Iordăchescu

Ora 17.00 Sala Cupola

  • Vernisajul expoziției de pictură Dan Cepoi – 70 de ani de la naștere. prezintă: pr. Dorin Ploscaru, Mihael Balint

–        miniconcert susținut de elevii Liceului de Arte „Victor Brauner“ din Piatra-Neamț. Rareș Trufea – pian, prof. dr. Mihaela Spiridon; Timofte Krista Anne, prof. Maricica Gheorghieș, clasa a IV-a, vioară. La pian: prof Adrian Stroici

Ora 17.30 Sala Cupola

  • Conferință: 110 ani de la nașterea lui Constantin Noica
  • prezintă:  Dan Iacob, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț.
  • expoziție de carte Constantin Noica

14 NOIEMBRIE 2019

Ora 9.00 Sala Info-Club II

  • Sesiune de comunicări științifice.

moderator: Elena-Mariana Angheluță, Șef Birou Biblioteca Județeană „Christian Tell“ Gorj

  • 100 de valori bibliofile în Fondul Documentar G. T. Kirileanu.

prezintă: Cristina Catană, bibliotecar Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț

  • Bibliofilie tomitană.

prezintă: Doina Moșoiu, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“  Constanța

  • Soluții de digitizare în Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț.

prezintă: Costachi Agache, șef serviciu Informatizare, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț

  • Voluntarii și biblioteca.

prezintă: Elena-Mariana Angheluță, Șef Birou Biblioteca Județeană „Christian Tell“ Gorj și Marinela Csolti, bibliotecar Biblioteca Județeană „Christian Tell“ Gorj

Ora 10.30-11.30 Secția de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă“

  • Atelier de povești și ghicitori susținut de scriitoarea Victoria Furcoiu

Prezentare de carte pentru copii – Editura ARCO IRIS

Ora 10.00-15.00  Sala Cupola

  • Târg de  științe
  • parteneri: elevi și cadre didactice din cadrul Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, prof. coordonator: Grigoruță Oniciuc, Colegiului Național de Informatică din Piatra-Neamț, prof. coordonator: Raluca Ene, Colegiul Tehnic „Gheorge Cartianu“ Piatra-Neamț, prof. Gabriela Brândușa Horlescu
  • prezintă: Mihael Balint, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț.

Ora 11. 00 Sala Cupola

  • Lansare de carte: Hyperion și Demiurg – „Luceafărul“, mit și dramă existențială (eseu) de Mihai Cimpoi. Iași, Editura „Princeps Multimedia“, 2019.
  • prezintă: Academician Mihai Cimpoi, Daniel  Corbu și Filomena Corbu
  • moderator: Dan Iacob, bibliotecar, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț

Ora 11.00 Secția carte de artă și multimedia „Victor Brauner“

  • Prezentare și expoziție de carte: „Iulia Hașdeu – genialul copil al culturii române…“ – 150 de ani de la nașterea scriitoarei
  • prezintă: Daniela Anechitei și Mihaela Hristea, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț.

Ora 11.30 Filiala de carte străină

  • Dezbatere și prezentare de materiale info-documentare: Turism cultural nemțean – Casa Memorială „Mihail Sadoveanu“ Vânători-Neamț, Casa Memorială „Ion Creangă“ Humulești – Neamț, Mănăstirea Neamț
  • prezintă: Lăcrămioara-Elena Dabija, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț.

Ora 12.00  Sala Info-Club II

  • Sesiune de comunicări științifice.

moderator: Marlena Angheluță, Șef Serviciu Biblioteca Județeană „Christian Tell“ Gorj

  • Proiecte de succes în Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu“ Buzău.

prezintă: Sorin Burlacu, director-manager, Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu“ Buzău

  • Achiziția de documente asistată de Sistemul integrat de bibliotecă în Biblioteca  Județeană „V. A. Urechia“ Galați.

prezintă: Titina Maricica Dediu, șef birou Biblioteca  Județeană „V.A. Urechia“ Galați

  • Proiecte de succes în Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț: GreenIMPACT, CODE KIDS – Copiii fac coding în bibliotecile publice, ORA SĂ  ȘTIM.

prezintă: Amelia Bran și Andrada Florescu – bibliotecari, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț

Ora 13.30 Sala Info-Club II

  • Lansări de carte:
  • Cercetări literare. Scriitori și publicații giurgiuvene de Nicolae Scurtu. Ed. Sud, 2019
  • Să cunoaștem istoria județului prin memoria comunității. Oameni, locuri, fapte. Piatra-Neamț, 2019 – volum editat de Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț; prezintă: Mihael Balint, redactor Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț
  • Veronica Micle – bio-bibliografie. Piatra-Neamț, 2019 – volum editat de Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț: prezintă: Dan Iacob, bibliotecar Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț
  • Stand de prezentare a publicațiilor editate de bibliotecile județene participante la eveniment

Ora 15.00 Sala Info-Club I

  • Târg de  științe
  • participă: copiii din cadrul Cluburilor CODE KIDS din bibliotecile publice din județul Neamț
  • prezintă: Robert Pelin, Fundația Progress și Virgil Cojocaru, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț

Ora 17.00 Sala Cupola

  • Conferința Duhovnicul Justin Pârvu
  • lansare de carte: Viața Cuviosului Părinte Justin Pârvu. Volumul al II-lea: 1964-1991. Din slavă în slavă de Pr. Prof. Vasile Păvăleanu. Editura Doxologia, 2019.
  • prezintă: Pr. Prof. Vasile Păvăleanu, Stareța Mănăstirii „Paltin“ de la Petru Vodă,  maica Iustina.
  • expoziție de carte: Justin Pârvu
  • moment muzical susținut de Corul de maici al Mănăstirii „Petru Vodă“, Neamț.
  • moderator: Dan Iacob, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț

15 noiembrie 2019

Ora 9.00

  • Vizite la obiectivele turistice din Municipiul Piatra-Neamț

Ora 12.00 Sala Info-Club II

  • Lansări de carte:
  • Maluri de Prut – Basarabia necunoscută, Vol. III, 2019.

prezintă: Mihaela Mereuță – director-manager și Mihael Balint – redactor, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, Mariana Vasilache – redactor, Radio România Chișinău.

  • ABCDOGA – Un destin în Do Major.

prezintă: Larisa Turea.

  • Panorama comunismului în Moldova sovietică (editor:Liliana Corobca). Editura Polirom, Iași, 2019 – volum apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)

prezintă: Larisa Turea.

– „Considerații despre fenomenul migrațional și imperativul implicării diasporei în dezvoltarea regiunii“ Valeriu Turea, șef  Birou Relații cu Diaspora al Guvernului Republicii Moldova

Ora 15.30 Filiala de Carte Străină

  • Lectură în limba engleză și interpretare scenică, în cadrul Clubului de teatru pentru copii LEARNING WITHOUT TEARS

– coordonator: prof. Doina Cecilia Iordăchescu

Ora 17.00 Sala Cupola

  • Conferință: Părintele Dumitru Stăniloaie – luminătorul românilor
  • prezintă: scriitorul Valeriu Tănase
  • medalion muzical religios
  • expoziție de carte: Dumitru Stăniloaie
  • moderator: Dan Iacob, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț

IMPORTANT:

În perioada 13-15 noiembrie a.c., pe toată durata ZILELOR BIBLIOTECII JUDEȚENE, înscrierea va fi GRATUITĂ, pentru toate categoriile de utilizatori!Clasele de elevi pot efectua vizite de documentare la toate secțiile bibliotecii, pentru cunoașterea oportunităților de informare, studiu, lectură și recreere, precum și pentru asimilarea unor deprinderi de muncă intelectuală.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate