Zgomot USR la Consiliul Local Alexandru cel Bun

3

Am aflat că în comuna Alexandru cel Bun, primăria este sufocată de consilierii USR. Mai precis, aceștia blochează activitatea primăriei și a consiliului local prin tot felul de cereri și solicitări care mai de care mai aberante și mai greu de realizat. De exemplu, au cerut să primească copii după toate actele de la ședințe de consiliu local din ultimii ani, adică copii după sute de kilograme de hârtii. Sau, au găsit niște chichițe pe la proiecte mai vechi și au reclamat primăria care a fost controlată și amendată, de parcă amenzile nu ar fi plătite tot din banii contribuabililor din comună. Mai pe scurt, circ marca USR, băieții ăia care ziceau ”fără penali în funcții publice” și ”fără pensii speciale” până ce au ajuns la guvernare.

Deoarece primăria este condusă de Ion Rotaru, un personaj asupra căruia planează multe suspiciuni, unele chiar de natura penală, am zis că cel mai corect este să mergem la o ședință de consiliu local să vedem cu ochii noștri care este adevărul. Ca să filmăm ședința publică de consiliu local a fost nevoie de un întreg circ cu cerere scrisă și vot pentru aprobarea filmării, dar am trecut peste aceste lucruri și am participat la ședința de consiliu local, pe care am și filmat-o și o puteți vedea mai jos.

Opiniile noastre în urma acestei ședințe:

  • Ședința a început dar nu s-a mai terminat din punct de vedere legal.
  • Primarul Rotaru a dominat discuțiile mai din topor, așa cum face el de obicei.
  • USR-iștii pe care am reușit să-i identificăm cu greu, căci nu scria nimic în față la nici un consilier, au avut un comportament de desene animate. Zgomot, fără nimic concret și atât de slab pregătiți încât au acceptat, din neștiință sau din lipsă de bărbăție politică, să nu se încheie ședința în mod legal.
  • Războiul USR contra Rotaru va continua cu siguranță deoarece USR face doar ce știe să facă, adică zgomot, căci la cât am căutat noi prin proiectele de consiliu local de la Alexandru cel Bun nu am găsit nici un proiect inițiat de USR, deci misiunea lor pe planeta politică e doar să critice ce fac alții. A nu se înțelege că primarul Rotaru nu merită criticat și face doar proiecte bune. Ne referim doar la faptul că, la fel ca în multe alte locuri, și în această comună USR nu vine cu proiecte, cu inițiative, nu atrage fonduri și nu face muncă administrativă concretă, ci doar scandal și acela de nivel de desene animate.

Concluzia noastră este că într-adevăr activitatea primăriei și a consiliului local sunt bruiate și îngreunate de măscărelile și scamatoriile politice ale celor de la USR. Acești consilieri ar trebui să înțeleagă că nu poți încurca un primar pe care îl suspectezi că încalcă legea, încălcând-o la rândul tău. Este o lege care spune că ”nici un drept nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil” iar ceea ce fac consilierii USR la Alexandru cel Bun miroase de departe a abuz de drept.

Vom urmări cu interes ce se întâmplă în acest consiliu local și vom reveni asupra subiectului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Mihail spune

    Bistrita Valea Mare. Drumurile noastre erau mai bune când erau drumuri forestiere. De ce?

  2. Gavrilescu Cătălin spune

    Eu sunt unul din cei 2 consilieri USR și vă spun că noi NU am cerut nici un document, nici o hârtie care să necesite copii din partea primăriei. Domnul Rotaru se referea la cererile din partea unor cetățeni din comună pentru a le pune la dispoziție diferite documente care nu sunt publicate pe site, nefiind vorba de HCL-uri, acestea apărând de foarte puțin timp în format digital și făcute public. Vă cred că ați fost nemulțumit pentru că ați fost nevoit să faceți cerere pentru filmare, deoarece consilierii PNL și PSD au votat în ROF această obligație, chiar dacă noi ne-am opus și am arătat că este profund imoral și ilegal, ședințele conform legii sunt de interes public. Și noi procedăm la fel înaintea fiecărei ședințe și stăm la mâna acestui vot. Era și o obligație care a expirat pe 17 decembrie, ca primăria să implementeze un sistem de filmare și transmitere live a ședințelor CL, dar nu se vrea. Cât despre proiecte vă pot spune că s-a depus și culmea, a fost și votat, un proiect pentru a monta semne de circulație în comună, acestea neexistând, fapt care duce la multe accidente rutiere. Dar nici acesta nu se implementează, fiindcă nu e venit din partea domnului primar. Săptămâna trecută am depus un proiect de implementare a unei colaborări a primăriei cu Agenția națională a funcționarilor publici, care pune la dispoziția UAT-urilor o platformă digitală gratuită pentru testarea candidaților la posturile de funcționari publici, adică transparență și corectitudine maximă. Și acest proiect stă la sertar. În plus am făcut zeci de amendamente în timpul ședințelor care au fost respinse, dacă citiți PV-urile ședințelor vă veți convinge. Domnul primar dezinformează, spunând tuturor că USR-ul îi face probleme, dar repet NU există nici măcar o plângere din partea USR, singura interacțiune pe care o avem cu primăria este pentru pregătirea ședintelor de CL când ne deplasăm personal pentru a discuta cu angajații și a ne lua informațiile necesare.

    1. Viorel spune

      Poate ar fi bine sa incepi sa gandesti cu capul tau si sa nu te mai lasi condus de o femeie ! Este evident ca nu te pricepi la administratia publica dar, culmea, ai pretentii ca altii sa fie mari specialisti. Oare ce note ai fi primit chiar tu daca ai fi testat ??

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate