Vizita prefectului la Fundaţia de Îngrijiri Comunitare din Piatra Neamţ

0

Prefectul George Lazăr  a realizat astăzi, 28 octombrie a.c., o vizită la Fundaţia de Îngrijiri Comunitare din Piatra Neamţ, la invitaţia doamnei doctor Elena Hâncu.

„Întotdeauna am acordat o atenţie deosebită persoanelor vârstnice, acestea trebuie ajutate şi tratate cu respect. Am găsit aici un colectiv profesionist, bine pregătit iar fundaţia este la standarde europene din punctul de vedere al aparaturii, procedurilor, spaţiului ce este amenajat modern iar actul medical este realizat de specialişti. Am fost plăcut surprins să constat diversitatea serviciilor medicale oferite, că persoanele beneficiază de servicii de psihologie, recuperare neuro-motorie, că există un Centru al Memoriei destinat persoanelor ce suferă de Alzheimer,  că pot activa în Clubul Pensionarilor, ceea ce duce la o îmbunătăţire a stării lor fizice şi mentale, mai ales că mulţi dintre seniori sunt singuri şi au diverse probleme.

Mă bucur să văd că Fundaţia de Îngrijiri Comunitare condusă de doamna doctor Elena Hâncu, alături de o echipă de oameni tineri, voluntari cei mai mulţi dintre ei, tratează cu interes şi deosebită atenţie problemele persoanelor în vârstă oferindu-le un real suport medical şi psihologic.

Cum vom şti să îi tratăm, îngrijim şi respectăm pe cei în vârstă, aşa vom fi şi noi trataţi la rândul nostru. Acest principiu ar trebui să ghideze conduita autorităţilor şi a fiecăruia dintre noi”, a declarat prefectul George Lazăr.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate