VIDEO/NEAMȚ: bărbat reținut pentru distrugere
La data de 17 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi distrus mai multe oglinzi a unor autoturisme parcate pe strada Progresului și pe strada Islazului din Roman.
În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Roman.
Față de acesta, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț.
Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
