VIDEO/FOTO: Incendiu puternic la o casă, extins la anexa unei gospodării învecinate (NEAMȚ)

0

Aseară, în jurul orei 20:08, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din localitatea Cut în comuna Dumbrava Roșie.


La locul solicitării s-au deplasat pompierii militari cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț, un echipaj cu ambulanță de la SAJ și pompierii voluntari din cadrul SVSU Dumbrava Roșie.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și în interiorul unei case, la o anexă gospodărească lipită de aceasta și la o altă anexă dintr-o gospodărie învecinată (aflată la o distanță de un metru de construcția în flăcări).
Concomitent cu acțiunile pentru stingerea incendiului au fost evacuate bunurile materiale din interiorul a două camere ale locuinței.
Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Au ars: acoperișul și bunuri materiale aflate în interiorul casei (obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, documente, materiale textile, etc) și 10 baloți cu plante furajere, aproximativ 3 mc de lemn de foc și 2 mc de cherestea aflate în anexa din gospodăria învecinată.
Patru persoane au suferit atacuri de panică. Acestea au fost asistate de un echipaj de la SAJ la locul evenimentului.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza aparatului de gătit lăsat nesupravegheat.

ISU Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate