(VIDEO EMOȚIONANT) Cei mai buni dintre noi își poartă nenorocirile cu sufletul înainte. Restul…strigă în culori

0

„O voinţă puternică schimbă pe loc cea mai cumplită nenorocire într-o stare suportabilă” – STENDHAL

Nu cunoaștem întreaga poveste a acestui om însă a fost suficient acel minut filmat pentru a conștientiza cât de ingrați, ipocriți și superficiali suntem. Eterne victime ale unor nedreptăți sau atitudini care ne lezează, ne târâim de colo-colo carcasele schimonosite sub povara unor probleme hiperbolizate.

Există și oameni care au câștigat mai nimic la loteria vieții, care poate nu meritau un asemenea destin dar care sunt un exemplu al vieții care merită trăită, acceptată și niciodată luată ca pe un bun care se cuvine.

Nu știu câți dintre noi am schimba o zi din viața noastră cu una din viața lui iar asta nu denotă decât un singur lucru: în realitate, noi suntem cei cu dizabilități…

Introspecție cu folos!

Sursa video: Robert Elekes (facebook)

Le mulțumim celor care ne-au zdruncinat temeliile în această seară, era nevoie de un „punct zero”: omului care a înțeles cu adevărat esența vieții și celui care a surprins acest moment revelator.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate