Viața „pe cartelă”. Bolnavii cu dializă stau la cozi în Piatra-Neamț, ca să poată trăi (VIDEO)

0

Faptul că pandemia a pus în genunchi un sistem sanitar deja fragil este un adevăr care nu poate fi contestat de nimeni. Și personalul medical se resimte, iar frustrările pacienților cronici, grav afectați de restricțiile din spitale, sunt bomboana de pe coliva sistemului de sănătate. Însă, cadrele medicale au depus un jurământ, iar pacienții care au plătit o viață asigurări de sănătate nu au ales să se îmbolnăvească. O boală cronică, mai ales cum este aceea care necesită dializa, vine la pachet și cu alte afecțiuni.

Un pacient care merge la dializă la Piatra-Neamț reclamă faptul că oamenii sunt puși să aștepte afară, pe la ușile încuiate, deși personalul medical este la muncă, iar în interior triajul și scanarea cardurilor de sănătate se face, de asemenea, tot în cozi. Nici nu e de mirare că în 2020 a izbucnit un adevărat focar de COVID pe secție, gestionat foarte prost de autorități la acea vreme.

Citiți și: AUDIO: Revolta unui pacient dializat, mutat în SJU: „Suntem maltratați mai rău ca animalele. Noi NU avem COVID!”

Suntem convinși că toată lumea ar dori ca procesul să se poată desfășura mai repede și oamenii să nu fie puși să aștepte zeci de minute, o oră pe afară sau în zona de recepție. Întrebarea este… de ce nu se optimizează într-un fel procesul?

Majoritatea persoanelor sunt vârstnice, au probleme locomotorii și un sistem imunitar compromis care poate oricând ceda de la stress, de la stat în frig, în picioare și de la lipsa unei vorbe bune… Acești oameni suferă, nu au ales să fie bolnavi și vin la dializă ca să mai trăiască o zi, o lună, un an… câțiva ani. Unii sunt tăcuți, alții sunt nervoși, alții sunt resemnați. Așa gestionează ei situația în care se află.

Au plătit o viață ca să aibă, la un moment dat, sprijin de la sistemul de sănătate. Pentru ei… s-ar putea face ceva să le fie ziua mai bună înainte de a sta câteva ore conectați la un aparat care le filtrează sângele din corp? S-ar putea face în așa fel să nu mai aibă un sentiment de umilință pe lângă cel de povară a unei boli pe care nimeni nu o merită? Poate așa s-ar îmbunătăți și dialogul dintre cadrele medicale și pacienți și problemele, multele probleme, ar putea fi gestionate mai ușor și cu o inimă mai bună.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate