Viața micuței Maria, cu o tumoră cerebrală, depinde de 10.000 de euro (APEL UMANITAR)

0

„Să o salvăm și pe Maria…”

Maria, o minune binecuvântată de 4 anișori, din Neamț, are nevoie de ajutorul nostru.
O tumoră cerebrală care îi afectează și ochisorii îi pune viața în pericol. Șanse are de-a putea să-și recâștige sănătatea într-o clinică din Moscova. Dar, știți cum este? Banii și iar banii. Are nevoie de 10.000 de euro pentru tratamente. Împreună putem reuși să o ajutăm și să vină sănătoasă acasă.

Există un cont deschis pentru donații, dedicat Mariei:

  • COD IBAN RO74RZBR0000060022716849
  • Petcu Adriana
  • Raiffeisen Bank Roman

Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț și-a oferit susținere în acest caz, despre care Carmen Suciu ne spune mai multe, amintindu-și cu durere de pierderea propriei fetițe:

„Sunt zile, nopti, cand plansul ei imi sfasie sufletul! A plecat la cer cu mult timp in urma si totusi plansul a ramas aici, m-a ars, m-a facut scrum, apoi am putut sa fac din plansul ei, al fiicei mele o punte de iubire intre om si Dumnezeu. Am trecut prin Iad, imi gasisem culcus acolo pentru ca efectiv ma dezintegrasem. Pentru mine era copilul meu, sufletul meu, viata mea, pentru sistem doar un numar, o statistica!

Copiii bolnavi de cancer sunt o statistica pentru sistemul nostru, nimic mai mult, nu mai conteaza restul. Asa ca intotdeauna mi-am dorit sa fiu langa ei, acesti puternici si mici eroi, alaturi de famiile lor, sa nu mai cunoasca nimeni Iadul cunoscut de mine. Uneori este de ajuns si o imbratisare, o vorba buna, un umar pe care sa plangi, o mana sa nu cazi in prapastie. Impreuna cu noi, Asociatia Nascuta Inger si voluntarii sai, puteti fi o speranta, un zambet, o bucurie pentru acesti super eroi!

Intotdeauna voi fi recunoscatoare unui om, inginerul Mihai Tarata, pentru ca ne-a sustinut infinit in salvarea de vieti, pentru ca in fiecare viata salvata traieste si micuta mea!

Acum stiu ca si Maria va fi salvata, ca va veni acasa sanatoasa. Deocamdata este nevoie de 10.000 euro pentru interventia chirurgicala. Reusim impreuna sa o salvam si pe Maria, chiar daca de multe ori sunt coplesita de neputinta si lacrimi. Aici imi arde sufletul cel mai tare, cand viata unui copil este in pericol, cand se agata cu mainile sale micute de noi, toti cei carora ne pasa, cand devenim speranta.”

Cei care pot oferi ajutor o pot contacta pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Pentru donații, cu mențiunea Maria Bontaș:

  • Asociația Născută Înger
  • CUI: 36063530
  • RO58BTRLRONCRT0345309301
  • BANCA Transilvania Piatra Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate