Viață de artist… ADDA vine cu trenul să cânte la ziua comunei Războieni: „Mă simt ca în Asia Express, varianta românească”

0

Astăzi, 31 iulie, are loc Ziua comunei Războieni. Despre acest eveniment am scris mai multe aici – click.

În a doua parte a zilei manifestările se vor muta pe scena amenajată în primul platou al parcului, aici urmând să urce copii care vor interpreta muzică, cântăreți de muzică populară si ușoară, ansambluri folclorice, cum ar fi: ansamblul folcloric „Floricică de la munte”, Nemuritorii, Viorica Macovei, Mihaela Gurău, Vasilica Tătaru, Grigore Gherman și ADDA. Spectacolul va fi prezentat de Sabina Blanariu. Seara, începând cu ora 22:30, va avea loc un frumos foc de artificii.

Cunoscuta cântăreață ADDA este așteptată la Războieni cu brațele deschise, mai ales că a luat o pauză din cauza unor probleme de sănătate, însă viața de artist e departe de a fi una ușoară și lipsită de tot soiul de peripeții. ADDA e în drum spre Neamț… cu trenul, la clasa I, și experiența, se pare, nu este una tocmai fericită.

Mai jos puteți citi postarea scrisă de ADDA, cu haz de necaz, pe pagina sa de socializare:

Hai sa va zic un banc. Ieri am plecat la 6 dimineata. Eu la Jimbolia si Cata la Constanta. Eu am avut concert si el a avut eveniment. A facut vreo 200 de burgeri pe plaja. Well, dupa concert eu am fugit la Timisoara la aeroport sa ma intorc in Bucuresti la o nunta. Cata a venit dupa evenimentul lui, in Bucuresti sa ma ia de la aeroport si sa ma duca la nunta unde am stat pana la 4 dimineata.

Baietii au ramas in Jimbolia sa doarma, dar si ei sunt acum in drum spre Roman, unde tre sa ajungem si noi (sper ca nu peste vreo 2 saptamani avand in vedere ca suntem cu trenul). Ca sa ne ia si sa ne duca in Razboieni Neamt, unde cantam diseara.

Nici eu, nici Cata nu suntem in stare sa conducem, pentru ca, sincer, suntem efectiv rupti de oboseala, iar porumbelul voiajor nu era disponibil. Asa ca ne-am luat “belet” la clasa 1 cica. E ceva rau. Mie imi vine sa sar din tren. Ma simt ca in Asia Express, varianta romaneasca.

La noapte trebuie sa ne intoarcem in Bucuresti, dar cu duba. Sa traiesti duba! Nu mai zic nimic de rau niciodata despre tine. Promit! Tagadam tagaram si nu-s vreo fitoasa. Chiar nu sunt. Dar nu am fost de 12 ani cu trenul si constat ca nu s-a schimbat nimic. Ma uitam acum la Cata si radeam prin masti ca efectiv ziua de azi e un banc.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate