Pe 31 iulie are loc Sărbătoarea Războienilor. Ce surprize a pregătit administrația locală?

0

Sărbătoarea Războienilor, care se va desfășura în data de 31 iulie 2022, va prilejui un eveniment deosebit legat de finalizarea restaurării Monumentului Eroilor din parcul cu tei, și anume resfințirea acestuia, transmite primăria.

Administrația publică locală îi așteaptă pe toți cei care doresc să participe la evenimentele organizate cu acest prilej de sărbătoare pe platoul recent reconfigurat din zona monumentului, începând cu ora 11:00.

De asemenea, va avea loc și o ceremonie militară cu depunere de coroane, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la ridicarea de către ofiţerii Regimentului 15 Dorobanţi din Piatra-Neamţ a monumentului dedicat eroilor de la Valea Albă – în urma luptelor din 26 iulie 1476, unde, marele Ştefan Voievod a susţinut una din cele mai mari bătălii ale sale împotriva armatei otomane, condusă de Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Atribuirea denumirii de ,,Războieni” Regimentului 15 Dorobanţi, prin Înaltul Decret nr. 2329 din 11 iulie 1891, a determinat preocupări pentru adâncirea cunoaşterii acestui moment important al trecutului militar naţional.

Tot duminică va avea loc în premieră un spectacol medieval constând într-o scurtă reconstituire a unei înfruntări între moldovenii lui Ștefan cel Mare și turcii lui Mahomed al II-lea, urmată de o prezentare de echipament și armament specific perioadei. Prima parte se va desfășura la Monumentul Eroilor căzuți în lupta de la Valea Albă, iar a doua parte la scena din parcul cu tei.

Anul 2022 se vrea a fi anul în care Sărbătoarea Războienilor să aibă aceeași amploare și însemnătate ca edițiile desfășurate anterior pandemiei de COVID 19.

În acest sens, administrația publică locală a făcut eforturi deosebite ca atât locația în care se ține sărbătoarea, parcul comunal, cât și programul acesteia să se ridice la nivelul așteptărilor participanților, indiferent de vârstă sau preferințe.

Referitor la locație, respectiv parcul cu tei din comuna Războieni, acolo s-au desfășurat doua proiecte.

Un proiect a fost de restaurare și punere în valoare a Monumentului Eroilor căzuți în lupta de la Valea Albă, proiect finanțat în parte prin fonduri europene, acesta fiind primul proiect de restaurare completă a monumentului dupa 125 de ani de la construirea lui.

Un alt proiect a fost reamenajarea parcului comunal prin excavare și relocare de pământ, aducerea și nivelarea a aproximativ 100 tone de pământ din alte zone, însămânțarea de iarbă, montarea de alei, bănci și coșuri de gunoi în vederea creării unui platou care să pună în evidență Monumentul Eroilor și unui platou în fața scenei din parc. Acest proiect s-a desfășurat cu angajatii primăriei și beneficiarii de venit minim garantat.

Referitor la programul zilei de duminică, și în acest an avem onoarea să beneficiem de prezența reprezentanților Armatei Române, a drapelului de luptă și a gărzii de onoare a Batalionului 634 Infanterie din Piatra-Neamț, lucru care face ca Sărbătoarea Războienilor să fie unica sărbătoare din mediul rural unde are loc ceremonialul militar și defilarea Armatei Române.

Aceste activități vor demara după oficierea slujbei de la Mănăstirea Razboieni, mai precis începând cu ora 11:00 și vor mai conține: alocuțiuni ale oficialităților prezente, depuneri de coroane și un scurt program artistic al elevilor Școlii Gimnaziale “Constantin Virgil Gheorghiu” Războieni.

Un moment deosebit în cadrul manifestărilor din prima parte a zilei de duminică va fi resfințirea Monumentului Eroilor căzuți în lupta de la Valea Albă.

Vor fi prezente două trupe de reconstituiri medievale, “Străjerii Cetății Neamțu” din Târgu Neamț și “Ignis Vultus” din Iași.

La baza sportivă din parcul comunal vor avea loc manifestari sportive, iar în al doilea platou al parcului cu tei se vor afla locuri de distracție și terasele comercianților.

În a doua parte a zilei manifestările se vor muta pe scena amenajată în primul platou al parcului, aici urmând să urce copii care vor interpreta muzică, cântăreți de muzică populară si ușoară, ansambluri folclorice, cum ar fi: ansamblul folcloric „Floricică de la munte”, Nemuritorii, Viorica Macovei, Mihaela Gurău, Vasilica Tătaru, Grigore Gherman și ADDA. Spectacolul va fi prezentat de Sabina Blanariu.

Seara, începând cu ora 22:30, va avea loc un frumos foc de artificii.

Cu speranta că programul conceput va acoperi majoritatea gusturilor și cerințelor, că noul aspect al parcului comunal și al Monumentului Eroilor va satisface majoritatea cetățenilor, administrația publică locală vă așteaptă cu drag la cea mai frumoasă sărbătoare din zonă, SĂRBĂTOAREA RĂZBOIENILOR.

Reușita acestei manifestări depinde de prezența dumneavoastră într-un numar cât mai mare, de modul în care vom ști să ne bucuram de acea zi, să apreciem faptele de vitejie care s-au petrecut pe aceste meleaguri, dar și să ascultăm o muzică bună și, de ce nu, să savurăm o bere rece și o porție de mici alături de rude, de prieteni și de oameni dragi.

a transmis bibliotecarul Dan Lupei

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate