Vernisajul expoziției “Sportul, Performanță și Pasiune”, la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț

1

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț și Complexul Muzeal Județean Neamț a organizat miercuri, 13 iulie 2016, o expoziție inedită dedicată reușitelor sportivilor nemțeni în competiții naționale și internaționale.
Expoziția denumită “Sportul, Performanță și Pasiune” s-a desfășurat la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț și a debutat cu un colocviu coordonat de Gheorghe Paisa (directorul executiv al DJST Neamț) și muzeograful Dan Mihăilescu, în care au fost rememorate momente importante din carierele câtorva dintre cei care au marcat istoria sportului nemțean.
Pentru început, directorul executiv al DJST Neamț a prezentat un scurt material în care a fost elogiată munca și activitatea familiei Constantin și Maria Săvinescu, familie care a pus bazele primei echipe feminine de volei în oraşul de la poalele Pietricicăi.
Un moment emoționant, în cadrul colocviului, a fost discursul susținut de canotoarea Lenuţa Sansu Dabija, campioană națională și participantă la J.O. de la Montreal, dedicat celei care i-a îndrumat pașii în cariera sportivă.

„Este o bucurie pentru mine să pot vorbi despre doamna Garoafa Cantemir. A fost îngerul meu păzitor, pentru că, la un moment dat, vine cineva care îți deschide o altă cale. Doamna Garoafa a înființat la Piatra-Neamț prima secție de canotaj, iar eu am fost printre primele eleve selecționate de dânsa. De asemenea, a fost primul antrenor al C.S. Ceahlăul care a obținut medalii olimpice pentru acest sport”, a menționat prof. Lenuţa Sansu Dabija.

De asemenea, un capitol aparte a fost rezervat și primei mari performanţe a handbalului nemţean la nivel de seniori, care, în 1996, a câştigat, prin echipa Fibrex-Zimca Săvineşti, medalia de argint a Diviziei A la handbal masculin.

Tot în cadrul colocviului, Gheorghe Paisa, directorul executiv al DJST Neamț, a acordat plachete unor dascăli sau familiilor acestora pentru activitatea întreprinsă în sport, dar și unor persoane care au muncit în slujba sportului având altă titulatură decât aceea de profesor sau antrenor.

Manifestarea a fost încheiată cu vizitarea expoziției, unde cei prezenți au putut admira trofee, medalii, tricouri, dar şi fotografii ale oamenilor din lumea sportului care în timp au făcut cunoscut în lume numele judeţului Neamț.

Expozitia va putea fi vizionată până la finalul lunii septembrie.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. das reich spune

    O initiative frumoasa! Felicitari!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate