VECHI ATESTĂRI DE RESURSE ENERGETICE ÎN JUDEŢUL NEAMŢ

Pe baza unor documente existente la Direcţia Judeţeană Neamţ a Arhivelor Naţionale, a cercetărilor unor specialişti, s-a constatat că folosirea energiei apelor, pe cuprinsul judeţului Neamţ, are o vechime considerabilă. Sunt semnalate, de pildă, morile de gios de tîrg la strâmtura Moldovei (Roman 1458). În acelaşi an, sunt amintite şi ştezele acţionate tot de forţa apei mai gios de tîrgul Roman.
În anul 1462, septembrie 15, într-un document rămas de la Ştefan cel Mare, se menţionează moara Mare care este pe Bistriţa la Piatra […], o moară de apă pe Cracău şi alta la gura Cuiejdiului.
Pivele şi fierăstraiele erau amplasate cu precădere pe Valea Bistriţei, al căror număr mare este semnalat încă din secolul al XVII-lea. Unele documente se referă la puncte care adăpostesc resurse de petrol, cărbune şi altele. Astfel, în 1926, sunt consemnate mine de petrol în perimetrul fostei comune Siliştea (azi Români ), cu precădere la punctul numit Dealul Morii, iar mine de cărbuni sunt semnalate la punctele Babele şi Lespedele, din comuna Tazlău. Conform altor documente, cele mai vechi forări de petrol în judeţul nostru încep în 1904, pe terenul moşiei Doamna, din comuna cu acelaşi nume (azi Viişoara) fiind instalate sonda nr. 1, la punctul Bighera şi în 1906 sonda nr. 2 la punctul Gliguţă, forajele fiind efectuate după modelul canadian. Exploatarea propriu zisă începe în 1917, întreruptă din cauză că nu era rentabilă.
Resurse de petrol, păcură, ţiţei, ozocherită, gaze, hidrocarburi (documente din 1939) au fost semnalate şi pe fostul domeniu Hangu, Ceahlău, Bistricioara, Călugăreni, Galu, Farcaşa şi Buhalniţa, însă nici acestea nu au fost valorificate, deşi exista Societatea Anonimă Minieră Hangu, cu sediul la Iaşi, constituită încă din 4 ianuarie 1923.
Pentru morile de apă de-a lungul Bistriţei şi a afluenţilor săi, se cunosc unele schiţe, proiecte şi planuri ale acestora, executate în deceniul patru al veacului trecut.
Sunt câteva date, credem sugestive, care pot sta mărturie şi desigur, la dispoziţia specialiştilor, în eventualitatea revitalizării unor asemenea puncte de resurse energetice şi a punerii în valoare a unor importante zăcăminte utile, acolo unde este posibil şi rentabil.

Prof. Radu Gheorghe