Văruitori, mâzgălici și păcălici

În ultima perioadă, o parte din presa locală s-a împărțit în două tabere principale: tabăra mâzgălitorilor și tabăra văruitorilor. Unii iau bani ca să mâzgălească adversarii celui care plătește sau mâzgălesc ca să fie plătiți să se oprească. Ceilalți iau bani ca să dea cu var. Cele două tabere se apostrofează numindu-se reciproc șantajiști, respectiv pupincuriști.

Văruitorii au apărut deoarece piața media a fost invadată de mâzgălici, și cei prinși în ploaia de deconspirări sau lături, insinuări și minciuni au avut nevoie de cineva care să le repare imaginea. Desigur că, la fel ca în toate meseriile în care reprezinți alți oameni, se mai întâmplă să văruiești și vreun vinovat sau să mâzgălești un nevinovat, dar asta nu înseamnă că din acel moment ești un nenorocit de jurnalist, avocat, PR-ist, șantajist etc., ci doar ești o persoană care face o meserie din care câștigă bani, căci nu trăiesc cu aer nici jurnaliștii mâzgălici, nici cei care văruiesc.

Este adevărat că un jurnalist trebuie să aibă coloană vertebrală, nu neapărat să fie ”deontolog”,  căci cuvântul ”deontolog” nici nu există în dicționar. Această coloană vertebrală înseamnă să nu treci cu vederea lucruri grave ce se întâmplă în jurul tău. Ideea este să reușești să faci contracte în urma cărora să iei bani pe ce scrii, nu pe ce nu scrii. Chiar credem că aceasta este o soluție de succes pe care am aplicat-o în presa locală deoarece, având de multe ori relații comerciale de promovare cu cei pe care-i criticăm, avem posibilitate să și forțăm în interes public remedierea deficiențelor criticate, ba chiar să lăudăm și să îi promovăm pe cei care le rezolvă.

Totul se învârte în final în jurul banilor și cine spune altceva este un mincinos ipocrit. Ratingul îl faci într-adevăr cu articole de anchetă, știri proprii și editoriale care să nască dezbatere iar banii prin promovare, mâzgăleală sau văruială, căci pe anunțuri, sumele încasate sunt absolut derizorii. Așadar, diferența principală între mâzgălitori și văruitori este că văruitorii sunt obligați să fie performanți și să aibă în spate rating, adică să muncească pe brânci, căci nimeni nu vrea să fie lăudat, promovat sau să i se repare imaginea într-o publicație citită de 10 oameni. De partea cealaltă, ca să fii mâzgălitor nu ai nevoie decât de o pagină de internet pe post de ventilator în care să arunci cu răhăței. Poți să fii total incompetent și fără nici un rating,  ideea e să calomniezi încontinuu.

Concluzia este că oricine poate mâzgăli pe oricine, dar ca să ”văruiești” ai nevoie de un meseriaș serios care să muncească și să știe ce face ca să nu îți cadă varul în cap a doua zi. Deci, într-o logică elementară, cei care văruiesc sunt mai deștepți, muncesc mai mult și sunt mai bine plătiți, ca să nu mai vorbim că cei care plătesc de fiecare dată o fac cu bună dispoziție când dau banii unui om care face ceva pozitiv și cu multă încruntare și încrâncenare când plătesc pe cineva ca să mâzgălească un dușman sau să nu îl mai mâzgălească pe el.

Pentru amuzament putem aminti pe final și de o specie nouă în presa locală. O specie pe cât de nervoasă, pe atât de amuzantă. Ei sunt ”devastatorii”. Aceștia sunt niște necalificați care au în dotare ”bâte, ciocane, răngi și o sacoșă cu dejecții” cu care zic ei că pot demola pe oricine. De fapt, sunt niște mici păcălici cu aere de demolatori care fac într-adevăr gălăgie și deranj, dar nu pot demola cu știința și dotarea lor decât construcții ușoare, de genul unor cotețe sau WC-uri. Cine are de demolat ceva serios apelează tot la oameni cu studii superioare, ingineri constructori  și proiectanți, căci dacă nu știi să demolezi o construcție mai mare, ea cade pe tine. Chiar de asta există legi care interzic necalificaților să se apuce de demolat fără un plan făcut de un calificat în construcții.

Iosub Robert

P.S.: Ce nu înțeleg cei din presa locală din Neamț este că împărțirea lor pe tabere le face foarte mult rău bucurând atât politicul cât și administrativul nemțean care nu doar că se amuză copios, ci unii chiar alimentează dihonia dintre jurnaliști. Din păcate, mulți colegi din presă, mai puțin mobilați neuronal, nu au înțeles încă faptul că pentru mulți dintre cei care ne plătesc serviciile nu valorăm nici doi lei ca oameni sau ca jurnaliști. Suntem doar niște trenuri de imagine în care cei care se urcă plătesc bilet și nu de puține ori folosesc toaleta în timp ce se află în gară. Deci, să ne rupem capul în continuare în presă, ca niște gladiatori adevărați ce suntem, spre amuzamentul șmecherilor din tribună.