Valoarea unui „nu știu” asumat chiar și-n al 12-lea ceas…

0

În condițiile în care noi, cei din redacție, am obosit să scriem despre acest subiect, este absolut firesc ca și voi, cititorii, să aveți zero interes pentru a mai citi. Înțelegem și recunoaștem că în ciuda numeroaselor critici sau acuze lansate la adresa noastră, rezonăm cu voi.

În urma protestelor de ieri, din fața Teatrului Tineretului, ne-am gândit că ar fi corect să aflați și poziția noastră (rectific, a mea, ca autor al acestui articol) cu privire la modul în care a fost și este gestionată pandemia de coronavirus. Ca o primă mențiune, s-a vehiculat în spațiul public – și aici nu mă refer doar la publicația ziarpiatraneamt – ideea potrivit căreia jurnaliștii sunt plătiți (cu bani grei, dom’le!) să promoveze isteria unui virus în care mulți dintre voi nu credeți – nimic mai greșit. Nimeni nu a fost și nu este remunerat pentru a transmite informațiile pe care le primim la rândul nostru de la DSP, Prefectură și alte instituții abilitate.

Am considerat că este nu doar necesar ci mai degrabă vital ca oamenii (implicit noi) să știe cum se poate transmite acest virus, cum se pot proteja, cum se manifestă și la ce ar trebui să ne așteptăm cu toții. Am căutat în permanență studii publicate în presa internațională, am citat oameni de știință care au ajuns la niște concluzii și care au recunoscut mai direct sau mai voalat că încă nu dețin suficiente informații pentru a putea crea o armă sigură.

Din nefericire, poziția noastră este una extrem de ingrată pentru că ne-am trezit între ciocan și nicovală. Nici noi nu știm, la această oră, cum este mai bine să procedăm cu propriile noastre familii, nu știm dacă beneficiile unui vaccin apărut alarmant de repede depășesc riscurile unei îmbolnăviri, așa cum se susține, știm doar că acest virus există și că uneori se poate manifesta agresiv iar alteori poate trece neobservat. Ceea ce putem spune cu certitudine este că simptomatologia este strâns legată de afecțiunile preexistente, ca și în cazul gripei – un virus care nu a fost mediatizat până la refuz dar care a făcut și el numeroase victime de-a lungul anilor – și mai știm că uneori oamenii tineri mor… inexplicabil, iar acest lucru nu se întâmplă de ieri, de azi, de acum 2 ani.

Am înțeles de ceva vreme mecanismul din spatele furiei oamenilor, furie pe care nu o condamn. Atunci când ți se transmit informații care astăzi au titlu informativ, mâine se transformă în măsuri obligatorii iar poimâine par să nu mai fie de actualitate, nu poți să nu te simți ca un cobai al unui experiment social gândit și pus în aplicare într-un mod mizerabil. În esență, cred că fiecare om are pretenția să i se spună adevărul, iar un simplu „nu știm, nu avem suficiente date, încercăm să vedem cum e bine” ar fi valorat cu mult mai mult decât o tonă de măsuri impuse uneori prea devreme, alteori tardiv, și de multe ori fără rost, selectiv, cu derogări în funcție de cum bate vântul. Nu s-a procedat corect.

Dezbinarea și ura nu ajută, oameni buni. Fiecare este liber să creadă sau nu în existența coronavirusului, să se vaccineze sau să refuze, să se simtă umilit, înjosit, tratat ca un imbecil – sunt reacții care nu sunt de condamnat. Singurul lucru regretabil este că nu am înțeles (încă) faptul că în România nu se respectă nicio regulă a bunului simț, începând de la autorități și terminând, deseori, cu noi, oamenii de rând.

Nu are nimeni dreptul de a vă spune cum ar trebui să procedați în situația de față. Vaccinați-vă dacă voi considerați că așa vă protejați sau nu o faceți dacă simțiți că vă asumați un risc mult prea mare, însă în timp ce cântăriți argumentele pro/contra încercați să vă asumați deciziile fără a arăta cu degetul în direcția greșită, pentru că despre asta este vorba în final, despre asumare.

N.red: Nu știu dacă voi alege vaccinarea sau nu, încă mă documentez, filtrez, procesez și într-un final, cel mai probabil intuiția va fi cea care va decide pentru mine…nu condamn pe nimeni pentru că am înțeles că atât se poate. Mi-e greu doar să accept faptul că am avut neșansa de a mă fi născut într-o țară a absurdului…si că m-am resemnat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate