Urmează ca prietena ta să fie mamă? Iată cum să fii un sprijin pentru ea!

0

Vestea că una dintre prietenele tale urmează să aibă un copil este una care produce o mulțime de emoții, atât pentru apropiați, cât și pentru viitoarea mămică. În acest context, responsabilitățile tale de a fi un sprijin pentru ea pot părea amplificate, însă adevărul este că sunt doar câteva lucruri esențiale cărora va trebui să le acorzi mai multă atenție. 

Iată cum să îți susții prietena pe parcursul sarcinii:

Oferă-i spațiu personal 

Frecvența momentelor în care vă veți vedea va scădea cel mai probabil, asta pentru că programul și stările ei vor fi diferite față de cele cu care v-ați obișnuit. Oferă-i spațiul de care are nevoie, însă nu pierde complet legătura cu ea. Păstrează echilibrul relației voastre și încearcă să vă vedeți în măsura în care sunteți amândouă disponibile. Nu ai nevoie să ieși la o cafea în oraș pentru a-i trimite o melodie nouă sau o glumă pe care ai descoperit-o. Lucrurile mici vor face diferența în relația voastră. 

Nu îi da prea multe sfaturi

Poți chiar să nu-i dai sfaturi deloc, doar dacă îți va cere ea în mod direct. Viitoarele mămici sau proaspetele mămici sunt încărcate de sfaturi din toate părțile și tot ceea ce vei face dacă contribui la acest obicei va fi să devii un factor suplimentar de oboseală pentru ea. De cele mai multe ori va ști singură de ce are nevoie, tu doar trebuie să fii acolo pentru ea pentru a o asculta. În plus, experiențele voastre s-ar putea să fie foarte diferite, așadar nu considera că sfaturile tale vor fi în mod obligatoriu utile pentru ea. 

Răsfaț-o din când în când 

Pe lângă opțiunile de cadouri pentru gravide care sunt cu adevărat emoționante și o vor ajuta să își amintească de momentele frumoase prin care trece, există și cadouri pe care i le poți dedica exclusiv ei. Sarcina poate deveni o perioadă dificilă emoțional pentru mămici, așadar ajut-o să se simtă bine și cumpără-i ciocolata preferată sau ia-o cu tine la un film bun. Cadourile țin doar de creativitatea ta și nu este obligatoriu să fie costisitoare, ci doar oferite cu considerație. Dacă vrei totuși să îi cumperi un cadou pe care să-l păstreze amintire, poți intra pe Krbaby.ro și să-l alegi pe cel potrivit pentru ea. Ai o mulțime de variante la dispoziție, de la rame foto și până la kit special de mulaj pentru burtică.

Fii o bună ascultătoare

Prietena ta va avea nevoie de prieteni cu care să poată vorbi despre emoțiile prin care trece odată cu sarcina și despre viața ei de zi cu zi în afara familiei. Nu trebuie să devii pentru ea un jurnal personal, însă fii un ascultător bun atunci când are nevoie. Validează-i emoțiile, iar dacă este posibil, poți încerca să o faci să mai uite despre problemele sarcinii abordând și alte subiecte în afara ei. Statutul ei va fi mai mult decât cel de mamă, așadar nu fii tu cea care o limitează exclusiv la discuții despre copii. 

În final, nu trebuie să te dai complet peste cap pentru a fi un sprijin atunci când prietena ta urmează să aibă un copil. Vei avea, desigur, nevoie de mai multă empatie și mai multă răbdare, însă prietena ta va aprecia relația voastră la fel cum o făcea și înainte, chiar dacă perioada sarcinii va aduce unele schimbări cu ea.

Sursa foto: Unsplash.com

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate