O familie sfâșiată de durere – Tânărul tată s-a stins la doar 31 de ani

0
ISU Neamț

În articolul anterior vă informam despre un caz deosebit de grav. Astăzi, la orele prânzului, echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț au fost solicitate să intervină pentru degajarea unei persoane electrocutate pe acoperișul unei case din satul Stejaru, localitatea Farcașa.

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de paramedicii sosiți la fața locului și a manevrelor de resuscitare, tânărul în vârstă de doar 31 de ani s-a stins.

Potrivit martorilor, acesta s-a urcat pe acoperișul unei anexe din gospodărie, aflată în construcție, moment în care a atins firele electrice și a fost electrocutat.

În urma lui a rămas o familie copleșită de durere, doi copilași minunați de care suntem convinși că va avea grijă de acolo… de sus.

Comunicat oficial ISU Neamț:

Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre faptul că o persoană s-a electrocutat în satul Stejaru din comuna Farcașa.
La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
Ajunși la locul evenimentului,  forțele de intervenție au constatat că pe acoperisul unei case in construcție se afla un bărbat în stop cardio respirator. Imediat s-su început efectuarea manevrelor de resuscitare.
Din păcate,  bărbatul în vârstă de 31 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare,  fiind declarat decesul.
După ce se vor efecua cercetările cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul, pompierii vor coborî victima de pe acoperișul construcției și o vor preda unui echipaj de la Serviciul Medicină  Legală.
Furnizorul de energie electrică a fost înștiințat pentru a întrerupe alimntarea cu energie electrică.

Din păcate, nu știm niciodată când ne vine sfârșitul. O vorbă de la bunici îmi răsună în minte: „Copile, să știi că Dumnezeu îi va lua întotdeauna lângă el pe cei mai buni dintre noi, exact așa cum tu, când mergi printr-o grădină, culegi mereu cele mai frumoase flori…”. Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Odihnă veșnică, suflet bun…

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate