Unde să mai facă copiii sport? Nu interesează pe nimeni…

0

Când vorbim despre sportul de masă, ne gândim la cluburile sportive şcolare, liceele cu program sportiv, dar și la cluburile private apărute în zonele urbane, chiar și în cele rurale din România.
Și să nu uităm, sportul de masă reprezintă baza sportului de performanță

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț (DJTS) a susținut o conferință de presă, iar la final am am pus o întrebare prin care am încercat să aflăm unde ar putea copiii (care provin din familii cu venituri reduse) să practice sport. Cei de la DJTS Neamț ne-au spus că acest aspect nu intră în competența lor, ci întră în atribuția Cluburilor școlare.

„Există acele Cluburi școlare, de pildă Clubul Școlar Piatra-Neamț, care primește copii din tot județul. Sunt mulți copii, chiar din zone limitrofe, care vin la programe de pregătire handbal, fotbal, atletism.”, a declarat Gheorghe Paisa director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Neamț.

În finalul anului trecut s-a desfășurat „Cupa Satelor”, o competiție organizată de Federația Română de fotbal (FRF), pentru copiii care încă nu împliniseră vârsta de 13 ani, din mediul rural. Practic, fiecare sat, comună, putea să își facă o echipă de fotbal. Din Neamț, s-au înscris 19 echipe, încheiat cu un turneu de 4 la Tămășeni, fiind câștigat de cei din Făurei, care vor merge mai departe, la o fază zonală. E o competiție care a primit un feedback extraordinar. Cu siguranță, FRF, Direcțiile de Sport, se vor implica și în viitor și vor pune în practică astfel de idei.”, a menționat Cristi Vornicu, oficial FRF.

Un aport determinant îl au și profesorii de educație fizică din școli. Ei sunt cei care observă aptitudinele copiilor și îi pot îndruma spre practicarea unui sport de performanță.

Astfel, copiii care doresc să practice un sport, în afara programului școlar, o pot face prin intermediul Cluburilor sportive, fie ele de stat sau private.

„Ideea s-ar prezenta cam în felul următor: la stat, nu se cer bani pentru activitatea copilului, rolul profesorului, antrenorului (salariat la LPS sau la CSS) este să caute soluții, să crească sportivi. La Cluburile private acestă activitate se plătește.”, a punctat Marcel Mihalcea, din cadrul DJST Neamț.

Concluzia pe care o tragem, nimănui nu-i pasă că tinerii din Neamț, în special de cei din aglomerările urbane, care nu prea mai au unde să facă mișcare gratis. Curțile școlilor nu mai sunt accesibile după program, terenurile de sport dintre blocuri au dispărut ca să facă băieții deștepți bani din parcări, iar leafa bugetarilor merge, timpul trece și sportul îi lasă rece…

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate