Un veac de istorie, un Iorga prin efemer -Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Pângărați

1

Sub titulatura „Un veac de istorie, un Iorga prin efemer” , la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Pângărați, a avut loc un spectacol omagial, dedicat Centenarului Marii Uniri.

Despre acest eveniment se poate spune că a adunat toată iubirea față de neam, care poate dăinui în inimile dascălilor și ale elevilor de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Pângărați. „Niciodată aceste suflete nu au fost mai motivate în a arăta că pot face ca frumosul și autenticul, să își găsească locul în școala românească. Maniera artistică în care s-au prezentat copiii pe scenă a fost sădită și atent măiestrita de către  minunații mei colegi, cadre didactice care respiră dragoste pentru profesie.” a declarat doamna Carmen Muraru, directorul Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga”. Din spusele doamnei director Carmen Muraru, am înțeles că toate cadrele didactice au fost implicate în bunul mers a acestui eveniment. De aceea, pentru ai da Cezarului ce este al Cezarului, îi vom enumera, cu scuzele de rigoare dacă voi omite pe cineva : Prof. Limba și literatura română – Diana Tudurachi și Simona Coscaru ; Prof. matematică: Ramona Popescu și Irina Manolache; Educatoare: Hiliuta Adriana, Ilioaia Elena, Doina Mâță, Chișor Mariana și Borș Georgiana; Invățători: Nemțanu Elena, Gheți Anita, Hoșteanu Mihaela, Bumbu Rodica, Corfu Vasile, Roxana Ifrim, Muraru Dumitru, Mantea Nicoleta, Meza Felicia; Prof. Educație fizică: Bancu Cezar și Ghenta Lavinia; Prof. Educație plastică: Hasna Nicoleta ; Prof. istorie: Chibea Tiberiu; Prof. chimie: Florica Săndulescu; Prof. religie: Bogdan Alistar ; Prof. Engleză: Ifrim Geanela; Prof. Franceză: Liviu Lungu și doamna Toma, profesor de fizică.  Copiii au arătat tuturor că talentul își are izvorul în motivație și dacă au fost binecuvântați cu asemenea dascăli, ei au recompensat cu devotamentul față de spectacolul artistic dedicat Centenarului Marii Uniri.  Oamenii din umbră, în pesoanele doamnelor Lucia Antonoaea, secretarul școlii; Manuela Zaharia, contabil și Ioana Vinca, administrator au sprijinit cu toată dedicația organizarea acestui program, astfel încât nimic să nu rămână în dezechilibru.  Colectivul  Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” mulțumește domnului Viorel Crețu și firmei Nord Arin, doamnei consilier local  Doinita Ciocan și doamnei Mihaela Luca de la Compania de informatică- P. Neamț, pentru sprijinul acordat în realizarea acestui eveniment(și nu numai) și nu în ultimul rând,Primăriei și Consiliului Local Pângărați. Salutară a fost prezența în sală a distinșilor reprezentanți ai ISJ Neamț în persoana domnului Inspector Școlar General adjunct, Ioan Milea și a doamnei inspector școlar teritorial Gabriela Pușcălău. A răspuns invitației organizatorilor, domnul Daniel Chirilă, director al A.J.O.F.M – Neamț. În sală au fost prezenți domnul Petru Bordea, primarul comunei și domnul viceprimar Mancaș Petronel, împreună cu toți membrii Consiliului Local. După oficierea slujbei de pomenire a eroilor, părintele arhimandrit Petroniu Marin, Stareț al Mănăstirii Pângărați și-a asumat rolul de spectator, însoțit fiind de alți doi preoți ai aceleiași mânăstiri.

Invitați speciali pe scena evenimentului, au fost domnul Ghiță Dandu, rapsod popular din comuna Pângărați și domnul Marius Coșerariu însoțit de doamnele profesoare Cristina Marin și Elena Ropotoaia, membri seniori ai grupului folk „EU CRED”.

Cristian M.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Nicolae spune

    Bravo pentru initiativa!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate