Un ultim omagiu pentru Cornel Nicoară. Actorul și-a mutat scena în Ceruri

1

Cine dorește să aducă un ultim omagiu actorului Cornel Nicoară, o poate face la Capela Bisericii “Trei Ierarhi” din Piatra-Neamt (lângă colegiul Petru Rareș) începând de astăzi (vineri), orele 17. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la orele 12.

Acesta este mesajul transmis de cei apropiați care îl vor conduce pe ultimul drum mâine pe cel care a fost actorul Cornel Nicoară.

Trupul neînsuflețit al îndrăgitului actor care abia împlinise 83 de ani, fost director al Teatrului Tineretului, a fost găsit de către pompierii pietreni în timpul intervenției pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în apartamentul în care acesta locuia (detalii aici – click).

Cornel Nicoară s-a născut pe 20.10.1938 la Câmpia Turzii, în Cluj. A fost absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1965, clasa Moni Ghelerter) și angajat prin repartiţie la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, al cărui director a fost.

„Acum, după ce au trecut atâţia ani, totul pare simplu. Trăiam cu autofinanţarea deasupra capului. Între sute de panouri cu protecţia pădurilor şi câteva numere pe an din “Zig-Zag” (surse de completare ale nimicului pe care-l primeam cu “generozitate” de la stat), ne-am străduit să facem spectacole adevărate, de teatru cinstit. Niciodată nu am simţit spectatorii aşa de aproape de noi şi de problemele noastre ca atunci! Au fost şi performanţe, au fost şi neîmpliniri dar memoria sufletului reţine doar lumina! Lumea venea la teatru, spectacolul era pentru ei o sărbătoare, simţeam că spectatorii au nevoie de noi. Am muncit mult dar am şi fost răsplătiţi pe măsură: aplauzele miilor de spectatori care umpleau sălile teatrului! A fost frumos!”, spunea Cornel Nicoară despre experiența anilor petrecuți în Teatrul Tineretului.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mai jos, mesajul transmis de Teatrul Tineretului în memoria lui Cornel Nicoară:

„Cale luminoasă, domnule CORNEL NICOARĂ!

Echipa Teatrului Tineretului îşi exprimă regretul pentru trecerea la cele veşnice a renumitului actor CORNEL NICOARĂ, director al acestei instituții între martie 1986 – ianuarie 1989, respectiv septembrie 2001 – mai 2006.

Născut pe 20 octombrie 1938 la Câmpia Turzii, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1965 la clasa profesorului Moni Ghelerter, fiind repartizat în același an la TT.

Numele său este consonant cu o perioadă de peste 30 de ani din istoria TT.

Dintre cele peste 70 de spectacole în care a jucat, menționăm doar câteva: Cetăţeanul din stal — „Nu sînt turnul Eiffel“ de E. Oproiu, regia Ion Cojar (1965), Vasile Vasile — „Sfîntul Mitică Blajinu“ de A. Baranga (1965), Wangel — „Femeia mării“ de Ibsen, regia Gabriel Negri (1966), Franklin — „Arden din Kent“, regia Andrei Șerban (1966), Leul — „Afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’“ de A. Popovici, regia Ion Cojar (1966), Mache — „Amici“ de I. L. Caragiale (1967), Răzvan — „Răzvan şi Vidra“ de B. P. Haşdeu, regia G. Negri (1967), Gralla — „Act veneţian“ de C. Petrescu, regia G. Negri (1967), Nea Luca — „33 scrisori anonime“ de Gh. Meheș, regia Zoe Anghel Stanca (1967), Poliţistul — „Omul cel bun din Sîciuan“ de B. Brecht, regia Andrei Șerban (1968), Dr. Jüttner — „Heidelbergul de altădată“ de W. Meyer, regia G. Negri (1969); Förster, Nero — „Britannicus“ de Racine, regia Aurel Manea (1969), Tamburul major — „Woyzeck“ de Büchner, regia Radu Penciulescu (1970), Noe — „Arca bunei speranţe“ de I. D. Sîrbu, regia Călin Florian (1970), Roş împărat — „Harap Alb“, un spectacol de Zoe Anghel (1970), Brănescu — „Ultima oră“ de Mihail Sebastian, regia Emil mandric (1972), Aslak — „Peer Gynt“ de Ibsen, Vanea — „Marfă vie“ de Arout (1972), Sadi — „Nastratin Hogea“ de M. Florian, Michel Olandezul — „Inimă rece“ de E. Covali, Directorul liceului — „Zigger-Zagger“ de P. Terson, Capulet — „Romeo şi Julieta“ de Shakespeare (1974), Moşul — „Matca“ de M. Sorescu, General Wallace — „Dosarul Andersonville“ de Levitt (1975), Dergaciov — „Vara trecută la Ciulimsk“ de Vampilov, Tom Moody — „Băiatul de aur“ de C. Odets, Tatăl — „Timpul în doi“ de D. R. Popescu (1976), Riborasta — „Muntele“ de D. R. Popescu, Falstaf — „Nevestele vesele din Windsor“ de W. Shakespeare, Protopopov — „Trei surori“ de A. Cehov (1978), Mihai — „Mihai Viteazul“ de Emil Mandric şi Paul Findrihan; Portos – „Cei trei mușchetari“, după Al. Dumas (1979), Jupiter în „Muștele” de Jean-Paul Sartre, regia Laurențiu Ulici (1982), Kaminski în „Zât, moarte, zât …!” de Saulius Saltenis, regia: Irena Buciene (1982), Popa Spiridon în „Pragul albastru” de Ion D. Sârbu, regia Mircea Cornișteanu (1983), Şamraev în „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Nicolae Scarlat (1984), Agamemnon în „Troilus și Cresida” de William Shakespeare (1989), regia Ștefan Iordănescu, Contele Hufnagel în „Opereta” de Witold Gombrowicz, regia Cristian Pepino (1992), Simon în „Bădăranii” de Carlo Goldoni, regia Louise Dânceanu (1994), Președintele Consiliului de Stat în „Leonce și Lena” de Georg Büchner, regia Nicolae Scarlat (1995), Egeu – „Visul unei nopți de vară“ de W. Shakespeare, regia Vlad Massaci (2000), Take – „Tache, Ianke și Cadâr“ de V. I. Popa, regia Cristi Juncu (2000), Iorgu Langada – „Votați… ESCU“ de Felicia Dalu după Tudor Mușatescu (2001), Lear – „Regele Lear“ de W. Shakespeare, regia Mircea Anca (2003), Ștefan cel Mare – „Apus de soare“ de B. Șt. Delavrancea, regia Ștefan Iordănescu (2004).

Echipa TT adresează condoleanțe familiei și celor apropiați. Fie ca dragostea publicului să-i lumineze posteritatea!”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Adrian Vieriu spune

    Drum bun „Majordom” Cornel Nicoară din piesa :
    „BINE MAMĂ, DAR ĂŞTIA POVESTESC ÎN ACTUL DOI CE SE ÎNTÎMPLĂ ÎN ACTUL ÎNTÂI”… cu durere în suflet unul din recruți piesei.
    Pace veșnică in grădina Domnului!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate